Dar până a ajunge acolo, presa în SUA și în Marea Britanie are azi ca titlu principal (și deseori cu mult umor) demisia guvernatorului statului New York, Andrew Cuomo, care, abandonat din toate părțile de toți aliații săi democrați, inclusiv de președintele Joe Biden, n-a mai putut face față acuzațiilor de hărțuială sexuală.
În vârstă de 63 ani, acesta cade “victimă a unui scandal care a dus la una din cele mai stranii răsturnări de situații în care s-a regăsit vreodată un politician de asemenea anvergură”, scrie New York Times. Abia în urmă cu un an, el era văzut ca un erou național, pentru felul în care a știut să gereze criza de Covid-19.
Cum o rezumă în Spania El Pais, Andrew Cuomo neagă acuzațiile, dar spune că demisionează pentru binele new yorkezilor. Presa italiană, obișnuită cu nenumăratele scandaluri de acest tip legate de fostul premier și magnat al presei Silvio Berlusconi, prezintă toate acestea într-o manieră clinică și blazată. La Repubblica extrage aproape malițios din clipul video în care fostul guvernator își anunță demisia frazele: „am depășit limita” și: „nu mi-am dat seama că vremurile s-au schimbat”.
Cum a anunțat-o de îndată la Londra The Guardian, adjuncta lui Cuomo, Kathy Hochul, care ceruse demisia lui pentru ceea ce ea a numit o conduită “respingătoare și ilegală”, îi va lua acum provizoriu locul. Ea va fi prima femeie din istorie care va guverna, cel puțin interimar, statul New York.
Prăbușirea lui Cuomo, scrie The Guardian, este cu atât mai semnificativă cu cât el fusese văzut o vreme ca un posibil și solid candidat democrat la următoarele alegeri prezidențiale.
Cum ține să o sublinieze site-ul Jezebel, Cuomo nu mai poate acum să se bazeze pe statutul său de „italian bătrân”, amintind, ca și fostul primar al New Yorkului, Rudy Giuliani (devenit avocatul lui Trump) de mitologia din Little Italy și alte asemenea trucuri retorice pentru a recolta voturi.
“Demisia lui Cuomo pune capăt unui mandat de guvernator de zece ani și unei cariere politice de patru decenii, carieră care a început ca asistent al tatălui lui, tot guvernator în New York, Mario Cuomo”, amintește Wall Street Journal.
Căderea lui “pune capăt unei dinastii politice care a durat o jumătate de secol” în acest stat, observă NPR. “Este o prăbușire stupefiantă pentru Cuomo, un moștenitor politic al cărui nume de familie sună regal în New York. Tatăl lui, Mario, a fost guvernator vreme de trei mandate și este venerat în acest stat. (…) Un Cuomo a condus întotdeauna statul în ultimii 46 de ani.”
Dar retragerea lui ar putea totuși să nu fie decât temporară, estimează The Atlantic: “Cuomo, atât de priceput la manipulări, nu și-a spus încă ultimul cuvânt; și-a încheiat discursul (marți) recitând tot ce a făcut el ca guvernator. Se șoptește deja că ar putea să se prezinte din nou în 2022 cerând alegătorilor, iar nu justiției, să dea verdictul final.”
Povara succesiunii lui Merkel
Un alt politician pe cale de a cădea în dizgrație, de astă dată în Europa, dar din cu totul alte motive, mai degrabă din pricina inactivității sale și a unei inerții teutone, este omul pe care mulți l-ar fi dorit „providențial” în Germania.
Le Monde scrie astfel despre “rateurile” lui Armin Laschet, candidatul creștin-democrat (CDU/CSU) la succesiunea Angelei Merkel. El încearcă să ridice acum iarăși bara, cât se mai poate, trecând la ofensivă după o serie de poticneli în legătură cu inundațiile catastrofale care au răvășit o parte a Germaniei și erorile lui de comunicare în legătură cu Covid-19.
La München, Süddeutsche Zeitung îi face lui Laschet un portret fără menajamente: “Cel al cărui nume nu trebuie menționat”.
Covid-19: În acest timp, Germania pune capăt testelor gratuite, pentru a încuraja vaccinarea. Germania va pune capăt testării gratuite, începând din octombrie, pentru a împinge tot mai multe persoane să se vaccineze. “Dat fiind că acum putem oferi vaccinuri gratuite tuturor cetățenilor, vom pune capăt testelor COVID-19 gratuite începând de pe data de 11 octombrie”, a declarat cancelara germane Angela Merkel. “După această dată, explică Deutsche Welle, cetățenii vor trebui să plătească singuri pentru teste, dacă doresc să efectueze unul, cu excepția copiilor și adolescenților, precum și a persoanelor care nu se pot vaccina din rațiuni medicale”, acestea beneficiind în continuare de gratuitatea testelor.
Dont give PiS a chance
Criză și în Polonia, unde guvernul de coaliție ultraconservator se regăsește deodată fragilizat după concedierea surpriză a adjunctului premierului, Jaroslaw Gowin, care criticase politica economică a propriului său guvern.
La Londra, The Times scrie că Jaroslaw Gowin, în vârstă de 59 de ani, este șeful partidului Porozumienie (“Acordul” sau “Legământul”), fără a cărui participare coaliția lui Jaroslaw Kaczynski ar rămâne cu 13 scaune sub o majoritate parlamentară și ar fi obligată să depindă de sprijinul extremei drepte pentru a se menține la putere.
Parlamentul Poloniei va vota astăzi un amendament al legii presei, care, dacă e aprobat, va interzice ca un radio sau o televiziune să fie posedate majoritar de investitori din afara Ariei Economice Europene (European Economic Area). Asta e văzut ca un atac direct asupra televiziunii TVN — posedată de investitori din SUA, și ca un efort de a supune întreaga presă guvernului PiS.
Premierul Mateusz Morawiecki este un fervent apărător al planului de a supune întreaga presă unui asemenea control, în ciuda avertismentelor de la Washington. În opoziție, Donald Tusk, fostul premier și fost președinte al Consiliului European, se folosește de întreaga afacere ca de o armă împotriva coaliției la putere condusă de partidul Dreptate și Justiție (PiS), iar asta încă de când a revenit pe scena politică poloneză, în luna iulie — declanțând atacuri împotriva sa pe canalul controlat de stat TVP (ceea ce de fapt arată că el are dreptate).
Wirtualna Polska scrie chiar că data fiind deriva nedemocratică din Polonia, administrația Biden s-ar gândi acum să mute trupele SUA bazate în această țară spre România, rămasă acum, cel puțin în situația prezentă, o oază de libertate în regiune, cel puțin în comparație cu Polonia, Ungaria, Bulgaria, ba chiar și cu micuța Slovenie, care deține actualmente președinția UE, dar este condusă de autoritarul premier Janez Janša, mare admirator al lui Viktor Orbán.
Pe frontul de est
Rămânând în domeniul militar, Financial Times scrie că manevrele militare comune ruso-chineze stârnesc neliniște în NATO și printre experții Pentagonului, în SUA. Asta în primul rând deoarece cele două puteri ostile occidentului își vor cupla, făcând schimburi, sistemele informatice militare.
Am mai scris ieri, pornind tot de la niște remarci ale Financial Times, despre alte manevre militare, cele ruso-bieloruse, lângă granița țărilor baltice, și despre riscul declanșării unui incident între Rusia și NATO.
Letonia, între timp, a declarat ieri starea de urgență la frontieră, cum o anunță Reuters.
Ne-a stricat oare «cancel culture» umorul? Ce glumă proastă
În sfârșit, același The Guardian pe care l-am mai pomenit pune întrebarea dacă nu cumva «cancel culture» e pe cale de a ne strica definitiv umorul.
Ce glumă proastă! Adevărul este, scrie The Guardian, care dă exemple de showuri britanice extrem de ireverențioase, că ideea unei cenzuri generalizate și sistematice este doar un slogan stupid. Critica de pe rețelele sociale e un risc inerent multor profesii, iar asta nu distruge câtuși de puțin elanul. Ideea că o anumită „cancel culture” ne-ar distruge valorile este o glumă absurdă în sine.
Desigur, dacă ne-am lua după felul în care se repercutează de la o vreme încoace unele incidente pe rețelele sociale, ai crede că suntem supuși unei masive ofensive menite să modifice și să uniformizeze trecutul, istoria și cultura, ba chiar și limbajul de zi cu zi de care ne slujim acum. Atâția artiști și politicieni, sau felurite persoane publice, chiar și oameni de știință, cărora li se cere să se scuze pentru fraze sau cuvinte ce altă dată ar fi sunat banal...
Sunt însă și cei, precum articolul citat din The Guardian, care spun că nu există niciun fel de „cancel culture” și că expresia e o invenție la fel de fantasmagorică pe cât este și „sexo-marxismul” care chipurile ar domina universitățile occidentale.
Nu există „cancel culture”, ni se spune, pentru că nu e altceva acolo decât acel puritanism grefat pe pacifism polițienesc ce domină academia în Occident de jumătate de secol încoace. Ideea că „nu se mai poate vorbi liber” ar fi astfel o prostie. Niciodată nu s-a putut vorbi „liber„ în sensul în care înțeleg asta est-europenii, fie ei români sau polonezi sau locuitori ai unei imaginare –Sylvanii.
Cei speriați de „cancel culture” deplâng de fapt ceea ce s-a schimbat pentru ei odată cu internetul și rețelele sociale, acea pierdere a statutului sacerdotal al intelectualului oficial, faptul că ei nu mai controlează felul in care e perceput discursul cultural, filozofic și social. Dar în loc sa vadă asta ca pe e o oportunitate, ca pe o manieră de a testa noi tehnici și mecanisme narative și creative, ei dau vina pe o imaginată „cancel culture”.
