Linkuri accesibilitate

România - Dureri de cap spart


Sinteza săptămînii politice românești.

De ani de zile, Monumentul Eroilor Revoluției din centrul Bucureștiului dă sentimentul că e locul nimănui, abandonat, mirosind a urină, jeg și nepăsare. Iar faptul că este inestetic nu are legătură cu acest abandon. Dacă vedeți umbre pe acolo, nu sunt sfinte, nici ale gardienilor publici sau ale îngrijitorilor, ci ale skaterilor.

Monumentul, „Țeapa” cum i se mai spune, este așezat simbolic în Piața Revoluției, așadar, acolo unde în 1945 și în 1989 au avut loc două cruciale momente ale luptei (unii spun „eșuate”) împotriva invadatorilor bolșevici și comunismului. În 1945, manifestația studenților a fost transformată în război civil. Peste o mie de studenți au fost arestați: sunt cei folosiți în decembrie 1947 pentru a-l șantaja pe Regele Mihai să-și dea demisia. În 1989, tot în fața fostului și actualului Minister de Interne (pe atunci sediul Comitetului Central al PCR) se strângeau zeci de mii de oameni pentru a celebra plecarea lui Ceaușescu și ceea ce credeau ei că e căderea comunismului. Monumentul Eroilor marchează acest moment și acest loc.

Deși plasat la strada mare, în calea manifestațiilor, turiștilor și miniștrilor de Interne, monumentul este o ruină: dalele „Pieței reculegerii” sunt sparte, monumentul zgâriat și ciobit și zidul (Zidul Amintirii) pe care sunt gravate numele eroilor este acoperit cu desene obscene. Așa-numita Cale a biruinței pavată cu bușteni de stejar este știrbă, neîntreținută și riști să-ți rupi picioarele până când ajungi pe platoul pe care se află ascetica statuie a lui Maniu pe care i-o datorăm lui Mircea Spătaru.

Indiferent de obiecțiile estetice pe care le-am putea avea, aceste monumente profund simbolice par să fi picat în baia de acid a nepăsării și uitării, sub ochii gărzilor din fața Ministerului de Interne. Nici măcar în zilele în care se celebrează amintirea eroilor nu mai trece multă lume pe acolo: poate niște curioși sau grafferi de seară, să-și exercite talentele. În acest climat de nepăsare și letargie generalizate pare curios să afli că undeva pierdut pe hartă, în nordul țării, în Valea Uzului, la granița Bacăului cu Harghita, printre crucile unui cimitir istoric două armate de civili sunt gata să se ia la bătaie pentru proprietatea simbolică a locului.

Zona, de o frumusețe sălbatică, este departe de civilizație, telefoanele nu prea au semnal, prima localitate este la kilometri de Cimitirul internațional al Eroilor. Nu e de mirare că unii, bătând drumul prin pustietatea zonei, au turbat. Cimitirul este locul final de adunare pentru soldații mai multor nații. Au murit aici români, maghiari, germani și ruși, dar memoria lor (fabricată de oratori, retori și limbuți naționaliști, de cele mai multe ori) este adjudecată acum chiar de Ziua Eroilor de maghiari și români, mulți instigatori, puțini oameni onești, care nu au găsit nicio modalitate de a-și cinsti eroii decât făcând un lanț uman în jurul acestui perimetru și zăvorând porțile (maghiarii), sau rupând gardurile și dărâmând crucile de pe mormintele celorlalți (românii). Cu mințile amețite și tulburi de fumurile politice, ei s-au îmbrâncit și au spurcat eternitatea celorlalți într-o caricaturală confruntare care parodia prin nimicnicia ei sacrificiul suprem al celor căzuți pe acele coline.

