Linkuri accesibilitate

„Fugăriţi de sancţiunile internaţionale, Rogozin şi Dodon s-au întâlnit până la urmă în Iran” (Ziare.com)


MK.Ru: „A sosit timpul ca Rusia să-și schimbe emisarul special pentru Transnistria, 7 august 2017
MK.Ru: „A sosit timpul ca Rusia să-și schimbe emisarul special pentru Transnistria, 7 august 2017

Revista presei despre ultimele evoluții din relația moldo-rusă.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:43 0:00
Link direct

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a avertizat Chişinăul că politica promovată de autorităţile moldovene ar putea duce la „tensionarea situaţiei în jurul Transnistriei”. Declaraţia a fost făcută duminică seara pentru televiziunea oficială Rossia 1, la o zi după ce preşedintele Igor Dodon l-a rugat pe Rogozin, la Teheran, ca partea rusă să se abţină de la aplicarea unor sancţiuni”. Săptămâna trecută guvernul moldoveam l-a declarat persona non-grata pe Dmitri Rogozin pentru declaraţii considerate ofensatoare pe care oficialul rus le făcuse în urma unei vizite eşuate la Chişinău. Ecouri în presa în presa naţională şi cea internaţională ale recentelor evoluţii în relaţia moldo-rusă

În interviul acordat postului de televiziune Rossia 1, vicepremierul rus Dmitri Rogozin reproşează autorităţilor moldovene că fac imposibilă rotaţia pacificatorilor ruşi, executând astfel, susţine oficialul de la Moscova, comanda venită din exterior. „Discuţiile la această temă vor fi foarte dure, însă nu le vom purta cu Bucureştiul sau Chişinăul. Vom discuta cu cei care trag sforile”, a declarat vicepremierul rus, fără a preciza despre cine este vorba.

Portalul Deschide.md, citează un interviu acordat la finele săptămânii trecute de preşedintele Parlamentului Andrian Candu, agenţiei ucrainene UNN, în care spicherul de la Chişinău declară că Republica Moldova este pregătită pentru orice fel de reacţie din partea Rusiei. Andrian Candu a mai subliniat că relaţiile moldo-ruse pot fi construite doar pe baza respectului reciproc şi în intereseul ambelor ţări. „Suntem un popor paşnic, dar asta nu înseamnă că putem fi călcaţi în picioare… Noi am fost corecţi. Se pare că cineva consideră că deciziile oficiale ale autorităţilor noastre pot fi ignorate”, a afirmat Candu, adăugând că „aşa cum a fost înainte nu va mai fi niciodată”.

„Fugăriţi de sancţiunile internaţionale, Rogozin şi Dodon s-au întâlnit până la urmă în Iran”, titrează site-ul de peste Prut – Ziare.com.

Publicaţia aminteşte episodul cu vizita lui Dmitri Rogozin în Republica Moldova care nu a mai avut loc în 28 iulie după ce autoritățile de la București nu i-au permis avionului în care se afla să survoleze spațiul aerian românesc.

Într-un articol de opinie semnat de Emilian Isaila pe acelaşi site se arată că răspunsurile Rusiei la „impolitețea” României şi Moldovei nu s-au lăsat aşteptate. „A apărut o interdicţie comercială în ceea ce priveşte importurile de carne de porc din România şi un exerciţiu militar desfăşurat în Transnistria prin care armata rusă, sprijinită de regimul transnistrean, au simulat o trecere a Nistrului, în fapt, o invazie a Republicii Moldova”, conchide autorul.

Mai multe publicaţii de la Moscova analizează relaţia moldo-rusă prin prisma recentelor evenimente. Ziarul Moskovskii Komsomoleţ titrează, sub semnătura lui Mihail Rostovski, că „lui Rogozin i-a venit timpul”. Jurnalistul pledează pentru înlăturarea lui Dmitri Rogozin din funcţia de emisar al Kremlinului în problematica transnistreană şi asta pentru că de relaţiile moldo-ruse ar trebui să răspundă „o persoană care poate intra liber în ţară şi care nu are un bagaj politic negativ ca în cazul lui Rogozin”.

În articol se mai spune că Republica Moldova este o ţară atipică pentru fostul spaţiu sovietic. Pe de o parte, în fruntea ţării este preşedintele Igor Dodon, un politician care, scrie autorul, pledează pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu Rusia. Pe de altă parte, se arată în articol, principalele pârghii ale statului se află în mâinile lui Vlad Plahotniuc, pe care jurnaliştul de la Moskovskii Komsomoleţ îl numeşte un „oligarh abil”. Iată de ce, Mihail Rostovski crede că Rogozin trebuie înlăturat cu prudenţă, pentru a nu-l lăsa pe liderul PD, Vladimir Plahotniuc, să tragă foloase de pe urma acestei decizii.

Portalul de la Chişinău Independent.md îl citează pe expertul Veaceslav Berbeca de la Institutul „Viitorul” în opinia căruia declararea lui Dmitri Rogozin persona-non grata i-ar conveni preşedintelui Igor Dodon. Expertul mai pune la îndoială și că şeful statului va întâmpina dificultăți în comunicarea sa cu Moscova.

Mai mult, Veaceslav Berbeca crede că Igor Dodon ar putea încerca să speculeze pe marginea subiectului în campania electorală pentru aşteptatele parlamentare de anul viitor. „Nu este exclus ca aceasta deteriorare a relațiilor să fie folosită de către ruși dar și de către Igor Dodon în folosul Partidului Socialiștilor”, conchide expertul.

Previous Next

XS
SM
MD
LG