Linkuri accesibilitate

România: Manifestații de credință


Din manifestațiile declanșate parcă la o apăsare de buton, după ce guvernul a adoptat un nou set de restricții anti-COVID, undeva în memoria publică or să rămână doar câteva secvențe din genomul românesc al nepăsării și sociopatiei: o mulțime care ia cu asalt un spital scandând „Asasinii!” în vreme ce la ferestre se văd bolnavi cu măști de oxigen, rude îngrijorate sau umbre medicale stupefiate și șocate; protestatarii huiduind un tânăr care le striga de la fereastră că tatăl lui a murit de două zile de COVID; manifestanții pentru libertate spărgând vitrine și devalizând un automat de sucuri și chipsuri după ce au aruncat cu pietre în jandarmi; o manifestantă care ducea, deh! revoluționară de profesie, un banner cerând, analfabet, să se deschidă școlile. Cam asta a fost marea contribuție a recentelor proteste la cultura democrației din România. Furie oarbă, reactivă, speriată, dar și manipulare grosolană administrată TV, în subsoluri de partid și pe rețelele de socializare.

Adunate, câteva zeci de mii de persoane risipite prin marile orașe. Spun că sunt simbolul libertății românilor. Scandează „Jos pandemia!” Fac opriri ritual-simbolice prin marile piețe, imitând caricatural pașii Revoluția din decembrie 1989 și ai tuturor celorlalte proteste. Unii primari îi ignoră, alții îi încurajează, în funcție de dispozițiile primite de la partid. Amenzile sunt exorbitante, chiar și pentru trecătorii timorați, care ar fi gata să strige lozinci proguvern, dacă ar putea scăpa astfel. Maimuțăreala febrei revoluționare este completată cu scandarea lozincilor vechi de 30 de ani: Libertate, te iubim/Ori învingem, ori murim. În acest caz e vorba despre libertatea de a nu purta mască și de a nu se supune noile măsuri anti-pandemie adoptate de guvernul Cîțu, considerate opresive, dictatoriale. Protestatarii spun că vor fi forțați să se vaccineze, participând astfel la un experiment planetar pus la cale de oculta mondială. Unii chiar manifestează cu un banner care parodiază inscripția de la intrare la Auschwitz: „Nu vrem carantină, nu vrem să faci Auschwitz din Timișoara”, scandau manifestanții în orașul-martir, sub ferestrele primarului, german prin naștere, român prin adopție.

Primarul TImișoarei, Dominic Fritz
Primarul TImișoarei, Dominic Fritz

Xenofobie? Antisemitism? Nici manifestanții și cu atât mai puțin instigatorii din AUR/PSD (și din alte vizuini politice) nu se încurcă cu amănunte. Lozincile rasiste, xenofobe și antisemite sunt dublate, deloc întâmplător, de amenințările cu moartea la adresa actriței Maia Morgenstern și a altor angajați la Teatrul Evreiesc de Stat. Nu e neapărat o legătură directă ci doar circumstanțială (dar cine mai poate crede în coincidențe?), așa cum nici între aceste mesaje scrise în cel mai pur stil nazist și graffitiurile de pe pereții Bisericii Pogorârea Sfântului Duh din Capitală, nu se poate face (cel puțin deocamdată) o legătură cauzală și auctorială. Este cert, însă, că mesajele extremiste încep să se întețească. Iar dacă ele apar în spațiul virtual fie și pentru a fi criticate, citiți comentariile din forumuri să vedeți cum fierbe drojdia extremismului în aluatul naționalismului frământat pare-se cam de aceleași mâini și aceleași minți! Toate acestea intră într-o logică a descompunerii care nu lasă lucrurile la întâmplare: pare-se că e cineva care dorește ca România, avanpost al europenismului și atlantismului de la Marea Neagră, să intre în disoluție. Ar putea fi Marele Anonim: pur și simplu un instinct suicidar, bomba cu ceas a comunismului pe care o deconspiră din când în când sondajele de opinie (Ceaușescu, cel mai popular personaj din istoria recentă; comunismul, visul unei părți consistente a noii generații; Vladimir Putin, admirat de unii, temut de mulți). Ar putea fi sindromul fricii de succes de care suferă o țară pe punctul de a intra, în fine, pe făgașul normalității. Sau, la fel de bine, ar putea fi o manipulare de proporții pentru a da aripi extremei drepte care supraviețuiește convenabil în nișe politice și sociale de amar de vreme, așteptând să revină în prim-plan. Iată că e suficient să pui nutrienții potriviți (un discurs parlamentar, un protest de stradă cu bannerele potrivite) pentru ca somnul rațiunii să nască în serie monștri.

