Linkuri accesibilitate

România: În loc de bilanț


Dacă anul trecut, pe vremea asta, aș fi fost pus în situația să fac previziuni pentru 2021, cu siguranță că n-aș fi izbutit să anticipez mai nimic din ce s-a întâmplat ulterior în zona politicului.

Anul acesta am înregistrat o suită de răsturnări de situație, de întorsături surprinzătoare, cele mai multe fiind de natură să zdruncine puternic încrederea oamenilor, câtă mai era, în politicieni și în programele lor. Ruperea alianței de la guvernare a dus la apropierea dintre liberali și social-democrați, așadar două partide care până atunci declarau că se dușmănesc ireconciliabil.

Preferința președintelui Iohannis pentru Florin Cîțu a avut consecințe dezastruoase: în noul guvern, PSD a obținut ministerele cele mai importante, electoratul liberal a fost total dezorientat, în interiorul PNL s-a produs o ruptură, un grup de parlamentari, în frunte cu fostul lider Ludovic Orban, înființând un nou partid. Mai toți comentatorii sunt de părere că alianța dintre PNL și USR putea fi salvată: așa, o guvernare de centru-dreapta a fost înlocuită de o guvernare hibridă, despre care nu știm cât e de viabilă. Totodată, o serie de reforme anunțate încă de guvernul Orban sunt acum sub semnul întrebării, în special cele ce privesc justiția. În paralel, popularitatea președintelui Iohannis a fost în cădere liberă. Primul om în stat s-a remarcat doar prin declarații hazardate și prin opțiuni cu totul îndoielnice. Proiectul său major, despre care a tot vorbit în anii din urmă, „România educată”, s-a dovedit a fi retorică goală.

Nici proiectele de infrastructură n-au avansat cum se spera, și mă gândesc îndeosebi la autostrada Ungheni-Iași-Târgu Mureș, vitală pentru această parte a țării. Rețeaua feroviară e în aceeași stare jalnică, spitalele sunt nesigure, învechite și fac față cu greu presiunii pe care o exercită pandemia. Învechită e și Curtea Constituțională, care nu recunoaște întâietatea dreptului european, spre satisfacția extremiștilor din partidul AUR. Iar atât de contestata Secție Specială e tot acolo, în ciuda promisiunilor făcute de guvernele Orban și Cîțu.

România n-a reușit să se descurce onorabil nici în ceea ce privește pandemia. Campania de vaccinare, începută promițător, a fost un eșec. Țara noastră deține tristul record de a avea, proporțional, cei mai mulți morți din cauza Covid 19 din Uniunea Europeană. Tentativa de a generaliza certificatul verde nu a dat rezultate, guvernul a refuzat să-și asume răspunderea. Suntem în fața valului 5 și mai mulți specialiști consideră că numărul contaminărilor va crește vertiginos.

În aceste condiții, e de înțeles că nu putem ști ce ne aduce 2022. Mai bine să nu ne gândim, ca să nu ne stricăm sărbătorile.

Previous Next

XS
SM
MD
LG