Linkuri accesibilitate

România: O scrisoare găsită


Ludovic Orban

În presă a apărut o scrisoare pierdută. Este o scrisoare purtând antetul guvernului României și adresată „liderilor de comunicare PNL”. Este anonimă, dar numele „comunicatorilor” pomeniți acolo sunt ale celor mai gureși membri de partid.

Scrisoarea este un mic manual de manipulare a opiniei publice: liderii de comunicare (influencerii din partid și presă), „în special cei care-l susțin pe premier”, sunt îndemnați să vorbească mai mult la televiziuni, chiar și prin conexiuni online, dacă nu se poate altfel. Trebuie să livreze mesaje matrioșcă prin care „să apere guvernul și candidatura la șefia PNL.” Mai mult, miniștrii care ajung pe micile ecrane la ore de maximă audiență și minimă rezistență psihică a electoratului să facă bine să vorbească nu doar despre planul cincinal pe ramură, despre realizările la hectar și epoca de aur care ne așteaptă, ci și despre măreția prim-ministrului și capacitatea lui de a fi un cârmaci înțelept peste șeptel.

De sudată și unită ce e, echipa PNL se descompune pe măsură ce ne apropiem de congresul din septembrie

Imaginea pe care trebuie s-o dea aceste mesaje ar trebui să fie de echipă sudată, „să se vadă că există unitate și echipa câștigătoare nu divizează ca Orban”(sic!!!) Realizatorilor de televiziune trebuie să li se specifice, în mod expres, că reprezentanții guvernului și liderii PNL sunt dispuși să vorbească mult și bine mai ales despre congresul din septembrie (de înțeles, pentru a evoca largile perspective deschise de alegerea lui Cîțu la congres). Există și o listă de „comunicatori agreați” pe care anonimul spune că a trimis-o televiziunilor și Brândușei Miron „care se ocupă cu booking-ul PNL.” Da, booking, ca la hotel și avion. De sudată și unită ce e, echipa PNL se descompune pe măsură ce ne apropiem de congresul din septembrie.

Cum ne-am obișnuit, scrisoarea pierdută a ajuns peste noapte în cutiile poștale ale presei scrise care a fost exclusă, se pare, din acest aranjament mediatic din moment ce în document era vorba doar despre expunerea televizată. Nu odată, mai ales când e vorba despre formațiuni politice cu greutate și disfuncționalități, sunt distribuite, în ajunul evenimentelor de partid (sau înaintea alegerilor), asemenea documente interne, iar presa le publică fără mari întrebări, susținând că interesul național prevalează asupra bunelor intenții ale sursei, autorlâcului și autenticității documentului. Se non è vero, è molto ben trovato... Chiar dacă nu e adevărat, sună tare bine. Nu știm nici cine le-a scris, dar nici cine le-a trimis „din întâmplare” presei. Nici nu le cercetează nimeni originea obscură cu miros de pucioasă securistică. Sunt uneori înregistrări ambientale, alteori fragmente de dosare nefinalizate, eșuate pe la Procuratură (mai ales DNA: pe vremea Laurei Kovesi se publicau cu toptanul chiar și discuții despre prețul la sfeclă furajeră), fotografii compromițătoare sau autodenunțuri făcute la locul și momentul potrivit.

Cam așa funcționează mare parte din presă (dacă tot vorbim despre libertatea de exprimare), chiar dacă Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor a fost desființată acum 44 de ani. Și nici Clubul Român de Presă nu o duce prea bine. Presa publică ce i se pune în față, fără să-și facă prea mari probleme de unde vine informația (în cazul nostru probabil pe filiere de partid, ramura Orban, cu ajutorul unor agenți pensionați cu pensii barosane), cui servește (scrisoarea noastră pierdută și regăsită ne dă aceste informații: există o semnătură digitală a calculatorului), contextul, pretextul, marea text-ură a realității în care intră această piesă. În fine, să luăm această scrisoare cum grano salis, cu mirodeniile și sărurile de grețuri care se cuvin și să vedem cum se integrează în „jocurile de putere” de la vârful PNL (Rareș Bogdan, un atotștiutor limbut de TV, devenit mare campion al democrației în PNL, e primul pe lista comunicatorilor pro-Cîțu. Și, ce să vezi, tocmai el spune că a avut o problemă cu pagina de socializare și TOATE postările până pe 24 mai 2021 i s-au șters, chiar și cele în care îl privea cu multă emoție filială pe Ludovic Orban în ochi și-i declara iubire eternă.)