Cu cât le respectăm mai bine, cu atât mai scurtă va fi perioada în care este necesară impunerea lor

Analfabeți funcțional ieșiți în stradă? Poate că da, poate că nu... Undeva, în spate acestora manifestări haotice, de multe ori caricaturale, când nu de-a dreptul periculoase, dincolo chiar de siluetele celor care le manipulează, se află furia legitimă a celor care se văd, a câta oară? abandonați, ba chiar sfidați de autorități. Se spune că prin ei vorbesc ventrilogii din AUR și PSD, că de fapt ar fi niște mercenari, care-și vând corpul (i.e. prezența) pentru niște cauze extreme. Iar, dacă participă cu bună-credință la aceste proteste, cu certitudine nu înțeleg cât de importante sunt restricțiile. „Aceste măsuri sunt singurele care ne pot ajuta să reducem răspândirea coronavirusului. Cu cât le respectăm mai bine, cu atât mai scurtă va fi perioada în care este necesară impunerea lor” spune președintele Iohannis. Nu avem de ales, dacă vrem să-i protejăm pe cei dragi, spune președintele care s-a dus la schi imediat după catastrofa umanitară de la Matei Balș. „Virusul nu are culoare politică” spune Klaus Iohannis care nu ezita pe vremea guvernului Ponta să iasă în stradă alături de protestatari și liderii PNL. De aceea nu trebuie să profite nimeni instrumentalizându-l propagandistic. „Solidaritatea este importantă” în aceste momente, spune președintele a cărui absență în momentele grele și importante a fost condamnată mereu de adversarii politici.

Solidaritate, egalitate? Da, dar nu pentru căței. Faptul că membri ai guvernului au fost surprinși încălcându-și propriile restricții, fără măști și chefuind nu face decât să-i întărâte pe cei din stradă chiar dacă miniștrii și prietenii acestora prinși cu mâța în sac spun că sunt dispuși să plătească amenzile indisciplinei. Mai toți protestatarii găsesc că totul e o scenetă de prost gust. Amenzile sunt simbolice, iar căința miniștrilor ilară, mai ales că vine de la personaje profund antipatizate de oamenii din stradă: ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, e considerat unul dintre artizanii terorismului medical, principal vector de propagandă apocaliptică (nu întâmplător e asociat și/sau antagonizat cu colonelul Gheorghiță, arhanghelul vaccinării), iar ministra Muncii, Raluca Turcan, este considerată cea care se pune sistematic în calea unor politici clare, coerente și consistente de protecție socială a celor loviți de restricțiile anti-pandemie.

Adevărul este că, deși prognozele oficiale sunt optimiste, micile afaceri sunt la pământ. Au fost nevoiți să tragă obloanele nu doar agenții economici din industria hospitalieră (hoteluri, restaurante, baruri, cafenele), ci și teatrele, sălile de spectacol, librăriile. Publicațiile se țin în mare măsură din pomeni bugetare pe care jurnaliștii le răscumpără printr-o orbire voluntară față de greșelile sau abuzurile guvernamentale, de altminteri costisitoare la nivel social. Protestele au degenerat și pentru că nu li s-a dat acoperire mediatică, probabil de teama de a nu instiga și alte categorii sociale la revoltă, forțând autoritățile la măsuri mai dure decât două-trei grenade lacrimogene. Și, de vreme ce publicațiile își primesc subvențiile doar dacă transmit știri verificate, nu-și pot risca pâinea cea de toate zilele difuzând știri despre manifestațiile care contrazic mantra oficială cu ereziile lor anti-sistem. Paliere sociale întregi s-au prăbușit prinzând sute de mii de oameni în subteranele sociale. Se prea poate ca, din exterior, construcția societății să pară neatinsă de criză, dar în interior structura de rezistență s-a șubrezit până în pragul imploziei.

Știrile din presa neafiliată (să spunem subversivă?) despre sinecurile apropiaților partidelor la guvernare care primesc bani cu ghiotura pentru a furniza diverse servicii sau materiale perisabile de proastă calitate în lupta contra COVID îi înfurie pe protestatari. Așadar, măștile acelea pe care suntem obligați să le purtăm sunt sub standarde, ba chiar inutile, și au fost importate de clienții de partid la preț de lux? Vaccinurile, cât și cum sunt, au fost făcute peste rând de prietenii, rudele și clienții politicienilor? Banii se risipesc aiurea pe salarii grase și investiții prostești (vă amintiți izoletele? măștile „neconforme”? spitalele de campanie?), când sunt atâția cei care ar avea nevoie de o compensare/susținere financiară pentru pierderile pricinuite de măsurile contradictorii și aiuristice luate de guvern, decizii care au pus lacăt pe mare parte a micii economii! Aceasta e, în mare, componența socială a manifestațiilor, așadar puțin respect! Desigur, AUR și PSD s-au înghesuit să direcționeze și să manipuleze furia mulțimii. Au făcut-o cu cinism, pe convocator, cu lozinci în care nici ei nu cred. Dar când nu s-a întâmplat așa? Pe vremea manifestațiilor din 2012, 2013, 2015 sau 2017, cunoscuți membri ai unor partide „de opoziție” ieșeau în stradă spunând că sunt acolo în calitate de persoane private. A spune însă că manifestanții de azi nu au calitatea, calificarea sau motivele să fie în stradă, măcar și pentru că i-a scos foamea acolo, înseamnă că ai urmat ad litteram recomandarea de distanțare socială și nu mai ai contact cu realitatea. Înseamnă să nu înțelegi că mulți dintre acei oameni ies în stradă pentru că nu au nimic de pierdut și pentru că nu-i așteaptă nimic în casă. Poate că nici nu o mai au.