Scandalul care a urmat a depășit granițele eternității. Miniștrii de externe ai celor două țări au schimbat replici amare și pline de reproșuri (ministrul român, aici; ministrul maghiar aici). Liderul UDMR și-a încordat mușchii cerând demiterea prefectului de Harghita și a ministrului de Interne „deoarece autoritățile române nu au fost capabile să asigure ordinea la Valea Uzului. Din această cauză au avut loc acte de violență și agresiune fizică.„Să aștepte, că îi cer atâția demisia: victimele jandarmilor din 10 august, de pildă, care au depus nenumărate plângeri. La fel de cerută este și demisia lui Teodor Meleșcanu pe numele căruia s-a început anchetă penală pentru sabotarea votului românilor din străinătate. S-ar putea ca, în acest context patriotard și antimaghiar, încercarea USR de a-l propune pe Péter Eckstein-Kovács (fost parlamentar UDMR) în funcția de Avocat al Poporului să fie un eșec. Dan Barna și-a riscat reputația negociind această numire informal, dar la vedere cu Victor Ponta, micul Titulescu și marele combinator, care a fost bucuros că e ținut la curent de naivul și începătorul său coleg. Dar Eckstein mai are și alți susținători. UDMR a anunțat la sfârșitul lunii trecute că-l va susține, iar majoritatea pare să se clatine. PSD care, s-a văzut, deține în continuare un șubred control parlamentar, l-ar vrea în această funcție pe judecătorul CCR, Petre Lăzăroiu. S-ar putea ca acum, după incidentele de la Valea Uzului și dată fiind rezistența doamnei Carmen Dan în fotoliul ministerial, UDMR să se alieze pe față cu opoziția. Nu doar la votul pentru Eckstein, ci și în cazul virtualei și iminentei (se spune) moțiuni de cenzură.

Cu doar câteva zile înainte de îmbulzeala din zona Cimitirului internațional, la câteva zeci de kilometri depărtare, la Șumuleu Ciuc, localitate aflată la vreo cincizeci de kilometri de Valea Uzului, în Harghita, papa Francisc le transmitea românilor și ungurilor un mesaj de iubire și înțelegere. El le spunea că pelerinajul anual la Șumuleu Ciuc „aduce cinstire tradițiilor românești și ungurești deopotrivă (...) și este simbolul dialogului, al unității și fraternității. (...) A peregrina înseamnă a fi conștienți că venim, ca popor, în casa noastră. Un popor a cărui bogăție stă în miile sale de chipuri, culturi, limbi și tradiții.” El nu le cerea pelerinilor să uite căci, spunea el: „Evenimentele complexe și triste din trecut nu trebuie uitate sau negate, dar nici nu pot constitui un obstacol sau un argument pentru a împiedica o mult-râvnită conviețuire fraternă.” Le cerea, așadar, să ierte.

Înțelepte spuse de la un om înțelept însă, după cum s-a tot văzut, înțelepciunea nu are ecou în urechile surde ale fanaticilor și fundamentaliștilor de toate culorile și mirosurile. Însăși vizita Papei, deși înconjurată de o căldură umană de care rareori au mai fost capabili românii, a strâns pe margini și contestatari uneori mai vocali ca mulțimea amuțită în extazul rugăciunii sau de melancolia despărțirii de părintele spiritual. Așadar, nu mai mult de cinci zile despart emoțiile întâlnirii cu Papa (al cărui itinerar a atins, simbolic, toate cele trei provincii istorice), de zgomotoasele manifestații care au tulburat tăcerea și pacea mormintelor din Valea Uzului. Acest scandal, ca multele incidente în care iese la iveală ce e mai rău în noi (discriminare, rasism, xenofobie) are rădăcini adânci alimentate de râurile toxice freatice produse de toată istoria ascunsă sub preș, secretizată, mușamalizată sau ignorată și acumulată astfel de-a lungul veacurilor. Sigur se știa de mai multă vreme de conflictul care mocnea în Valea Uzului și sigur acesta putea fi prevenit însă un război e folositor în mai multe și mai abjecte feluri posibile decât o pace. Cum ar putea fi alimentate mai bine războaiele de azi decât cu cele de ieri? Toate autoritățile locale și cele centrale, ba chiar și SRI, altminteri profund interesat de intimitatea oamenilor, ar fi trebuit să preîntâmpine declanșarea scandalului cu planuri simple și clare de acțiune, ba chiar să fi găsit modalități de a detensiona toate luptele acelea de pitici pe mormântul unor giganți. Nu au făcut-o poate din indolență, poate pentru că nu au avut simțul proporției, dar cu siguranță pentru că ne-am obișnuit ca eternul conflict româno-maghiar să ne domine patriotismul, discursul despre destin și devenire, pagini întregi de istorie națională. Ura interetnică pare un dat istoric împotriva căruia nu ne putem împotrivi.

Dar toate acestea nu ar avea efect fără ca presa să dea voce și stil acestui discurs. Într-o lume intoxicată cu breaking news, fake newsși alte gargare otrăvitoare, doar sentimentele extreme, care nu pretind intelect, ci doar explozii umorale (xenofobia, rasismul, discriminarea, agresivitatea, incitarea la ură) au consecințe electorale. Aici nu e vorba despre memorie, ci despre dietă. Există politicieni care pun acești steroizi în meniul zilnic cu care-și hrănesc electoratul să crească mare și turbat. În multe din campaniile electorale de-a lungul celor treizeci de ani de după Revoluție, emoțiile și umorile au fost mai eficiente decât bunul simț și rațiunea. După vaste spălări de creieri și operațiuni de mituire generalizată (românii au primit aproape gratis apartamentele în care trăiau, au fost pensionați înainte de vreme, au fost sedați cu ajutoare nerambursabile), societatea, într-o copleșitoare proporție, a ajuns să creadă că comunismul cu toate ale lui a rămas în urmă ca o gară urât mirositoare. Am aflat încet-încet însă că ne-a contaminat cu pulberea lui radioactivă, că l-am luat cu noi, pe haine, în plămâni, în oase și că încă ne mai distruge energia, sângele, ADN-ul. Cu memoria ștearsă uneori complet, deci fără sistem imunitar, nu e de mirare că retrăim în buclă vremuri de demult.

Este ceea ce rezultă din recentul raport al Comisiei Europene împotriva Rasismului și Intoleranței, în care sunt trasate radiografic motivele unor incidente de tipul Valea Uzului. „Discursul de incitare la ură, rasist și intolerant, ținut în public ori pe internet rămâne o problemă larg răspândită: principalele ținte sunt romii, minoritatea maghiară, comunitatea LGBT şi cea evreiască. Au loc sporadic atacuri violente împotriva acestor grupuri sau asupra proprietății lor,” se spune în raportul care analizează doar informații de dinainte de decembrie 2018, dar are o sulfuroasă confirmare în norul radioactiv de comentarii negative iscate de venirea Papei (mai ales că a vizitat o comunitate de romi din Blaj) sau de incidentele din Valea Uzului. Chiar și campania împotriva miliardarului George Soros (campanie care combină toți tropii antisemitismului, xenofobiei, antimaghiarismului, anticapitalismului și antioccidentalismului, un Kool Aid servit la tot pasul alegătorilor de retorica nostalgic-comunistă), care ar finanța mișcările antisistem și care ar impune (pentru că prostia este de multe ori inventivă și comică) neomarxismul ca doctrină dominantă, deci chiar și această campanie face parte din valul de ură antieuropeană pe care surfează unii dintre politicienii majorității parlamentare. Ura de clasă, rasă și/sau masă este alimentată uneori de comportamentul și retorica politicienilor, vedetelor de televiziune sau influencerilor de pe net care nu-și fac scrupule nici pentru gramatica vorbele și nici pentru cea a simbolurilor, legând patriotismul de xenofobie și rasism.

De pildă, incidentul petrecut în Cimitirul evreiesc din Huși acum două luni, unde au fost vandalizate 73 de pietre tombale, a fost întâmpinat fie cu zeflemeli din partea trollilor anonimi de pe Internet, fie cu răceală și grevă de zel din partea autorităților care au spus inițial că vinovați de vandalizarea cimitirului ar fi vântul și vremea potrivnică pietrelor de mormânt. Apoi au găsit niște puști care băteau mingea printre morminte. Posibilitatea existenței unei celule antisemite în localitatea natală a lui Corneliu Zelea Codreanu nu pare să fi fost luată în calcul, ba chiar s-a spus că este o exagerare. Acum incidentul a căzut în uitare pentru că e mai simplu să nu-ți mai bați capul cu toate acestea, mai ales pentru că realitatea xenofobă și discriminatorie îți distruge întreaga narațiune de gazdă iubitoare și cumsecade. Așa am uitat de crimele comunismului, de cele ale criptocomunismului (unde sunt manifestațiile că dosarul Mineriadelor a fost retrimis la Parchet unde va fi retrimis aproape fără îndoială și cel al Revoluției?), de tunurile „retrocedărilor”, de lustrație, de securiștii devoalați după treizeci de ani de minciună și sperjur (vezi cazul Băsescu sau Boia, persoane influente a căror aparentă colaborare cu Securitate ar merita discutată măcar public, dacă tribunalele ezită s-o facă), de Hexipharma și catastrofa de la Colectiv, de faptul că serviciile secrete și-au reluat, pretextând antiterorismul și anticorupție, interceptările și scurgerile strategice de informații în presă.

Și uite așa, uitarea a devenit elementul-cheie din mai toate rețetele politice, chiar dacă dă dependență și dureri de cap consumatorilor. Ne doare capul tot timpul însă am uitat de ce.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG