Radu Popescu, de la Ziarul de Iași, scrie despre reținerea procurorului general al Republicii Moldova, Alexandru Stoianoglo. Pornește chiar de la ceea ce a ținut Stoianoglo să spună presei când era deja escortat spre penitenciar: a spus (îl cităm pe Radu Popescu) „aceeaşi bazaconie pe care noi, în România, o ştim de pe vremea lui Adrian Năstase, Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc, Darius Vâlcov, Adrian Severin (și alți condamnați de calibru): «Este vorba despre o răzbunare a preşedintelui ţării»”. Jurnalistul constată că singura „tresărire” s-a înregistrat nu la președintele actual, ci la fostul președinte Igor Dodon. Ceea ce-i făcea pe socialiști să se amuze la începutul guvernării Gavrilița – respectiv planurile de asanare a corupției, le dă acum fiori că ar putea merge până la capăt. Și ce s-ar vedea cu claritate? Că Dodon a fost ajutat de Stoianoglo cel puțin de două ori: când nu a fost cercetat penal împreună cu Plahotniuc pentru o schemă frauduloasă a importului de energie electrică ; și când nu s-a întâmplat nimic în celebrul caz al kuliok-ului, despre care Dodon a avut recent dezarmanta „inspirație” de a vorbi: „Dacă nu era episodul cu kuliokul, Maia Sandu nu era preşedinte. Eu am riscat, ştiam că mă înregistrează, pentru a provoca condiţiile necesare ca Plahotniuc să fie scos din ţară” (a spus Dodon, citat în articolul lui Radu Popescu).
Laurențiu Pleșca își pune problema dacă reforma justiției din Republica Moldova s-ar putea face și „cu mănuși”. Articolul publicat pe Hotnews arată clar că nu. Reținerea lui Stoianoglo este îndreptățită: acest procuror general „nu a dus la bun sfârșit nici măcar un dosar de rezonanță. Ba din contra”: l-a lăsat pe Veaceslav Platon să fugă la Londra, dosarul lui Ilan Shor zace în sertarele procuraturii, a închis ochii la eliberarea fostului premier Vlad Filat „și nu a întreprins nicio acțiune în dosarele fostului «stăpân» al Republicii Moldova, Vlad Plahotniuc și ale acoliților săi”. Laurențiu Pleșca mai spune că, după toate aparențele, Stoianoglo se pregătea să intre în politică. Deocamdată, fiind vorba de reținerea unui procuror general în funcție, cazul reprezintă o premieră europeană.
Comentatorii de la București incriminează măsurile vraiște și interția autorităților române în chestiunea gravă a pandemiei. Alexandru Călinescu (în Ziarul de Iași) se arată stupefiat de „fascinaţia morbidă față avalanşa de zvonuri şi de teorii abracadabrante”, care „par să fi stârnit adeziunea a milioane de oameni”, până acolo încât românii par un popor de Leonizi și Efimițe – aluzie la comedia lui Caragiale Conu' Leonida față cu reacțiunea.
Cristian Unteanu (blogurile Adevărul) ia destul de delicat peste picior reacția de „groază” a președintelui Klaus Iohannis față de situația sanitară din țară și care l-a făcut să vorbească de „stat eșuat”. „Observă corect, scrie Unteanu, dar, ghinion suprem, rămâne doar în postura de observator asemeni corului din tragediile antice, jelind fără sfârşit la vederea grozăviilor, dar fără a se amesteca (…) în curgerea evenimentelor, comentându-le rece şi obiectiv, cu rostiri mai mult sau mai puţin alese care să rămână în cartea unde va fi consemnată epopeea personală în fruntea destinelor românilor”. Efectul pentru țară este catastrofal. Unteanu crede că felul românilor de a se raporta la acest „neamestec” este o imensă indiferență. „Nimeni nu mai ascultă pe nimeni”, deciziile guvernanților nu mai au niciun răsunet în rândul populației.