Înainte de alegerile din 2004 apăreau în mod straniu niște notițe stenografice de la o ședință de taină a șefilor din PSD. Aceștia puneau țara la cale și plănuiau cum să ia ochii și mințile electoratului cu câțiva metri în plus de asfaltări și o sută de lei la pensie. Când Băsescu făcea presiuni pentru fuziunea dintre PNL și PD a apărut în gentuța Vuitton a Elenei Udrea bilețelul prin care Călin Popescu Tăriceanu îl întreba retoric pe Băsescu dacă nu se poate interesa la Procuratură cum mai merge (sau, mai degrabă, cum mai stă) dosarul lui Dinu Patriciu. Care dosar? Cel referitor la privatizarea Rompetrol (și vânzarea stocului de acțiuni). Și Tăriceanu, și Orban îi duseseră servietele lui Patriciu (primul la Rompetrol Downstream și al doilea la firma Rominserv). Bilețelul roz a declanșat furtuna de noroi care a forțat scindarea PNL în Partidul Liberal Democrat unde jucau în roluri principale marionetele lui Băsescu, „oamenii noi” ai lui Florin Cîțu: Raluca Turcan, Cristian Bivolaru și Valeriu Stoica (distrugător de PNL prin vocație) și PNL-ul lui Tăriceanu unde au rămas multe piese moi, vulnerabile și șantajabile. După aceea, PLD a fuzionat fără probleme cu PD-ul devenit, realmente peste noapte, din partid de stânga - partid de dreapta, cu un Emil Boc în vitrină, UTC-ist dispus să înghită orice șopârlă doctrinară, dacă aceasta îi asigură șefia pe termen nelimitat a partidului sau un post unde să-și exhibe iubirea pentru șefi și succese.

Dacă cei din PSD au supraviețuit acestor metode securistice de a devoala prin presă diverse documente confidențiale (ușor redactate prin părțile esențiale), ba chiar au ieșit întăriți, cei din PNL umblă semi-ologi. Între cele două aripi „liberale”, PNL și PDL, a fost de la început o incompatibilitate funcțională care nu a dispărut după ce Băsescu, zis și Petrov, și-a luat adio de la proiectul său de suflet (fuziunea PD cu PNL, adică a foștilor activiști comuniști cu așa-zișii liberali).

Chiar și astăzi când zice-se că s-a perfectat fuziunea și că nu mai există decât un singur partid liberal, luptele în teritoriu și prin subteranele din Modrogan continuă. Partidul a încercat să-și recâștige consistența, de va fi avut-o vreodată, invocând doctrina și spiritele sacre (a fost nevoie, totuși, de o PSD-istă ca statuia lui Brătianu să reapară în intersecție, la Universitatea bucureșteană), dar pentru a căpăta „bază de masă” a înghițit pe nemestecate ce curgea pe canalul colector al Istoriei. În PNL se regăsesc acum urme a zeci de partide, de la Partidul Alianța pentru România al lui Meleșcanu, la partidul lui Măgureanu. Nu e de mirare că una dintre ofertele pentru primăria Bucureștiului a fost Marian Munteanu, candidatul prezidențial al lui Măgureanu. Astăzi, Florin Cîțu este susținut pe față de toți oamenii președintelui Băsescu. Și de oamenii președintelui Iohannis. Lui Orban, deocamdată nu i-a mai rămas, consolator, decât să pună pe pagina inițială a site-ului PNL o poză a lui cu Iohannis. Poza are tâlcul ei: președintele Iohannis este la tribună, cu sigla PNL în spate. Cu un cap mai jos, Ludovic Orban îi strânge mâna cu dreapta în vreme ce cu stânga îl ține crispat de mânecă. O poză în care Orban se agață de mal, să nu-l ia puhoaiele, în vreme ce președintele îl privește părintește de sus. Ca un inspector școlar la un copil ascultător.

Când a fost întrebat în legătură cu dispozițiile secrete apărute în presă, Florin Cîțu a negat apoi s-a apărat, spunând că el nu a semnat niciodată pentru așa ceva. De fapt, după cum s-a dovedit, scrisoarea nu este un fals. Cel puțin, nu în întregime. Ea a fost concepută într-un birou guvernamental, de o funcționară guvernamentală (sau de la calculatorul acesteia) și la partid, fostă angajată în presă, așa cum este și consiliera de imagine, Brândușa Miron, (responsabilă „cu booking-ul PNL”) care a fost, o vreme, membră în CA la TVR și, de când se știe, consilier la partid (a fost și martor în dosarul retrocedărilor în care Tăriceanu era inculpat alături de ginerele lui Băsescu). Graba și nervozitatea cu care Cîțu escamotează întrebarea spun multe despre autenticitatea acesteia. Poate că nu e întru totul adevărată (oricum nu „interesul național” a făcut ca scrisoarea să ajungă în presă, ci jocurile politice din partid), dar este posibil ca, în focul discuțiilor, susținătorii lui Cîțu să fi fiert și ierburi dintr-acestea.

Președintele PNL Ludovic Orban a fost ceva mai vorbăreț: „Cine a elaborat documentul să plece.” Ca mereu în retorica politică, prețiozități de genul „a elabora”, „a colabora”, „a promova” au semantica lor secretă care nu exclude ideea comunității și, mai ales, a complicității. Dacă ești tovarăș, câștigi sau suferi ca tovarășii. Condamnarea abstractă și succintă a lui Orban se referă nu la funcționara guvernamentală de pe calculatorul căreia au fost distribuite directivele de partid, ci la mințile care au conceput această strategie, la complicii care o susțin, la cei care o diseminează și o pun în aplicare. Un asemenea document e clocit de dinozaurii de partid și de stat, îmbătrâniți în manipulare și propagandă. Orban, care este tot mai melancolic și previzibil, adoptă un ton legalist, intransigent, dar protestul lui este singular și nu face decât să arate cât de izolat e în partid. De aici și tonul abstract și privirile în gol: dacă aruncă o piatră, nu știe pe cine nimerește. Poate vreun prieten. Mai bine amenință așa, în eter. Nimeni nu a sărit să-l susțină, nici măcar cei care-i presărau petale de trandafiri în cale și-l purtau pe brațe pe când era prim-ministru și avea un pix cu care semna generos diverse investiții aiuristice pe linie de partid și de stat (nu degeaba se plâng diverși primari de alte culori și culoare politice că sunt faliți).

Mai mult chiar, Alina Gorghiu, fostă șefă PNL unsă pe post de însuși președintele țării (și încă, se pare, în grațiile lui), care a făcut sistematic campanie pentru Cîțu, râde acum de zvonurile conform cărora alegerea unui nou șef la PNL (dă ca sigură schimbarea lui Orban, cu tot cu „suflul lui învechit”) ar aduce și schimbări în structura parlamentară (adică, pe scurt, schimbarea lui Orban de la conducerea Camerei Deputaților).

Dar citind toate postările de pe paginile influencerilor pomeniți în scrisoarea pierdută descoperim sintagme, întorsături de frază și o viziune comună și nu, nu este o viziune liberală. Oamenii se văd învingători, aducând o echipă nouă la putere în partid și la guvern. Orban e istorie, se poate citi subtextual. E pixelul lui Patriciu pe poza de familie a partidului. Partea PDL-istă a cabinetului Cîțu e pe punctul să preia conducerea partidului servindu-se de mașina de făcut bani a guvernului. Când o făceau PSD-iștii, era subiect de primă pagină și indignarea îneca în spume alte subiecte la ordinea zilei. Dragnea a făcut pușcărie, acuzat în mod caraghios că ar fi angajat la Consiliul județean oameni de la partid, de parcă nu așa a făcut toată lumea de când a băgat Dej spaima în burgheji. Cu siguranță Dragnea merita o cameră doar pentru el la Rahova în alte cauze încă necercetate sau prost instrumentate, și nu trei ani jumătate, ci zece ani dar, deocamdată a fost închis pentru că a făcut ceea ce pare să fi făcut impunibil Cîțu sau cineva din anturajul lui.

Nu e de mirare că protestatarul cel mai vehement a fost Marcel Ciolacu, liderul PSD, care îi consideră pe Orban și Cîțu „niște clovni” care „se folosesc de banii românilor pentru a-i oferi mită pentru alegerile în PNL.” După experiența penitenciară a lui Dragnea (care se consideră un „deținut politic” pentru că a fost arestat fără a exista culpa), succesorul acestuia, Ciolacu, crede că acuzația de „instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual” din dosarul lui Dragnea se potrivește mănușă lui Florin Cîțu și complicilor din guvern. Se întreabă și Ciolacu, alături de corul lui de influenceri PSD din presă (că, nu încape îndoială, și partidul lui Iliescu distribuie dispoziții de comunicare și reprezentare similare, care au însă sigla partidului, nu a guvernului), cine plătește nesfârșitele vizite în țară făcute în scopuri electorale de Florin Cîțu, dar și tot mai lunga listă de cheltuieli și promisiuni adunată la toate aceste conclavuri de partid. Scrisoarea adresată comunicatorilor lui Cîțu se potrivește în ecuația diabolizării guvernului și a PNL-ului.

Ciolacu nu e delicat ca Orban, nu vorbește în termeni abstracți „cine a elaborat-o să plece.” Ciolacu spune că e evident că Florin Cîțu și-a instalat centrul de campanie la guvern, că în loc să-l preocupe criza care se prefigurează și realitatea economică (diferită de discursurile festiviste guvernamentale), are vreme de vizite de lucru și campanii de agit-prop. „Acest fapt se circumscrie unei infracţiuni de corupţie săvârşită de la cel mai înalt nivel al statului român, mai precis încălcarea art. 13 din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie”, adică unul dintre articolele pentru care a fost condamnat Dragnea acum doi ani. Ironia sorții, sau a justiției pentru că, desigur, nu se va întâmpla nimic. Cîțu e îndrăgit de președintele țării pentru că dă bani pe România educată. Cîțu este premierul-jucător

Nu se știe, firește, care va fi rezultatul congresului din septembrie. E asociat, cumva, de acceptarea Planului de reziliență la Bruxelles și de primele injecții cu euro în venele secătuite de pandemie ale clienților politici. În mod ironic, prestația guvernamentală a lui Cîțu e urmărită cu sufletul la gură la partid: a promis lapte și miere în toată această campanie pentru fotoliul de președinte de partid (bani pentru conductele din București și metroul din Cluj) și cei care-l votează, îl însoțesc acum cu fanfara prin țară să-i cânte marșuri și imnuri, că nu se mai satură de tromboane. Cîțu privește în viitor și se vede candidat la președinție (sau poate ține doar locul lui Boc, cum l-a ținut acum un an jumătate pentru Orban, la guvern).

Din Ludovic Orban nu mai rămâne decât o fotografie făcută la Cluj care-l arată abandonat pe primul rând în sala unde avea loc conferința județeană. Fotograful (un susținător al lui Cîțu) spune că nu a regizat poza, pur și simplu așa au stat lucrurile. De fapt, Orban fusese flancat, fără să știe, de oamenii lui Cîțu care s-au ridicat să se ducă pe scenă pentru a anunța public susținerea candidaturii acestuia (cei mai mulți se regăsesc pe lista de „comunicatori PNL”). Cîțu a jucat la ofsaid, cum ar zice microbiștii. Orban a rămas să privească în gol. Jur-împrejur doar locuri goale, poșete, băști și umbrele părăsite. Se prea poate ca „Congresul unității și solidarității” din septembrie să-i fie fatal.

*Opiniile autorului nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Europei Libere.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG