Linkuri accesibilitate

România - Legea junglei trebuie reformată


Abia așa vedem ce junglă încâlcită, deasă și sălbatică a năpădit spațiul public de când establishment-ul politic nu mai are altă grijă decât cea a propriei supraviețuiri. Nici măcar spații rezervate unde să fii cât de cât protejat nu mai există. La tribună stau doar cei cu bilete rezervate dar nici ei nu sunt scutiți de proiectile urât mirositoare. Un război ciudat în care legile, chiar dacă nu sunt propriu-zis încălcate, sunt întinse până la limita rezistenței doar pentru că vor unii să stea pe marginea lor să privească abisul în ochi.


Mulți se laudă că apără și protejează legea. Să stăm fără teamă: e apărat cine trebuie. Ucigașii lui Gheorghe Ursu pot sta liniștiți: disidentul a fost, de fapt, complice la propria asasinare. Bărbații care au violat o fetiță de 11 ani pot fi liniștiți: legea îi apără. Dacă fetița și-a dat consimțământul, spun judecătorii, cine suntem noi să-i condamnăm pe bieții violatori? La urma urmei s-a creat precedentul, în Vaslui, unde violatorii au stat un semestru în pușcărie cât să se perfecționeze. Dosarul Mineriadei din iunie este compromis de incompetența procurorilor. În scurtă vreme, este foarte probabil ca judecătorii să decidă la fel și în legătură cu Dosarul Revoluției. Sunt atât de mulți cei care spun că apără și protejează legea că nu mai e loc în legi și pentru oamenii simpli.

Curtea Constituțională este un instantaneu al vieții sociale


Locul unde este apărată legea supremă, Curtea Constituțională, până nu demult idolatrizată, a ajuns astăzi să reprezinte suma neputințelor și slăbiciunilor noastre. Numele șefului ei a ajuns substantiv comun sinonim cu oportunismul și slugărnicia. Nu e vorbă că și atunci când i se ridicau statui de nisip, Curtea Constituțională era la fel de politizată. Idolatrii o aplaudau doar pentru că deciziile ei erau pe placul celor mai zgomotoși și entuziaști contemporani ai noștri. Așa a fost mereu și nu ne învățăm minte: Curtea Constituțională este un instantaneu al vieții sociale, materializare a voinței politice și rămâne de multe ori inerțial în urma opiniei publice și a voinței generale, așa cum și Parlamentul, considerat reprezentantul direct al voinței populare, devine către final de mandat unul dintre cei mai insidioși dușmani ai reprezentativității și democrației. Pe de altă parte, opinia publică, extrem de influențabilă, cedează adesea campaniilor publicitare și este prada probabilă a tuturor celor care-i fac declarații de iubire la ore de maximă audiență. De aceea, Curtea este succesiv iubită sau urâtă pentru că este evaluată în funcțiile de pasiunile sufletului, nu de lege, rațiune și logică instituțională. Dar e normal de vreme ce este rodul pasiunilor politice.


De câteva luni, clasa politică i-a transformat pe oamenii obișnuiți în scut uman. Cum, mai mult decât de obicei? Da. Oamenii simpli au ajuns să poarte războaiele altora. Să le asigure protecția. Un scut uman tot mai slăbit de războiul psihologic în care e implicat. Abia așa devine conștient și românul de rând cât de des și cu ce consecințe își schimbă partidele și sateliți lor polii magnetici. Slăbiciunile se văd în inconsecvența busolei etice: oameni, de altminteri decenți, propun linșaje publice sau sacrificii de grup, și-au și ales carnea de tun pentru orgiile sângeroase care vor urma, își fac harcea-parcea adversarii imaginari în efigie pe paginile de socializare și i-ar sfâșia, zic ei, în piața centrală. Nu e greu să intri în bătaia puștii. Dacă eziți sau dacă încerci să relativizezi, ai devenit o țintă vie. Unii vor să fie carne de tun pentru că au devenit dependenți de adrenalină. De multe ori se văd în oglindă și se luptă intens cu propria lor imagine răsturnată. Așa se surmenează democrație, în luptele cu umbra.

Câmpul de luptă e plin de fantome, umbre și resturi umane, dar ce contează?


Nimic nu spune mai mult despre mirajele care bântuie deșertul clasei politice decât această joacă de-a guvernul. Este tot mai clar că miza nu e „mai-binele” general (se știe că mai binele e dușmanul binelui), ci torpilarea adversarului politic, preluarea puterii. Desigur, câmpul de luptă e plin de fantome, umbre și resturi umane, dar ce contează? cei care se află în spatele tunurilor au muniție suficientă. Ei spun că sunt mișcări tactice: vor să ocupe un avanpost pentru că de-acolo pot controla rutele decizionale și, prin urmare, puterea. Desigur, ne asigură ei, în avantajul tuturor. Ce dacă un obuz ți-a zburat mâna și nu mai ai cu ce duce la gură?

Klaus Iohannis și Florin Câțu
Klaus Iohannis și Florin Câțu


Actorii cei mai vizibili ai acestui teatru de operații sunt oamenii lui Klaus Iohannis care dețin controlul jocului și par a fi în fruntea opțiunilor electorale. Chiar dacă s-a remarcat până mai ieri prin mediocritate și oportunism, de la o vreme s-a umplut partidul de competențe, de scântei. Nu e greu, de vreme ce și copita măgarului scoate scântei. Muniția le vine nu neapărat din organizare sau din charisma (care nu există) a conducătorilor, ci din spaima pe care au știut s-o exploateze în subconștientul colectiv. Este o spaimă indistinctă, spaima de un trecut obscen pe care toți vor, de fapt, să-l uite, o spaimă paralizantă de iepure vânat cu farul: oamenilor le este frică de totalitarism, deși vor, deopotrivă, o mână forte care să-i conducă. Au nostalgia tătucului ceea ce-i face ca, deși alergici și reactivi la PSD, considerat criptocomunist, să fie de acord cu măsurile extreme care ajung deseori la marginea legii, dacă aceste (ab)uzuri sunt făcute de cei pe care i-ar vota duminică.


Această incertitudine etică (sau mai precis „relativitate” etică) nu ar fi fost posibilă dacă nu am fi simțit cu toții că legile sunt, din naștere, facultative și arbitrare pentru că sunt făcute de o clasă politică mai preocupată de bunăstarea proprie și a interlopilor partidului. După cum sistemul de salarizare, pensii sau de taxe și impozite a creat arii privilegiate/protejate în junglă, așa și cel de imunități: de fapt, cei care se bucură de privilegii din toate aceste puncte de vedere sunt cam aceleași animale politice. Absența doctrinelor, așadar a principiilor de apărat (dacă nu există, nu te mai acuză nimeni că le-ai încălcat), a transformat în teatru (ab)surd scena politică: un teatru în care actorii schimbă adesea măștile pentru a întruchipa mereu alte personaje. Adaptabilitatea lor este motivul pentru care mulți politicieni sunt reciclați. De ce ai avea nevoie de actori noi când ai atâtea la dosarul celor vechi și înăcriți în rele? Nu se mai vorbește deloc de „Oameni noi în politică” ci doar despre „Numai noi în politică”. Mai mulți primari din PSD migrează la PNL. Un deputat sau senator pleacă din punctul A și ajunge în B în mai puțin de o sesiune. Câte asemenea drumuri poate face într-un mandat? Fără număr. Legea partidelor și cea electorală le permite. Ba chiar și Constituția pentru că, nu-i așa? alesul e și el om și are dreptul la propriile sale opțiuni politice.

În parlamentul, un vot de neîncredere de acum patru luni a dat jos guvernul Dăncilă. PSD înghițea cu noduri o altă mare înfrângere, după ce a pierdut și europarlamentarele. Urma să piardă și prezidențialele, dar cum le-ar mai fi putut câștiga repetenta Viorica Dăncilă? Moțiunea de cenzură a PNL era și un test chimic al atmosferei parlamentare. Se părea că pentru ei atmosfera devenea respirabilă: inamicul public numărul unu (identificat de PNL în PSD) era înfrânt. Nu a fost să fie pentru multă vreme: la doar trei luni după aceea cabinetul Orban era dat jos de foștii înfrânți care au știut să apese pe pârghii emoționale suficient de persuasive pentru a aduna o nouă majoritate.


Au urmat: noul cabinet care era vechiul, propus în deriziune de președinte, parcă parodiindu-și predecesorul, o înfrângere la Curtea Constituțională (care își formează opinii citind presa, pentru că nu are convingeri formate prin legi și logică) și demisia depusă de Ludovic Orban. Parodia continuă: președintele îl numește ca succesor pe ministrul Finanțelor, o persoană care provoacă convulsii și aritmii în inima și stomacul PSD-ului. Florin Câțu este indigest nu doar pentru că e mai școlit și mai titrat decât, să zicem, Ioana Petrescu, și ea ministră a Finanțelor în cabinetul Ponta, alumnă emerită formată în Statele Unite și deformată în Kiseleff, unde e sediul PSD, ci în principal pentru inadecvarea lui: de cum a venit a descoperit contabilitatea dublă a PSD, jocul piramidal prin care voia să-și plătească votanții cu împrumuturi scumpe, a căror rambursare ar fi tras dureros multe piei de pe spinarea contribuabililor. A venit cu o piatră de picior (e acuzat că ar fi speculat lei și dolari în vremuri de restriște) și a produs deja cu declarațiile lui necontrolate, nediplomatice și inoportune profundul dezechilibru al pieței monetare și bursiere. Din toate motivele posibile, Florin Câțu este mai „cenzurabil” decât Orban. Se spune că va aduce cu el în Parlament spre aprobare aproximativ aceeași echipă cu cea a lui Ludovic Orban și că va susține același program (nu e greu, este un program de supraviețuire dictat practic de criza financiară în care ne-a lăsat PSD).

Este foarte posibil ca și această propunere să fie, în cele din urmă, respinsă. Mașina de vot a Parlamentului deja s-a pus în mișcare. Se schimbă oferte pe sub masă. Klaus Iohannis avea o groază de alte opțiuni, dacă voia ca timpul până la alegerile parlamentare să se scurgă în liniște. Dar vrea ca la înmormântarea PSD să se audă fanfara. Să tacă tunurile, dar să se audă tobele cele mari. Nu vrea să-l lase în comă, că poate-și revine. Pentru aceasta trebuie să se înscrie în fereastra temporală care să permită dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor anticipate.


Cu siguranță știe că un guvern e numit de președinte pe baza votului parlamentului, voturi pe care, după cum se pare, echipa lui Florin Câțu nu le va avea. Pentru că-și dorește atât alegerile anticipate, e evident că Florin Câțu nu va fi al optulea (nouălea?) prim-ministru din 2016 până azi, ci doar o țintă în mișcare pe care să-și irosească PSD muniția. Trebuie ca Parlamentul să respingă (cel puțin) două propuneri de prim-ministru în termen de 60 de zile de la prima propunere prezidențială până ce președintele poate, „după consultarea cu liderii celor două camere și a liderilor grupurilor parlamentare” să dizolve Parlamentul. Cele 60 de zile decurg, prin urmare, din 26 februarie, de la numirea candidatului. La care se adaugă, tot conform Constituției, cel mult trei luni până la organizarea alegerilor („de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului”, art. 63, p.2) Așadar, alegerile ar putea avea loc abia la sfârșitul lui iulie, cu doar câteva luni înainte de data normală a acestora (ultimele alegeri parlamentare au avut loc pe 11 decembrie 2016). E drept, după cum ne-am obișnuit, chiar și data alegerilor normale ar fi putut fi întârziată pentru că, nu-i așa, Constituția e fată din popor și permite multe (că de-asta vorbea de „măreția dreptului” unul dintre șefii Curții Constituționale, om de suflet și partid al lui Băsescu).

Plăcile tectonice încă se frământă, puse în mișcare de tropotelile de pe scena politică


Cert este că e greu, dacă nu imposibil, să stabilești o majoritate parlamentară. PSD atârnă greu de gâtul multor aleși care au fost, sunt sau vor fi cotizanți la partid. Sau, cel puțin, șantajați de partid. E, pe de altă parte, o perioadă de tranziție și pentru PSD, căci nici acolo majoritatea nu este clară. Ar fi trebuit ca pe 29 februarie să aibă loc un Congres care să-l eternizeze (sau nu) pe Marcel Ciolacu la cârma partidului. Spaimele milenariste de molimă (mereu utile sistemelor și instituțiilor totalitare) au amânat deznodământul. Oricum, PSD pare să-și fi luat un răgaz pentru a strânge rândurile. Asta înseamnă și a aduce fiii rătăcitori și risipitori acasă. Cei din Pro România par pregătiți să refacă, măcar ca alianță statornică, vechea familie de interese. Dar plăcile tectonice încă se frământă, puse în mișcare de tropotelile de pe scena politică. Această eternă instabilitate înscrisă în marja de eroare a făcut ca pe scena politică românească (respectiv în societatea românească) să nu se poată construi nimic pe verticală. Nu au stabilitate și eternitate decât bordurile.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG