Linkuri accesibilitate

Argumentele celor care au „votat“ simbolic unirea la Sadova (Ovidiu Nahoi/ Dilema Veche)


Revista presei româneşti.

În Dilema Veche, Ovidiu Nahoi acordă atenție informației că totuși 100 de localități din Republica Moldova, între care două orașe și comuna natală a lui Igor Dodon, au votat, simbolic, pentru unirea cu România. Jurnalistul detaliază atmosfera în care s-a votat în locul de baștină al președintelui. Argumentele pe care și le aduceau oamenii unii altora sunt, oricât de naive, o lecție pentru români. S-a spus acolo că un pensionar din România câștigă „4000 de lei moldovenești, oameni buni!“; că: „Ţăranii primesc o mulțime de bani de la Uniunea Europeană ca să aibă cu ce ara și semăna. Un doctor câștigă 16.000 de lei (moldovenești), (în timp ce) toți doctorii noștri se pregătesc acum să plece în România! Și în România există DNA, Departamentul Anticorupție! Doamna Kövesi!”, „România a ajuns de la 30%, la 60% din media Uniunii Europene (la indicatorul PIB/locuitor)”, „Și dacă asta nu se simte prea bine de la noi, atunci se vede clar din vecinătatea estică”, notează Ovidiu Nahoi.

De ce nu a apelat mai demult președintele Klaus Iohannis la Comisia de la Veneția cerând avizul asupra legilor justiției în varianta modificată de social-democrați? Ion M. Ioniță, care scrie la Adevărul, vede aici o ezitare care riscă să se transfirme într-o enormă greșeală. Președintele a explicat oarecum „sibilinic”: nu cere avizul pentru că deja s-a exprimat Curtea Constituțională din România. Nu e totuna, scrie Ioniță: nu e vorba doar dacă articolele de lege sunt constituționale. Ele pot fi pur și simplu proaste. Așa că președintelui i se recomandă discret să facă ce-o face și să trimită acum legile la Veneția, înainte să le promulge. Iar ca să câștige timp – pentru că reuniunea Comisiei de la Veneția este mâine, iar următoarea, abia în iunie – să le retrimită Parlamentului spre re-examinare, apoi să le conteste la Curtea Constituțională. Articolul din Adevărul cuprinde, din fericire, și întrebarea legitimă: de ce este atâta nevoie de avizul Comisiei de la Veneția? Pentru că în România „este imposibil de găsit un arbitru corect”.

Andrei Pleșu scrie în Dilema Veche, iar articolul este preluat pe blogurile Adevărul, despre congresul social-democraților. „În general, spune el, mai ales pentru cei din generaţia mea, înclinaţia de a identifica inerţiile «comuniste » ale partidului de guvernământ e spontană şi explicabilă”. Cu acest reflex de nereprimat, observă multe similitudini și câteva inovații marca PSD. Asemănările: Sala Palatului, „aplauzele unanime din timpul şi de după discursul «conducătorului», apelul la «unitate de monolit», zeama ipocrit naţionalistă, înfierarea «agenturilor» şi a «trădătorilor», orizontul infinit al «progresului» garantat de partid (ţinta cea mai apropiată avută în vedere fiind anul 2040…)”.

Când nu e vorba de asemănări „tragi-comice”: „taiorul ca uniformă politică a doamnelor sus-puse, siluetele lor voluptuoase, discursul plat, presărat cu domestice agramatisme, fălcile hotărâte ale masculilor, entuziasmul bine organizat, solidaritatea de partid, frontul de luptă «strâns unit» în jurul preşedintelui mereu reconfirmat”. Dar la capitolul inovații e și mai și: sunt duduile scoase în față, deloc asemănătoare cu activistele din jurului cuplului Ceaușescu, dar mai ales indisciplina ca formă de libertate. În partea a doua a Congresului, sala s-a golit mai de tot. Ca bonus, Pleșu citează câteva din răspunsurile colectate de reporteri la întrebările „Cu cine aţi vota?“ și „De ce aţi venit?“: „Cu toţi trei!“, „Noi nu suntem cu votul! Să voteze cei dinăuntru. Noi am venit ca să ajutăm partidul!“ şi, mai ales, „Suntem pesedişti din tată-n fiu!“.

XS
SM
MD
LG