Linkuri accesibilitate

România la 30 de ani de la Revoluție, departe de Europa, dar îndepărtată de Asia sovietică (Mircea Mihăieș/ Newsweek)


Revista presei de la București.

Președintele Klaus Iohnnis a avut o întrevedere informală cu presa, în care s-a referit inclusiv la perspectiva alegerilor anticipate, dând senzația că o susține, deși a precizat că decizia va fi a guvernului. G4Media și ziare.com rezumă declarația șefului statului. Sunt șanse 50 la 50 să fie alegeri anticipate, ceea ce s-ar putea întâmpla fie prin demisia guvernului Orban (Ludovic Orban este asigurat că tot el va fi desemnat premier), fie prin introducerea unei moțiuni de cenzură care să treacă în parlament. Oricum, începutul lui 2020 e anunțat de Iohannis ca momentul când trebuie schimbați președinții celor două camere ale parlamentului. „Mi s-a părut oarecum ciudat că ședinta solemnă (dedicată revoluției) să fie prezidată de un vechi și cunoscut nomenclaturist", a spus Iohannis, referindu-se la Teodor Meleșcanu.

Ioana Ene-Dogioiu (ziare.com) e nemulțumită de aducerea în prim plan în acest moment a pensiilor speciale pentru magistrați. După ce actele lui Liviu Dragnea reușișeră să coaguleze societatea de partea justiției, în apărarea ei, acum această discuție a reușit să sape din nou o falie între cetățeni și justiție. Magistrații nu mai sunt văzuți ca apărători ai democrației și judecători ai actelor de corupție, ci doar ca beneficiari ai unor avantaje materiale deosebite.

Lucru curios, „de pensiile militarilor, polițiștilor și jandarmilor, PNL nu vrea să se atingă. (…) Nu par a deranja, în orice caz, nu în aceeași măsură, deși ele sunt plătite și unor torționari”. „Dacă magistrații ar rămâne fără pensii de serviciu, nu cred că ar fi vreun român care ar duce-o mai bine. Dacă însă alegerea primarilor ar reveni la doua tururi, ar fi primul pas spre o normalizare a vieții politice, care să ne facă viața mai bună, începând cu apa caldă și căldura”. Or, Ioana Ene Dogioiu crede că tocmai această măsură nu va fi luată în 2020.


Bilanț cu notă emoțională în articolele mai multor comentatori, la 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989. Pentru Bedros Horasangian, de la Observator cultural, e neclar de ce nu e posibilă „împăcarea României cu ea însăşi”. În fond, România înseamnă azi „​stat de drept, dreptate socială și bunăstare generală, e în continuare pe harta lumii, iar situația țării și a românilor este departe de a fi catastrofală”.

Avem, spune Horasangian, „libertatea de a ne înjura propriii șefi de stat, (…), libertatea de vota, de a munci sau de a dormi, de a pleca din/ a veni în România, de a ne distra și a chefui, pe măsură, de a face shopping în delir, de a fi buni și generoși sau lacomi și hrăpăreți fără limite, având toate libertățile pentru a fura și a minți cât cuprinde, libertatea de a crede sau nu în Dumnezeu”. Atunci, de unde „atâta nemulțumire în toate straturile sociale ?”

Cristian Pârvulescu dă un fel de răspuns, tot în Observator cultural: totul s-ar trage din 1990, inclusiv de la „păcatul originar” al executării cuplului Ceaușescu. „De atunci, confuzia între politică și justiție s-a instalat în inima sistemului”.

Mircea Mihăieș scrie în săptămânalul Newsweek Romania: „Amintiți-vă cum arăta societatea românească în urmă cu treizeci de ani și comparați-o cu felul cum arată acum. Suntem încă departe de Europa, dar ne-am îndepărtat de Asia sovietică și de Levant. Ar fi fost posibil să evoluăm într-un alt ritm și la alți parametri? Evident, ar fi fost. Nu însă cu datele istorice, morale și psihologice pe care le posedăm”.

XS
SM
MD
LG