Linkuri accesibilitate

România girează „racordarea fermă a R. Moldova la Uniunea Europeană” (Iulian Chifu/Adevărul)


Revista presei românești.

Vizita oficială a președintelui Maia Sandu la București e reflectată în presa din România de la agenda prestabilită până la declarațiile comune făcute la Palatul Cotroceni.

România girează „racordarea fermă a R. Moldova la Uniunea Europeană” (Iulian Chifu/Adevărul)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:23 0:00

De asemenea, o analiză a lui Iulian Chifu, publicată pe blogurile Adevărul, subliniază că momentul ales pentru această primă vizită e foarte bun, și nu întârziat cum au spus unii „neprieteni”: Președintele Republicii Moldova vine la București cu bilanțul a 100 de zile de guvernare pro-europeană. Chifu inventariază reușitele și întârzierile în măsurile noii puteri, pomenește chiar de unele compromisuri (între care acordul cu Gazprom) și de dificultăți (recrutarea de cadre bine pregătite la vârful instituțiilor), dar insistă pe importanța conținutului vizitei: miniștrii de externe român și moldovean au semnat cu acest prilej o formă adusă la zi a Foii de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare România - Republica Moldova. Documentul este rezultatul consultării de câteva luni între instituţiile naţionale și are drept obiectiv „sprijinirea racordării ferme şi ireversibile a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, cu asistenţa României”.

Nu a trecut neobservată nici știrea că Gazprom amenință cu sistarea livrării de gaze către Moldova în 48 de ore, întrucât primul termen de plată convenit prin contract (22 noiembrie) a fost depășit, informează aktual24.ro.

Ieri președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Nicolae Ciucă să formeze un nou guvern, ca urmare a înțelegerii dintre Partidul Social-Democrat, Partidul Național Liberal și Uniunea Democrată a Maghiarilor din România de a forma o majoritate. Astăzi, Parlamentul a votat înlocuirea la conducerea Camerei Deputaților a reprezentantei USR Anca Dragu cu fostul premier și actual lider PNL Florin Cîțu. Majoritatea comentatorilor văd în noua majoritate o „monstruoasă coaliție” orchestrată chiar de președintele Iohannis (formula a fost rostită mai întâi de liderul Uniunii Salvați România, Dacian Cioloș). Câteva personalități din zona culturală și-au exprimat dezamăgirea. Poeta Ana Blandiana a făcut declarații pentru un post de radio, actorul Marius Manole și-a dus la Cotroceni medalia primită de la președinte, după ce scriitorul Radu Paraschivescu anunțase în urmă cu mai multe zile că va face același lucru.

...o trădare și o rușine; dar, poate mai grav decât toate, e o prostie

„Ne simțim trădați și abandonați de cei în care ne-am pus încrederea, ale căror motivații pragmatice nici măcar nu le înțelegem. Un lucru e clar: PNL și Iohannis au acționat sistematic împotriva așteptărilor electoratului propriu, a partidului și, bineînțeles, a interesului național, în felul în care au gestionat pandemia în ultimul timp. (...) Ceea ce vedem întâmplându-se azi e deopotrivă o trădare și o rușine; dar, poate mai grav decât toate, e o prostie”, scrie Andrei Cornea în editorialul revistei 22.

O singură evaluare mai „la rece” e de găsit în presa de azi, în interviul dat de politologul Alexandru Gussi Magdei Grădinaru la spotmedia.ro. În opinia invitatului, cele două luni de crize suprapuse solicitau acut o „formulă de compromis”. Desigur, marea coaliție care s-a format nu trebuie interpretată cu criteriile normalității, ea „este o soluție de avarie”, „un răspuns la o situație excepțională”. Miza fiind, spune Gussi, „restaurarea unei minime încrederi în instituții”. Din acest punct de vedere, cooptarea la guvernare a celui mai mare partid politic din România (PSD) e logică, „fie că ne place sau nu”.

XS
SM
MD
LG