Linkuri accesibilitate

România: Analfabetismul funcțional ca poveste de succes


Într-un film provenit din surse care vor să-și păstreze anonimatul îi vedem pe șefii Poliției întâlnindu-se noaptea ca hoții cu hoții pe un teren comun, adică în stradă, să vorbească despre drumul către eternitate al șefului de clan, Mototolea zis Pian. Se vedeau noaptea pentru că ziua ar mai fi avut, zice Bogdan Despescu, discuții despre nemurirea sufletului cu capii Bisericii, preocupați de același obiectiv: să păzească clanul Duduienilor de eventuale represalii din partea adversarilor. Voiau să servească și să protejeze comunitatea. Nu asta au făcut și la priveghi unde s-au dus să aprindă o lumânare din bani bugetari?

Șeful Poliției spune că a fost un demers legal, în interesul cetățenilor. Sună a glumă proastă: un interlop a fost ucis de altul mai rapid în mișcări, în timpul unei partide de barbut și a unor, cine știe? redesenări geopolitice ale sferelor de influență din Capitală. O junglă urbană unde fermentează zeci de găști de cartier care fac trafic multilateral dezvoltat, își delimitează teritoriile cu feromonii banilor și sângelui, pun pe masă o pâine albă să aibă cu ce mânca trufandalele democrației (influență, oportunități de afaceri, spații locative preluate abuziv, pe scurt: politică la firul ierbii și teroare). Ar fi fost, probabil, în interesul cetățenilor ca Poliția să nu permită așa ceva. Să nu fie posibilă parcelarea Capitalei (și a altor mari și mici localități) între rețelele de gangsteri, să nu fie posibilă crima organizată și, în orice caz, aceasta să nu domine discuția publică, realitatea și imaginarul colectiv așa cum o face acum. Însă contactul prelungit cu infractorii i-a contaminat pe mulți dintre cei care acum se prefac că nu înțeleg (sau înțeleg cu mirare) că orașul e captiv al rețelelor de crimă organizată. Organizată cu boxul și sabia sau pe ștatul de plată al organizațiilor și partidelor. Cine știe ce va fi înțeles ministrul de Interne Vela când a transmis public: „Sunt cu ochii pe voi”? Poate că se referea la noi, nu la voi.

Polițiștii nu au venit de capul lor la întâlnirea cu presa. Nu i-a mânat conștiința, demnitatea sau onoarea. Nici măcar încercarea de a-și crea un alibi cu pixul jurnaliștilor sau a demantela întreaga construcție de vorbe și zvonuri care ne face acum să privim cu circumspecție „interesul național” al Poliției. I-ar fi obligat, de fapt, Klaus Iohannis. Președintele se laudă în fața presei că i-a tras de mânecă pe oamenii de la Interne chiar înainte să se întâmple „aceste lucruri.” Nu a dat explicații ce înseamnă „înainte” sau „aceste lucruri” lăsând deschisă calea oricărei speculații: ar fi avut, așadar, informări de la serviciile secrete în legătură cu luptele între clanuri sau cu relația Poliției cu interlopii și, dacă da, ca să nu se enerveze de unul singur, le-a comunicat și conducerii ministerului, determinându-i pe subalternii lui Vela să se confeseze, la rândul lor, interlopilor?

Arunca la coș cu baschetbaliștii din DNA și parlament

Întrebat dacă va cere demiterea lui Vela și/sau convocarea CSAT pentru a discuta relațiile contra naturii ale statului cu infractorii, președintele a făcut un pas înapoi și le-a spus jurnaliștilor că „aceste chestiuni pot fi explicate cel mai bine de cei în cauză, de șefii Poliției, de șefii Ministerului Afacerilor Interne și cred că atunci se vor lămuri lucrurile și în spațiul public.” Adică el nu face decât să le bată obrazul. S-au văzut cu infractorii, și ce dacă? Nu sunt primii și nici ultimii oficiali care o fac. Sebastian Ghiță era un apropiat al politicienilor, magistraților și guvernului. Arunca la coș cu baschetbaliștii din DNA și parlament. La fel și Sorin Ovidiu Vântu pe sofaua căruia mulți politicieni au venit să facă psihoterapie. Și-apoi șeful statului nu a convocat CSAT nici când devenise limpede că șefii DIICOT sunt șefi de crimă organizată, iar la DNA se truchează dosare politice. Și-apoi, de la o vreme, CSAT și-a cedat atributele comitetului pentru situații excepționale controlat, se spune, de serviciile secrete recent premiate la rectificarea bugetară. Serviciile secrete care, pare-se, l-au informat pe președintele Iohannis, ca pe vremuri pe Traian Băsescu, despre strânsele și fructuoasele relații dintre poliție și infractori.

Dar cum ar fi putut fi altfel și ce perfomanțe ne așteptăm de la SRI de vreme ce de câteva zile propria Academie are de lucru cu hoții din organigramă: board-ul de conducere a dat în judecată zeci de doctori cu lucrări plagiate. Nici n-a scăpat bine de foștii securiști că s-a umplut de hoți de cărți și teze doctorale, mulți dintre ei inși influenți în serviciile secrete.

