A cincea duminică după Paști poartă numele de „Duminica orbului”, întrucât atunci Iisus Hristos i-a dăruit orbului vederea.
Așa i-a rămas numele și zilei de 20 mai 1990, dar nu pentru semnificațiile ei religioase ci pentru că electoratul chemat la urne s-a lăsat orbit de propaganda deșănțată dusă la televiziune și în ziarele aservite Frontului Salvării Naționale.
A fost o participare record la vot, de 86%, ceea ce este explicabil: erau, totuși, primele alegeri libere după deceniile de mascaradă electorală comunistă. În cursă s-au înscris 80 de partide (!), fapt care a sporit confuzia în rândul alegătorilor.
În Camera Deputaților au intrat 17 partide, dintre care aproape jumătate au obținut doar unul sau două locuri.
Câștigător detașat, cu 67%, atât la Cameră cât și la Senat, Frontul Salvării Naționale, care în februarie se autoproclamase partid, în ciuda protestelor opoziției și în ciuda manifestațiilor de stradă.
De partea cealaltă, câteva fărâmituri au reușit să adune Partidul Național Liberal și Partidul Național-Țărănesc Creștin-Democrat.
La prezidențiale, Ion Iliescu obține o victorie zdrobitoare, cu 85%, în timp ce liberalul Radu Câmpeanu și țărănistul Ion Rațiu au puțin peste 10 și respectiv 4%. Propaganda îi prezentase pe aceștia doi din urmă drept niște „venetici”, care nu mâncaseră „salam cu soia”.
Populației îi mai fuseseră servite și alte baliverne, cum că, spre exemplu, opoziția vrea să-i readucă în țară pe boieri, care își vor lua pământurile înapoi, și pe capitaliști, care își vor cere înapoi fabricile.
Moșierii și capitaliștii n-au venit în schimb noua nomenklatură, formată din foștii activiști și securiști, a vândut fabricile și uzinele la fier vechi.
Partidul lui Ion Iliescu se instala astfel la guvernare și devenea principalul actor de pe scena politică. Au urmat anii în care România a bătut pasul pe loc, deoarece nici guvernul Văcăroiu nici guvernul Ciorbea nu au avut curajul inițierii unor reforme structurale profunde.
După interludiul Emil Constantinescu, Ion Iliescu a revenit în fruntea statului, continuând să fie și astăzi figura tutelară a Partidului Social Democrat, chiar dacă tot mai multă lume îl asociază cu regimul comunist din care provine și al cărei exponent a fost.
Din păcate, populația nu era pregătită în mai 1990 să participe la un exercițiu democratic iar opoziția abia se închega.
În Piața Universității, manifestanții – dezamăgiți de rezultatul alegerilor – își continuau protestele. Câteva săptămâni mai târziu, minerii vor veni în Capitală să facă ordine cu bâtele. Scenele atroce de atunci vor rămâne indisolubil legate de perioada pe care istoria o va consemna drept „regimul Iliescu”.
20 mai 2015
