„Regele a murit și odată cu el se stinge și ideea de monarhie”, scrie Cristian Pantazi pe Hotnews.ro. Textul său e cald, dar nu complezent. „A suportat mai mult decât poate gândi un om: instalarea pe tron la o vârstă fragedă din cauza unui rege-tată inconștient, un război mondial pe care l-a scurtat datorită deciziei de a întoarce armele împotriva Germaniei, trădarea aliaților și abandonarea țării sale în lagărul comunist, abdicarea forțata sub amenințarea armei, exilul dureros, umilințe din partea neo-comuniștilor lui Ion Iliescu”. Pantazi crede că, din momentul „reconcilierii lui Iliescu cu Regele, Mihai I a acceptat intrarea Casei Regale într-o „fază tranzacțională”, care însă nu întâmplător ar coincide „cu influența tot mai mare a principelui Radu [...] soțul principesei Margareta”. Cristian Pantazi regretă că Regele a plecat dintre noi înainte să răspundă la câteva întrebări: de pildă, de ce l-a îndepărtat pe nepotul său Nicolae din linia succesorală fără nicio explicație? Urmarea este că odată cu acel episod „a dispărut orice posibilitate de reinstaurare prin referendum a monarhiei. Mă uit pe forumurile susținătorilor monarhiei și le simt neîncrederea în cuplul principesa Margareta - principele Radu”.
Intervalul umilințelor suportate de Mihai I sub regimul Ion Iliescu e ilustrat și de un articol semnat de Gabriel Liiceanu în 1992, în „România liberă”, și reluat acum pe contributors.ro. E vorba de prefixul „ex” pus mereu înaintea titlului de rege în relatările Televiziunii Române Libere, cum se numea pe atunci postul național TV. „De ce nu auzim, la televiziune, (și) ceva de genul: Dl Ion Iliescu, ex-prim-secretar PCR, actualul preşedinte al României, [...] Dl Dan Marţian, ex-secretar al CC al UTC, actualul preşedinte al Camerei deputaţilor… [...] Nu este adevărat că regele Mihai este ex-regele României, aşa cum nu este adevărat că preşedintele României, dl Ion Iliescu, este ex-prim-secretar. Regele Mihai e rege şi Ion Iliescu este prim-secretar. (...) Toţi sunt ce-au fost: unii regi, alţii activişti.”
Ioana Ene Dogioiu scrie pe site-ul ziare.com despre fariseismul deciziilor luate de Partidul Social-Democrat. Au decis să nu mai țină mitingurile în care sîmbătă urmau să-și aducă adepți care să strige împotriva „statului paralel”. De fapt, „se folosesc de acest pretext pentru a nu fi nevoiți să-și exhibe slăbiciunea deja sugerată de numeroasele defectări de frontul „mitingărelii" ale unor lideri importanți”. La PSD ar fi jucat și incultura în această scenetă. Primarul general al capitalei, Gabriela Firea, a venit cu ideea ca Piața Victoriei să primească numele de Piața Regele Mihai. „Dacă habar avea de București, dna Firea ar fi știut că la doi pași de Piața Victoriei există o Piațetă Regele Mihai.
Dacă știa nițică istorie ar fi știut că Piața Victoriei nu poartă acest nume în legătură cu victoria poporului asupra OUG 13, ci este omagiu pentru victoria României în Războiul de Independență. În 1878, Podul Mogoșoaiei devine Calea Victoriei, iar „Capul Podului” devine Piața Victoriei. Era în vremea Regelui Carol I”.
Pe Hotnews.ro Eugen Istodor a publicat un fel de „poveste pentru copii” intitulată „Mihai I cel tăcut”, în care spune: „A fost odată un Rege. Și el era în fruntea unui popor prea guraliv. Prea dornic să se arunce cu capul-nainte. Mihai n-a țipat, strigat vreodată. (...) Și așa el a trecut dictaturi legionare, comuniste, mitologizante, politicianiste. Și asa, trecând vremurile, poporul lui habar n-a avut ce-i cu regele acesta în istoria lui”.
