Linkuri accesibilitate

România: premierul desemnat Nicolae Ciucă și-a depus mandatul


 Nicolae Ciucă
Nicolae Ciucă

În România, ministrul interimar al apărării, Nicolae Ciucă, a renunțat oficial la mandatul său pentru formarea unui nou guvern, la o zi după ce a anunțat că nu are suficient sprijin în Parlament pentru a deveni prim-ministru. Nicolae Ciuca și-a depus mandatul de premier desemnat printr-o scrisoare către Parlament, în condițiile în care formațiunea sa, Partidul Național Liberal, nu a reușit să strângă o majoritate parlamentară pentru a instala un guvern minoritar. Generalul Nicolae Ciucă a fost nominalizat pentru funcția de premier pe 21 octombrie, de către președintele Klaus Iohannis, după ce prima sa alegere, Dacian Cioloș, liderul Uniunii Salvați România (USR) – fostul partener de la guvernare al PNL -, nu a reușit să câștige un vot de încredere în Parlament. Iohannis va trebui acum să nominalizeze pentru a treia oară un prim-ministru, ceea ce înseamnă prelungirea crizei politice, declanșată de demiterea prin moțiune de cenzură a guvernului lui Florin Cîțu, liderul PNL, la câteva săptămâni după ce aliatul său USR a ieșit de la guvernare.

XS
SM
MD
LG