Articolele ziarelor de ieri și azi despre cele întâmplate în Moscova și în alte mari orașe ale Rusiei se împart între cele care subliniază curajul manifestanților, dintre care peste 4.400 au fost arestați duminică în întreaga Rusie, cum o anunță Le Monde, în Franța (sau peste 5.000, cum estimează El Pais, în Spania), arestați sub pretextul nerespectării regulilor pandemiei (cum o justifică la Moscova ziarul Kremlinului Rossiiskaia Gazeta, care subliniază că la fel se face și în Europa când manifestațiile nu sunt autorizate).
A fost arestată chiar și soția lui Navalnîi, Iulia, ajungându-se la situația în care pentru mulți din cei ridicați de poliție și forțele speciale nu s-a găsit mai spațiu pentru a-i închide. La Moscova, Kommersant dă toate detaliile diferitelor modalități prin care familiile celor arestați sau dispăruți încearcă să intre în contact cu ei.
Alte publicații, pe de altă parte, pun în lumină ceva mult mai surprinzător decât simpla (și previzibila) represiune: astfel, nu se poate spune nici pe departe că ar fi vorba până acum de o mișcare care ar putea răsturna regimul, deoarece până la urmă ieri au fost doar câteva zeci de mii de oameni în stradă, nu milioane, și doar în marile orașe, însă cu toate astea amploarea intervenției polițienești arată că Putin e neliniștit.
Au avut loc manifestații, a calculat Libération, în 85 de orașe. În Germania, Frankfurter Allgemeine Zeitung estimează că cele 5000 de arestări nu vor pune capăt manifestațiilor.
Puterea e limpede neliniștită. Pe de o parte, vor avea loc alegeri parlamentare, pentru Duma, în septembrie, deși se poate argumenta că acelea sunt încă departe. Dar mai ales, ce este foarte important pentru Kremlin, e faptul că Navalnîi arată că nu se teme. Până acum a arătat că nu se teme de moarte, de faptul că ar putea sfârși precum Anna Politkovskaia (2006) sau Boris Nemțov (2015).
Presa din Italia, prinsă cum e acum în tema atotprezentă a prăbușirii neașteptate a guvernului de la Roma, acordă doar o atenție marginală manifestațiilor din Rusia, constatând la rândul ei că sprijinul adus lui Navalnîi nu este chiar atât de masiv pe cât l-ar lăsa de crezut imaginile arestărilor. E vorba de un sprijin adus mai mult în orașe, printre târgoveții middle-class, în mediul urban de lucrători independenți, de oameni care nu muncesc la stat și care manifestează fluturând câte o perie de WC, туалетный ёршик, aluzie la scumpele accesorii din palatul pe care și-l construiește Putin și a cărui existență a fost revelată de ultimul video al lui Navalnîi.
La nivel național, însă, constată presa italiană, sprijinul pentru Navalnîi rămâne coborât si e greu de crezut că el ar putea câștiga în alegeri, chiar și fără manipulări din partea puterii.
Numele tabù al lui Navalnîi
Cu toate astea, rămâne faptul straniu că Putin nu menționează niciodată numele lui Navalnîi. Nu a făcut-o niciodată în acești ani de când Navalnîi a devenit principalul opozant politic și candidează demonstrativ la diferite funcții. Chiar și când Navalnîi se afla la îngrijiri intensive în Germania, Putin a evitat să-i pronunțe numele și a vorbit doar despre „acel pacient dintr-o clinică berlineză” („этот пациент в берлинской клинике”). Putin a mai spus că „pacientul acela” e plătit de SUA.
La Repubblica, la Roma, scrie astfel despre Bloggerul fără nume care sperie Kremlinul. Luarea în zeflemea și împingerea deoparte a revelațiilor experților occidentali rămâne până acum singura strategie adoptată de întreg Kremlinul. Ministrul de externe Serghei Lavrov a spus astfel că acel raport Bellingcat, care stabilea în toamnă că Navalnîi a fost otrăvit de FSB, este o „lectură comică”.
Un alt raport al Bellingcat, publicat zilele trecute la Londra, stabilește că membrii identificați ai echipei de experți ai FSB care au fost implicați în asasinarea ratată a lui Navalnîi mai sunt responsabili și de asasinarea altor cel puțin trei jurnaliști și activiști ruși.
În fața acestor revelații, argumentul explicit al lui Putin ca răspuns în fața întrebărilor presei a fost că dacă Rusia ar fi dorit să-l omoare pe Navalnîi, atunci ar fi făcut-o de mult. «Dacă ei [agenții FSB] doreau să-l omoare, atunci o duceau la capăt», a spus el.
Despre aceste afirmații ale lui Putin în fața presei, Navalnîi a postat pe pagina sa de Facebook că afirmația că «dacă ei [agenții FSB] doreau să-l omoare, atunci o duceau la capăt» echivalează de fapt cu o confesiune din partea lui Putin.
La Bruxelles, ambasadorul Lituaniei Simonas Šatūnas a acuzat Rusia pe Twitter de “intimidare” și “folosirea excesivă a forței”. Șeful diplomației UE Josep Borrell a anunțat la rândul său că deplânge marele număr de arestări și intimidări, dar a spus că își menține vizita de săptămâna aceasta la Moscova, unde se va întâlni cu omologul său Serghei Lavrov.
La München, în acest timp, Süddeutsche Zeitung estimează că “Putin nu se va putea acum debarasa așa ușor de Navalnîi”. Die Welt propune chiar ca guvernul Merkel să facă presiuni asupra lui Putin și să explice limpede că dacă cumva liderii opoziției ruse vor fi închiși sau își pierd viața, atunci și proiectul de conductă Nord Stream 2 va trebui să moară odată cu ei.
The Times, la Londra, scrie că „Rusia începe să-și dea seama că Putin nu este singura opțiune”.
Navalnîi: „super-eroul cu mantia flenduroasă” (Charlie Hebdo)
În sfârșit, săptămânalul francez Charlie Hebdo are o imagine mai puțin hagiografică despre Navalnîi. Charlie a lansat încă de acum un an o inițiativă surprinzătoare: i-a oferit o rubrică permanentă fondatoarei FEMEN, ucraineanca Ina Șevcenko, cea care în 2012 a distrus cu drujba o cruce de 4 metri în centrul Kievului, iar din 2013 a primit azilul în Franța. Reconvertită în jurnalism, Șevcenko ține de atunci o rubrică permanentă în Charlie Hebdo, scriind în special despre Rusia și fostul spațiu sovietic.
Fondatoarea Femen are în acest ultim număr (doar în ediția pe hârtie) o întreagă analiză nu foarte apreciativă și deloc complezentă despre omul văzut de mulți ca salvatorul potențial al Rusiei.
Scrie ea: — „Navalnîi și-a început cariera politică în anul 2000 în partidul de centru-stânga «Iabloko» («Mărul»). A fost dat afară din partid în 2007, pentru «activități naționaliste» și acela a fost începutul unei lungi controverse în jurul persoanei lui. A scandalizat apoi pe multă lume creând mișcarea populară «Narod» («Poporul»), împreună cu celebrul naționalist rus Zahar Prilepin și sprijinind intervenția militară a Rusiei în Georgia. Mai recent, poziția sa asupra anexării Crimeii ucrainene a stârnit iarăși confuzie printre opozanți. Navalnîi a spus că dacă el devine președinte, atunci Crimeea anexată ilegal va rămâne parte din Rusia. În numele pragmatismului și al patriotismului. /.../ În 2013, când toate grupurile de opoziție pro-democrație s-au reunit într-un comitet de coordonare pentru a câștiga alegerile împreună împotriva candidatului Kremlinului la alegerile municipale din Moscova, Navalnîi a refuzat să coopereze și s-a declarat el însuși principalul candidat, provocând conflicte în sânul opoziției. La fel a făcut și la alegerile prezidențiale din 2018.”
Desigur, Charlie Hebdo nu neagă că Navalnîi și-a riscat viața și că a devenit omul cel mai influent din Rusia:
„Sacrificiul lui politic curajos și strategia lui vor duce fără îndoială la declanșarea unui mișcări civile puternice împotriva Kremlinului, ceea ce va duce la o turnură decisivă pentru opoziția rusă.”
Și Charlie Hebdo o citează pe cealaltă mare opozantă cunoscută, Ksenia Sobceak, fata fostului primar al Sankt-Petersburgului, mort în circumstanțe ciudate, ea însăși fostă candidată la prezidențiale și adversară a lui Navalnîi: „Aș avea o singură întrebare pentru autorități: Cum ați reușit, în numai șase luni, să transformați un om politic respins de mulți democrați pentru radicalismul și autoritarismul lui, într-un super-erou sprijinit acum și de cei care n-ar dori niciodată să-l vadă devenind președinte?”
Între timp, cum o anunță Reuters, Aleksei Navalnîi a fost propus pentru premiul Nobel pentru Pace, la concurență cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS, WHO) și adolescenta ecologistă Greta Thunberg.
(Printre alte nominalizări, care au mai puține șanse de a fi luate în seamă, se mai numără NATO și Donald Trump.)
