Școlile au devenit, peste noapte, mai sigure. Nu pentru că ar fi fost renovate, nu pentru că ar fi fost racordate la canalizare sau, mai știi, le-ar fi făcut un sistem de încălzire centralizată pentru iarnă. Nu pentru că ar fi fost schimbat mobilierul școlar, pentru că ar fi întărit paza (cu senzori de mișcare și camere video) sau pentru că s-ar fi introdus controversatul curs de educație sanitară ca materie obligatorie. Nici măcar pentru că s-ar fi redeschis cabinetele medicale din fiecare școală și ar fi fost dotate cu aparatură de intervenție în cazuri de urgență. La urma-urmei, de unde să aibă bani primarii pentru așa ceva, tocmai în aceste zile în care sunt preocupați să drămuiască bine banii primăriilor pentru propriile campanii electorale? Că nu e primar să nu-și dorească un nou mandat. