Noul guvern reprezentând coaliția social-democrați și liberali de la ALDE este considerat de Ioana Ene-Dogioiu „o parodie umilitoare pentru România”. „N-am văzut niciodată o colecție mai sinistră de incompetenți și agramați voioși”, scrie jurnalista de la ziare.com. „Un ministru (al Educației) pentru care gramatica limbii române este sport extrem şi care face apologia plagiatului”; „un ministru al Economiei timorat până la leșin de propria inconsistență”; „un premier care refuză categoric să răspundă la orice întrebare concretă care reclamă un răspuns concret”; „un program de guvernare fără niciun termen precis și plin de cifre scoase din burtă”. Cam acestea sunt cărțile de vizită ale noii echipe. Comentatoarea e furioasă și pe președintele Klaus Iohannis, care, în discursul ținut la depunerea jurământului de către noul executiv, ar fi vorbit „ca un analist politic contemplativ”. Nu era nevoie decât să fie consecvent cu acel Klaus Iohannis care în decembrie 2016 spunea: „premierul trebuie să fie o persoană care mă convinge că are capacitatea să conducă un Guvern”. Da, a vorbit despre „linia roșie” pe care guvernul nu ar avea voie să o treacă: justiția. Dar ea a fost demult trecută! Ofensiva PSD e în desfășurare, nu aveau nevoie decât de un premier care să dea drumul oricărei ordonanțe dorite de Liviu Dragnea, iar Viorica Dăncilă este acest premier. Ce calcul se poate presupune că-și face Klaus Iohannis? Că PSD se va eroda enorm, tăindu-și orice șansă la prezidențiale. Posibil, dar ”cu un preț imens pentru România [...] un preț la care un șef de stat nu ar fi trebuit să consimtă niciodată”.
Andreea Pora comentează în revista 22 și spune că, pe timpul acestui guvern, „Cortina de fier ruginit trasă peste relațiile cu Uniunea Europeană nu se va mai ridică”. „Guvernul Dragnea 3 este o apoteoză a imposturii chiar și comparativ cu precedentele două, față de care mulți încep deja să aibă nostalgii.”
Tot în revista 22, Andrei Cornea mimează o pasă nostalgică. În fapt, e o cruntă diatribă la adresa clasei politice în general, pornind de la putere, dar vărsând critici severe și asupra opoziției. „Încet-încet, devenim nostalgici. [...] după pesediștii de altădată. Ceea ce e teribil, în fond”. Ponta, cu minciunile și plagiatul lui, pare o „torță luminoasă față de Dragnea”. Măcar știe limbi străine și făcea o primă impresie favorabilă. „Unde-i Geoană „prostănacul“ (cum l-a numit Ion Iliescu), care cel puțin era pro-american autentic și știa politică externă?” Pentru standardele de azi, Adrian Năstase „era un geniu, ce-i drept dictatorial și corupt, dar măcar competent și colecționar de artă”. Ei, marea problemă e totuși la opoziția: „Măcar pesediștii, așa jalnici cum sunt, au puterea și se țin tare de ea. Dar voi, opoziția, ce faceți ca să le-o luați? Nimic aproape și mai ales nu faceți acel lucru pe care experiența l-a dovedit a fi indispensabil: unitatea între voi. Cum a fost posibil să nu-i propuneți președintelui Iohannis un candidat comun, fie și un independent, la căderea Guvernului Tudose? Probabil că nu avea șanse să treacă un guvern prin parlament, dar ar fi fost un gest simbolic important, care ar fi semnalat că vă pregătiți în mod autentic pentru o preluare a puterii mai târziu.”
Aici se potrivește finalul articolului Andreei Pora: „Și când te gândești că a trecut doar un an cu Dragnea. Unul epuizant de parcă au fost deja patru.”
