Linkuri accesibilitate

România: Alegerea lui Florin Iordache ca președinte al Consiliului Legislativ, contestată la CCR


Valer Dorneanu, președintele Curții Constituționale, și Florin Iordache

Parlamentarii PNL și USR vor depune separat câte o sesizare la Curtea Constituțională referitoare alegerea parlamentarului PSD Florin Iordache în funcția de președinte al Consiliului Legislativ.

„Grupul parlamentar PNL va depune o sesizare la CCR referitoare la neconstituționalitatea alegerii domnului Florin Iordache, în fruntea Consiliului Legislativ. PNL are numărul necesar de semnături pentru atacul la CCR și dorim să venim în sprijinul colegilor de la USR, care nu au matematic numărul necesar de semnături. Nu am primit o solicitare scrisă sau verbală pentru semnături, motiv pentru care colegii juriști vor depune rapid sesizarea la CCR”, a transmis liderul deputaților liberali Florin Roman, într-un comunicat de presă.

Roman spune despre Iordache că e „autorul infamei OUG 13, cea care a scos în stradă sute de mii de români dornici să apere democrația”, motiv pentru care nu ar avea ce să caute în funcția de președinte al Consiliului Legislativ.

Și grupurile parlamentare ale USR au anunțat, miercuri, că vor sesiza Curtea Constituțională pentru alegerea lui Florin Iordache la conducerea Consiliului Legislativ. Conform USR, candidații nu au întrunit numărul de voturi cerut de lege.

Mai multe amănunte AICI

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG