România: Becul de la capătul tunelului

Toți vor să ne cucerească sufletul, chiar dacă pentru asta trebuie să-l bage în boală. Sufletul unora se strecoară perfect prin cei 7,5 inci ai ecranului. S-o fi micit, de la radiații.

Curge sânge digital din toți pixelii. Se bat nu doar oamenii politici socializând pe Facebook cu masca pe figură, să nu le vedem rânjetul, ci și cohorta lor de sicofanți și pretorieni care, sub acoperirea anonimatului de pe Internet, se prefac doar că sunt niște trecători pe arterele principalului canal de știri din aceste zile: pagina de bârfe și zvonuri digitale. Se mai bat între ei și influencerii, uneori (rareori) pe idei și principii, alteori (deseori) pentru cașcavalul publicitar care e tot mai șvaițer. Și poate că încercările de a se arunca unii pe alții în găurile de la cașcaval ar fi comice dacă nu ar avea spectatori fideli și mimetici, publicul larg, masa de manevră, care, deși neinformată, vrea din tot sufletul să fie dezinformată.

Linia subtilă între educație, simpla publicitate, propagandă sau incitare penală este deseori încețoșată de acești pedagogi de școală nouă pe care acum, când școala s-a mutat online, îi ascultă pioși tot soiul de copii mici și mari cărora li s-a impregnat deja credința că tot ce e pe net vine de la zeul suprem.

Zilele trecute, unul dintre acești vloggeri (urmărit de peste 850 de mii de oameni, se spune că, în general, copii) a fost luat pe sus și dus la poliție să explice un filmuleț postat pe internet în care incită la agresiuni sexuale împotriva minorelor. Incită? De fapt, asmute, instigă, întărâtă, împinge la viol și teroare sexuală, într-un exercițiu teatral cinic și dezmățat care adaugă vorbelor otrăvite și un damf radioactiv. Acest vlogger este, în fapt, un erou al timpurilor noastre. Sunt tot mai mulți și se hrănesc, ca zeii canibali ai lui Goya, cu propriii lor fii, carnea lor fragedă le dă energie. Faptul în sine că un particular de 28 de ani care nu este nici Novalis, nici Holderlin sau Kierkegaard, nu are operă, ci doar frizură hipsterească și vestimentație metrosexuală și o bulă socială umflată cu discipoli gata să-i soarbă gândurile și cuvintele și eventual să le repete în statusurile de pe Facebook – acest fapt simplu, așadar, spune ceva despre statuile acelea decapitate prin campusuri universitare și ar trebui să dea de gândit asupra influenței letale pe care o poate avea educația sexuală online. Suntem de un anotimp în Infernul dezșcolirii copiilor noștri, dar acest idol de rit nou reușește să adune zeci de mii de aplauze de la fanaticii săi urmăritori. Omul avea canale deversoare pe YouTube, Instagram sau TikTok de unde-și inunda fanii cu dejecții despre lume și viață, panseuri venite din școala vieții de acolo, dintre blocurile materne. El nu are nevoie să-i spună cineva ce e bine și ce e rău. Nu are nevoie de Spinoza sau Sfântul Augustin. Istoria a risipit timpul cu etica și morala. El știe în mod natural. S-a născut vlogger cum s-au născut Ludovic Orban și Ciolacu politicieni: gata echipați, cu carnetul și ideologia de partid în buzunarul de la piept, unde e inima. Această vedetă de pixeli spune că a încercat la început cu vorba bună și cu un discurs cuminte să-și câștige cohorta de simpatizanți însă nu-l urma nimeni. Este motivul pentru care și-a radicalizat discursul: abia așa a atras atenția și pasiuni nebune. La arestarea lui, mulți s-au pus scut pe net, amenințându-le cu violul, bătaia și moartea pe cele care l-au denunțat (Poliția și Parchetul par să nu se mai sesizeze din oficiu, ci doar la oftaturile și aplauzele opiniei publice... Sau la presiunile șefilor.) Cine spune că școala online nu are merite și eficiență? Că nu poate căli discipoli și conștiințe?

Ideea că școala se poate face în cort, sau în buncăr, sau deloc, că se face cu tutoriale, online sau prin SMS, că anul acesta ar trebui să nu se dea bacalaureat că e contagios, că profesorii sunt doar niște accesorii care nu fac decât să blocheze traseul profesional de excepție al unor oameni de excepție, așadar, această idee fixă și de-a gata nu s-a născut pur și simplu din creierul supraîncălzit al unui hârb de calculator. Școala a suferit multiple microfisuri de-a lungul anilor în coliziune cu demagogia discursurilor despre România educată, cu nepăsarea autorităților de la centru sau periferie, cu ofensiva barbarilor. Nu s-au renovat și nici nu s-au construit școli, ci s-a ruinat sistematic prestigiul educației, al cunoașterii. Da, cunoașterea e inutilă și în acest caz. Necunoașterea, în schimb, este esențială.

Clasa politică a demonstrat că nu școala tradițională în care se învață principiile și valorile, rigoarea și logica, gramatica și istoria contează, ci maleabila și volatila școală a grupului de interese, ierarhia de gașcă, reflexele de supraviețuire. Au păstrat la vedere respectul pentru etichetele școlii tradiționale (diplome, atestate) însă acestea sunt false sau măsluite, obținute din samizdatul puturos al traficanților de popularitate și prestigiu. Le invocă doar pentru a se conforma unor legi desuete care pretind ca prostia să aibă ștaif și patalama oficială. De când s-au inventat programele antiplagiat, în schimb, numărul semidoctorilor s-a împuținat văzând cu ochii, mulți umblând discret la biografiile oficiale pentru a nu fi acuzați de impostură. Au rămas cu impostura în sânge. Astfel că, deși la fel de calificată să ne vorbească despre de toate, inclusiv despre viață și moarte, libertate și onoare, clasa politică este tot mai descalificată educațional. I se scutură toate tezele acelea doctorale, diplomele de masterale, calificările internaționale. Revin ce au fost, niște influenceri politici de-ai noștri, dintre blocuri, tari în gură, buni la promisiuni și combinații.

Vloggerul despre care vorbeam s-a ales cu o carantină de 60 de zile care presupune distanțarea socială de armata de fani. Cam puțin și dezechilibrat față de amenințarea cu interzicerea la adresa celor care nu colportează știrile oficiale și au propria viziune despre lupta cu boala. Cam puțină distanțare socială în țara în care violatorii unei fetițe au fost eliberați din clemență sau pentru bună purtare (scenariu care se repetă scandalos de des), în țara unde mulți alți infractori sunt condamnați cu suspendare pentru violență asupra copiilor și agresiuni în familie. Țara în care sute de cazuri de abuzuri asupra minorilor au fost mușamalizate sau uitate de lenea poliției și a procurorilor sau de memoria scurtă a justiției. Trei din patru asemenea agresiuni sexuale asupra copiilor sunt considerate de instanțele din România drept acte sexuale consimțite. Țara în care majoritățile parlamentare decid că educația sexuală (medicală, cum i-o spune, ca să nu ne împiedicăm iar în vorbe) este mai puțin importantă ca orele de, să zicem, religie, deși prima se referă la curățenia trupească la fel de mult pe cât se referă a doua la curățenia sufletească.

Legea referitoare la educația sexuală a fost cumva ciuntită ca să facă necesare niște proceduri suplimentare și disconfortabile pentru părinții care ar vrea educație sexuală (facultativă, de altminteri) în școală pentru copiii lor. Politicienii care au solide cunoștințe sexuale (după cum o spun tabloidele și organigramele birourilor parlamentare din teritoriu) sunt de părere că în țara cu cele mai multe violuri pe cap de minoră din Europa ar fi bine mai degrabă să nu se facă educație sexuală. Căci cine, într-o clasă în care mai toți copiii fac religie (pentru că profesorul îi notează cu multă milă creștinească), ar face cerere să afle cum se ia o boală cu transmitere sexuală sau cum se face un copil nedorit? Imaginați-vă cum ar fi arătați cu degetul în comunitatea lor de pravoslavnici de duminică!

De altfel, o asemenea materie școlară, ținând cont nu doar de statisticile poliției (măsluite, cum spuneam), ci și de cele ale Direcției de sănătate publică (mii de școli nu au aprobare de funcționare), ar fi de-a dreptul comică. Poate la fel de comică pe cât de tragicomice sunt îndemnurile epidemiologilor la igienă personală în țara în care mai bine doi din trei români care locuiesc la țară nu au canalizare și nici apă curentă.

Oricum, viața și boala merg înainte către relaxarea finală. Guvernul promite că va deschide sălile de joc de noroc și casele de pariuri de la 15 iunie. E un fel de loterie și asta. Românii rămân în alertă, cu berea la picior, cum zic militarii. Probabil, după cum îi amenință președintele Iohannis, vor purta în continuare măștile pe figură chiar și când se privesc în oglindă. În spatele calendarului epidemiologic stau însă și calcule de partid și de stat. Data de 27 septembrie, acceptată și de PSD, pare să fie o zi bună pentru alegerile locale. Dar de aici încolo interesele celor două mari partide, PSD și PNL, care domină atenția publică și a Direcției anticorupție, intră în divergență. Primii vor să voteze împotriva continuării stării de alertă. Ei sunt la conducerea epidemiei propagandistice împotriva restricțiilor generate de noul coronavirus. Pentru ei, lupta pentru ridicarea imediată și integrală a restricțiilor este o luptă pentru libertate. Sună comic să-i auzi vorbind tocmai pe ei, despre libertate și drepturile omului, acum, la treizeci de ani de la manifestațiile din Piața Universității împotriva Frontului Salvării Naționale, partid mamă și tată al PSD. Președintele onorific al PSD este Ion Iliescu, cel care a transformat manifestația în măcel. Astăzi PSD spune că luptă pentru valorile democrației și îi cheamă pe oameni să manifesteze împotriva continuării stării de alertă.

Pe de altă parte, dacă relaxarea ar fi totală, Klaus Iohannis ar pierde o jucărie care-i place tot mai mult: atenția publică. Are înaintași iluștri. A găsit o fereastră la care are vizibilitate maximă și păstrează, totodată, și distanța socială față de jurnaliști: ecranul TV. În câteva săptămâni i-a bătut pe toți oratorii, retorii și limbuții contemporani, apărând mai des la televizor decât în primul mandat chiar dacă nu avea mereu ceva de spus decât o butadă sau o nouă descurajare publică (de genul „Virusul nu a plecat, va sta cu noi multă vreme”). Și el a devenit expert. „Pe vremea asta nu poți fi decât prudent sau prost”, spune el. O glumă pe care apoi a trebuit s-o explice ca să nu se supere miile de bolnavi de COVID: se referea, de fapt, la politicienii care vor o relaxare maximă, adică adversarii lui de azi, PSD și ALDE. El pare să creadă că aceste dese și pe-alocuri plicticoase intervenții îl transformă în locomotivă a PNL. Chiar dacă este o locomotivă energofagă.

Acuma, indiferent cât calcul politic ar fi și din partea PNL, care se teme de pragul marilor plăți sociale (pensii, dublarea alocațiilor etc) și vede cum i se macină simpatiile în sondaje câte un procent după fiecare ședință de guvern, este clar că măsuri de prevenție trebuie luate. Dar, de la persiflarea inițială (Klaus Iohannis și coreuții lui îi linișteau molcom pe cei din jur spunându-le că e vorba despre un simplu virus gripal care trece cu o gargară), pe vremea când voia alegeri anticipate și se juca de guvernele doar-doar îi vor face pe PSD-iști să respingă două oferte la rând, PNL a ajuns la grija de a păstra cât mai mult alerta tocmai pentru a putea oferi mici crâmpeie de libertate înaintea alegerilor. Dacă anularea salariilor, pensiilor și privilegiilor speciale nu a reușit, măcar atât să le dea oamenilor. E ieftin: pe vremuri trebuia să le dai un tricou, acum merge să le dai măști și dezinfectant. Dar oricâtă bună credință ar fi din partea guvernului, contractele preferențiale, angajările dubioase, diversele alocări de fonduri suspecte încep să miroasă tot mai greu și ne fac să ne dorim să mergem mai departe, până nu nu intoxicăm cu totul. Sperăm că DNA va studia dubla contabilitate a acestor vremuri pentru că ar trebui să ne intereseze pe toți, indiferent de orientarea politică, cum de am ajuns să împrumutăm atât de mult în condiții atât de dezavantajoase chiar dacă, zice-se, economia României e singura în UE care a crescut în primul trimestru al acestui an.

Așadar, cândva, nu peste multă vreme, vor începe campaniile. Electorale, nu agricole, pentru că se pare că anul acesta va fi foamete de voturi. Campaniile nu se vor face în persoană. Sau poate că da, însă în locuri bine stabilite și cu un număr redus de oameni. Trupele speciale acționează în spațiul virtual. După cum se vede, poți obține sute de mii de aprecieri emițând cele mai inepte sau periculoase teorii. Când e vorba despre un vlogger care incită la ură și agresiune e mai simplu: omul e pus la păstrare o vreme. Cum ne formăm un punct de vedere însă dacă suntem prinși de ambuscadele de pe magistralele Internetului? Cum ne vindecăm noi, ca societate politică, de orgoliul doctei ignoranțe și căpătăm ceva responsabilitate? Poate că n-ar strica ceva școală de modă veche, dacă noi, românii, am avea așa ceva. La noi însă de modă veche înseamnă școala stalinistă, pavloviană. E o școală care a intrat în sângele tuturor miniștrilor, inspectorilor, directorilor de școală și profesorilor de umanioare (în special) și a deformat mințile multor generații de învățăcei. Nu e de mirare că toți reacționează atunci când se aprinde lumina: nu e semn că ne apropiem de capătul tunelului, e semn că ni se aduce mâncarea.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.