Ca și în cazul șefilor Poliției, conducerea Academiei a intentat aceste procese nu pentru că ar fi avut cine știe ce procese morale sau că ar fi ros-o conștiința ci pentru că o obliga legea care prevede că, dacă un titlu doctoral este retras pentru plagiat, diploma trebuie anulată, la cererea facultății, în instanță în termen de un an. Situația este complicată mai ales că definițiile plagiatului variază de la o platformă politică la alta și de la o persoană la alta. În România există o limită inferioară de plagiat (sub 5%), limita superioară fiind cerul. Și nu puțini doctori ai Academiei SRI (sau politicieni trecuți prin furcile caudine știrbe ale instituțiilor superioare) au atins limitele superioare de plagiat (unii au copiat tot, mai puțin titlul ușor modificat). În multe cazuri, termenele finale pentru depunerea dosarelor în instanță ar fi expirat în câteva zile. Academia SRI nu s-a grăbit deși știa de aproape un an de fraude. Plagiatul este, în continuare, unul dintre firele epice importante ale istoriilor de succes românești. La urma urmei s-au trucat registre contabile, s-au copiat platforme electorale și programe de guvernare, ba chiar și moțiuni sau discursuri parlamentare, de ce nu s-ar copia și lucrări doctorale? Cu toate sunt materialele biografice de construcție care poartă ADN-ul hoției și corupției. Le regăsim pe o rază extinsă a clasei politice, markeri ai metastazei intelectuale fondatoare, elemente biografice repetitive, de la o biografie la alta. O cercetare fie și sumară a biografiilor oamenilor politici (și Valeriu Nicolae explorează de câtva timp subsolurile acestea insalubre dând la iveală caricaturi politice pe care semiîntunericul ambient le ținea ascunse, chiar dacă uneori îl mușcă de mână sau îi sar la beregată) dovedește un îndelungat proces de falsificare, plagiere, plastrografiere și protezare biografică. Oamenii politici și-au cumpărat cu bani și influență biografii excepționale într-o grădină a ispitelor intelectuale în care potecile se bifurcă și se intersectează, mai ales în jurul unor instituții de învățământ ca de pildă, Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” a Serviciului Român de Informații, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, universitățile Spiru Haret, Bioterra sau Valahia. În timp ce universitățile românești, cu o singură și notabilă excepție – Universitatea Babeș Bolyai din Cluj – au ieșit din top 1000 și au devenit irelevante din punct de vedere educațional, la firul ierbii, învățământul superior scoate pe bandă rulantă oameni de excepție, cu o rapiditate pe care Harvardul, Oxfordul și Cornell-ul ar invidia-o: lideri, șefi, directori, miniștri, politicieni, pe scurt personalități care ar trebui să ne scoată din bezna istoriei, să ne salveze din criza economică, virală și morală actuală, să ne aducă în civilizație. Toate aceste cariere întemeiate pe fraudă intelectuală pornesc de la dubla măsură care face ca o diplomă să nu mai însemne nimic în circuitul valorilor de piață, dar să fie extrem de importantă în circulația valorilor politice. Iar dacă, în paralel cu biografiile, punem averile și interesele acestor omuleți politici observăm că singura diferență între rețelele de influență politică și cele infracționale este de diplome și oportunități. Unii politicieni pur și simplu nu s-au întâlnit încă cu dosarul penal care le poartă numele sau cu infracțiunea predestinată (făcând abstracție de falsul și uzul de fals din biografiile lor trucate, desigur). Astfel că nu mai e de mirare că unele organizații politice/sociale/administrative au fost asimilate de comunități infracționale, care le consumă cu încetul sau coabitează cu acestea ca niște îndrăgostiți până ce moarte îi va despărți.

E de înțeles de ce președintele nu vrea să facă mare tapaj pe marginea conflictelor de interese (și sufletești) ale mai-marilor Poliției: sunt zilele premergătoare votului pentru moțiunea de cenzură și a cere demiterea lui Marcel Vela sau a aghiotanților acestuia nu ar da bine în camerele video, ca să nu mai vorbim de camerele parlamentare! După ce PSD a fost diabolizat ani de zile în legătură cu relațiile pe care le-ar fi avut în vreme cu clanurile mafiote, iată, iese la iveală că boala nu ține cont de miros și culoare politică. Cum s-au scos portofelele la vedere înaintea campaniei electorale, cum au ieșit și principalii beneficiari, mafioții. E drept că Marcel Vela, unul dintre cei mai vizibili membri ai echipei guvernamentale, omul-cheie în troica anti-COVID Vela-Arafat-Despescu și cel care materializează în practică deciziile ultrasecretului comitet pentru situații de urgență, Marcel Vela, spuneam, nu a evitat multe dintre situațiile care-l puneau în situații hilare, de la decizia de a pune imnul la ore fixe în perioada de carantină, la discursurile lirice pe tema bolii și a morții și la pozele de pe Facebook în care le arată cu degetul/degetele infractorilor că stă cu ochii pe ei. După multele gafe și declarații comice, ministrul-poet ar merita doi ani de vacanță și un veac de singurătate politică. Ca și ministra Educației sau cel al Mediului, cu toții o insultă adusă ideii de meritocrație și politicilor de bună guvernare.

Moțiunea de cenzură „Guvernul PNL - De la Pandemie la pande-mită generalizată”, semnată de 205 parlamentari, se folosește de boală ca de o ciocan politic. La urma-urmei, cine nu a făcut-o? PSD și încă trei politicieni de strânsură de la ALDE depănează în discursul lor justificativ reacțiile puterii față în față cu virusul, urmând cele cinci faze ale durerii. La început, preocupat de ideea fixă a alegerilor anticipate, guvernul (inclusiv șeful lui de fapt, președintele) ar fi negat existența bolii. „A preferat să mențină starea de incertitudine politică, în timp ce pandemia începea să se manifeste din ce în ce mai agresiv.” Ar fi luat, după aceea, măsuri excesive, furioase culminând cu perioada de carantină, apoi, ar fi început să negocieze cu boala și cu electoratul gradele de libertate (programe de plimbare, libertatea de mișcare etc.), apoi a intrat în depresie și în cele din urmă a ajuns să accepte și boala, și consecințele ei. Sunt amintite momentele antologice ale guvernului Câțu care a demisionat ante portas, petrecerea din biroul lui Ludovic Orban în care cei mai de succes slujbași ai statului degeaba petreceau uitându-se la știri, probabil la conferințele de presă ale ministrului Vela.

Ironia sorții face ca Klaus Iohannis a cărui imaginație e mult mai colorată atunci când se gândește la PSD să considere că tocmai perioada de pandemie este cea care ar fi trebuit să-i facă mai reținuți pe oamenii lui Ciolacu. Nu crede că aceștia vor să ajungă la guvernare într-o perioadă ca aceasta, ci doar că e vorba despre o moțiune „izvorâtă din cinismul pesedist și cred că românii își dau seama că aici avem de-a face cu o moțiune populist-electoralistă” prin care „PSD dorește pur și simplu să arunce țara în aer.” Dar tocmai această fază de Lună nouă financiară stârnește în mulți pofte de nestrunit: prin aer se aud strigări la licitații încă nefinalizate, se vehiculează contracte cu multe zerouri în coadă iar mirosul de bancnote noi i-a făcut pe mulți politicieni să intre în sevraj. Alegerile locale sunt doar o chestiune colaterală. Cu banii proaspăt scoși de Florin Câțu din diverse buzunare, uneori cu o dobândă de speriat, numai bună de invocat în moțiuni de cenzură, se pot aranja mandatele parlamentare pentru încă patru ani. S-a văzut în ultimii cinci-șase ani că, dacă ai majoritate în Parlament, toată țara e la picioarele tale, să ai pe ce te șterge.

La nivel local se fac diverse blaturi, pacturi, negocieri. Mulți politicieni sunt în plină operație de lifting biografic: trec de la un partid la altul și-și fac implanturi în CV-uri după cum le cere situația. Vorba lui Ludovic Orban, întrebat în legătură cu traseiștii din partid: „Nimeni nu e înger.” Și pentru că s-a decis la nivel înalt să nu se facă o campanie electorală obișnuită, ci mai ales online, ecranele rețelelor de socializare s-au înroșit de activitate. Se vede acum la ce e bună și lipsa aceea de educație pe care o descoperi când scuturi bine arborele animal de politicieni: fără CNA, DNA, cod deontologic, limite de limbaj, fără gramatica limbii române, pe internet totul este posibil. Descoperi bande de trolli care migrează de pe o pagină pe alta, de la un subiect la altul, cu aceleași mesaje, de multe ori copiate, bricolate din discursurile de campanie sau plagiate de la adversari. Fragmente din moțiunea de cenzură circulă liber pe net, ca niște schije gata să intre în ochii alegătorilor, eventual să-i orbească. Dar contrafactualitatea nu e doar digitală. Este intens distribuit acum un filmuleț de contrapropagandă electorală în care mai mulți activiști-bărbați cu tricouri purtând însemnele electorale ale USR-PLUS și cu peruci feminine vor să dea materiale electorale într-o comunitate de români verzi și cu familii tradiționale în șlapi și halate de prosop. Cum ar veni niște cocote masculine care se maimuțăresc vor să distrugă armonia României tradiționale, profunde, să desființeze coaliția pentru familie. Nu vedem chipul activiștilor, ci doar mânia proletară (sau asistată social) a celor care-i alungă cu strigături pe care folcloriștii ar ezita să le antologheze. Chiar și pentru o societate 45% analfabetă funcțional este clar ce se petrece în acest filmuleț deja distribuit pe diverse canale pregătite pentru asemenea zoaie. Desigur, pentru cei care au minte să judece, filmul ca și multe alte texte de campanie este grosier, mincinos, pestilențial, virulent. Ce te faci însă cu cei care s-au imunizat la asemenea virusuri? Cu cei care nici nu cred în existența virusului care-ți dă turbare politică și te orbește în fața evidențelor?

Cu atâția analfabeți, cine să mai citească semnele realității?

XS
SM
MD
LG