Cu cât mai ambițioase erau proiectele, cu atât mai neplăcută este revenirea la realitate. La sfârșitul anului trecut, Partidul Național Liberal părea stăpân pe situație și ne dădea asigurări că vom avea alegeri ale primarilor în două tururi și alegeri parlamentare anticipate. Acum, prima promisiune a căzut cu totul, cea de a doua a devenit incertă. Unde au greșit – e o întrebare legitimă – Ludovic Orban și ceilalți lideri liberali ?
Nu e prima oară când Curtea Constituțională dă decizii care fie amputează din atribuțiile președintelui
Cred că, în primul rând, au subestimat capacitatea de reacție a social-democraților. PSD a introdus moțiune de cenzură, a dat jos guvernul Orban și controlează din nou agenda politică. Un rol important revine aici Curții Constituționale, a cărei decizie de acum câteva zile a fost în chip evident părtinitoare, favorizându-i – cu false argumente – pe social-democrați. Nu e prima oară când Curtea Constituțională dă decizii care fie amputează din atribuțiile președintelui, fie validează poziția PSD-ului. Cu un parlament în care pesediștii au majoritatea, cu o Curte Constituțională părtinitoare, cu un Avocat al poporului ce contestă sistematic inițiativele legislative ale guvernului liberal, acesta avea șanse mici să-și materializeze planurile.
Că PSD este în ofensivă se vede și din desemnarea lui Șerban Nicolae drept candidat la șefia Senatului. Șerban Nicolae este un personaj care s-a ilustrat în acțiunea de mutilare a legilor justiției, care a făcut nu o dată declarații șocante și care s-a comportat deseori grobian cu adversarii săi politici. Ar fi, într-adevăr, rușinos ca el să devină al doilea om în stat.
În fine, cum PSD înțelege să profite din orice, s-a folosit și de psihoza coronavirusului pentru a acuza guvernul că nu gestionează cum trebuie situația. Astfel de acuzații i-au panicat și mai tare pe cei slabi de înger, care au luat cu asalt magazinele pentru a-și face provizii de alimente.
De fapt, nimeni nu poate spune astăzi dacă alegerile anticipate mai sunt sau nu posibile așa cum nu se știe, deocamdată, dacă România poate avea în circumstanțele actuale un guvern viabil. Dacă nu găsesc o ieșire din acest impas, liberalii vor plăti un preț greu.