Că guvernul trebuia să stabilească restricții este limpede. Ar trebuit măsuri concrete, investiții în modernizări, personal, farmacopee, și nu neapărat să adopte peste noapte ordonanțe de urgență și hotărâri de guvern care, după cum spune Avocata poporului (contrazisă vehement de juriștii PNL) nici nu au valoare juridică întrucât nu au fost publicate în Monitorul Oficial. Constituția spune clar, la articolul 78 că legile intră în vigoare„la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară” prevăzută în textul acestora. Iar în articolul 115 alineat 4 se spune explicit că o ordonanţă de urgenţă „intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României.” Nimic din toate acestea nu s-a petrecut.

Renate Weber, avocatul poporului
Renate Weber, avocatul poporului

Nu s-au făcut dezbateri, ordonanțele nu apar în Monitor și partidele la guvernare au un alt motiv să ceară cu vehemență concedierea Renatei Weber pe motiv că acțiunile ei au miros și coloratură politică. Chiar așa? Se prea poate ca de-a lungul istoriei ultimilor ani, avocații poporului să fi acționat la comandă, dar de astă dată problema este reală și nu poate fi rezolvată prin tăierea nodului gordian, cum sugerează fosta președintă PNL, Alina Gorghiu, pe pagina ei de socializare, acuzând-o pe Renate Weber că „subminează interesele românilor și continuă să fie loială probabil partidului care a pus-o în funcție” pentru că discută constituționalitatea deciziilor guvernamentale. Prin ce diferă discursul Alinei Gorghiu de cel al liderilor USL sau de trista amintire a mercenarilor lui Liviu Dragnea?

Așadar, nu de maculatură legislativă aveam nevoie, Curtea Constituțională o va arunca la coș, stârnind iar proteste și inspirând pamflete fără șir pe seama „cioclilor democrației românești” conduși de Valer Dorneanu. Ar fi trebuit, probabil, ca guvernul să investească, în anul scurs de la începutul acestei crize, în spitale și în aparatură de calitate. Specializând medicii în tratament și intervenții de urgență. Să dea bani pe medicamente și consumabile de bună calitate. Ar fi putut crea posibilitatea redeschiderii grădinițelor, școlilor (familiile pierd și mai mulți bani cu copiii care stau acasă: unii părinți au renunțat la muncă pentru a-i supraveghea și îngriji, alții au mutat copiii la bunici) și celorlalte instituții de învățământ. Sau măcar să fi distribuit sutele de mii de tablete electronice promise încă de pe când lovea primul val viral. Toate măsurile anunțate cu pompă comică de prim-ministrul de-atunci, Ludovic Orban, s-au volatilizat, semn că erau doar parfumul care ascundea izul stătut al nepriceperii, pompierismului, corupției: nu au fost distribuite zecile de milioane de măști promise, dispozitivele de igienizare din scările blocurilor sau spațiile comune au rămas goale imediat ce au fost instalate, testele fac doar cei bolnavi și „contacții” (așadar, care e utilitatea lor?), școlile nu au mai fost amenajate pentru a se putea relua, fie și în forme restrânse, învățământul „cu prezență fizică”, medicii care sunt implicați în prima linie de luptă nu și-au primit indemnizațiile promise, dar nici celelalte categorii profesionale, care sunt în permanent pericol să se contamineze, afacerile mici și mijlocii au așteptat zadarnic compensațiile sau subvențiile promise pentru a supraviețui. În schimb, s-au tăiat diverse sporuri, (multe abuzive, desigur), s-au înghețat salarii, s-au stabilit programele de lucru decalat, statul devenind, ca în vremuri totalitare, arbitru și judecător economic și social. Tătucul. Pe bună dreptate se întreabă unii unde s-au dus colosalele împrumuturi făcute de guvernul Cîțu a cărui lăcomie a dublat datoria țării fără să lase urme în economie și cu atât mai puțin în viața de zi cu zi.

Așadar, oamenii ies în stradă mânați de motive încâlcite: uneori contradictorii, paradoxale, incompatibile. Dar nu se poate să nu te gândești că mulți nemulțumiți nu protestează azi doar de rușinea de a nu fi confundați cu adunătura de antivacciniști și catastrofiști de acum. Și poate că știu ele autoritățile ce fac de nu intervin acum în forță (de fapt, nu știu și nu le pasă, îi lasă „să fiarbă în suc propriu”): își păstrează energia pentru momentul în care vor ieși în stradă alții, mai motivați, mai alfabetizați, mai coerenți și mai convingători. Căci în cele 70 de procente de absenteism electoral sau printre membrii partidelor la putere intră și mulți alfabetizați funcțional. Va fi mai greu să-i arondezi unui partid sau să-i marchezi cu cine știe ce stigmate. Mai ales dacă și de partea guvernului se află mulți analfabeți funcțional, dar cu carnet de partid.

*Opiniile autorului nu le reflectă, în mod necesar, pe cele ale Europei Libere.

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG