De la anul 2018 se așteaptă schimbări semnificative și la nivel global, și pe plan intern. Cel puțin asta rezultă din articolele apărute în presa de la București.
Cristian Unteanu scrie pe blogurile Adevărul că Statele Unite își numără deja aliații, după ce declarația președintelui Donald Trump că va recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului nu a întrunit majoritate în Adunarea Generală a ONU. Ambasadoarea Statelor Unite la Națiunile Unite, Nikki Haley, a organizat o „super-seară cu prietenii“, invitaţi fiind reprezentanţii ţărilor care au susţinut (direct sau indirect) poziţia americană. E vorba nu doar de statele care au spus da (doar nouă la număr), ci și de cele care s-au abținut (între ele și România) sau care nu și-au trimis reprezentanții la reuniune. Invitațiile făcute de Nikki Haley ar fi „semnul unei încercări de recuperare de către SUA a aliaţilor tradiţionali”. Un semnal este însăși ideea lui Donald Trump: Ierusalimul capitală a Ierusalimului înseamnă „o vastă ofensivă americană de recuperare a poziţiei sale nu numai în cadrul ONU, dar şi a zonelor sale de influenţă în Orientul Apropiat şi, în general, în întregul Orient Mijlociu”. America își pune problema „cât timp trebuie (...) să mai plătească sute de miliarde de dolari în chip de ajutor umanitar pentru ţări care se dovedeşte că sunt cel puţin ostile intereselor americane, dacă nu chiar direct potrivnice?”
Emilian Isăilă scrie la ziare.com despre ce se întrevede în 2018 pentru principalul partid de guvernământ, Partidul Social-Democrat, și implicit pentru situația politică din România. Raționamentul atinge și relația cu Federația Rusă, pentru că, scrie Isăilă, liderul social-democraților, Liviu Dragnea, ar fi contat excesiv pe temenelele făcute insistent, mai la început, către Donald Trump, cât încă nu era instalat președinte, și bineînțeles către Vladimir Putin. În relația cu Trump Dragnea „a investit enorm, bani, relaţii, lobby ca să fie primit la Casa Albă, dar nu a reușit decât să se pună în acea postură ridicolă de admirator venit la ceremonia de inaugurare”. Pentru că Vladimir Putin va câștiga alegerile prezidențiale din Rusia, dar probabil cu un scor în scădere și pe fondul coagulării unor atitudini critice față de politicile lui, e de așteptat ca Dragnea să nu mai primească sprijin nici de la Moscova. Sprijin pentru ce? Pentru că propriul partid pare pe cale să-l descăuneze. Recentul anunț al premierului Mihai Tudose, că va urma o restructurare a guvernului ca să fie mai puține ministere, ar avea de fapt în vedere să-i îngreuneze lui Dragnea mașinațiunile prin care vrea să se descotorosească și de acest al doilea premier social-democrat. În caz de restructurare și nu remaniere, e nevoie de un vot de investitură în parlament, care, speră Tudose, îi va fi favorabil lui.
În Dilema Veche, Cătălin Ștefănescu observă o firavă tendință promițătoare: începe să se facă simțit „un tip de societate în curs de coagulare, fără un program precis, fără conștiința susținerii vreunei platforme politice concrete, dar cu un spirit civic din ce în ce mai pronunțat”. Nu sunt mulți, între ei se văd direct sau indirect, și români care au muncit sau muncesc în străinătate și care aduc în țară un grad mai ridicat de exigență față de morala publică și unul mult mai scăzut de toleranță față de abuz și corupție.
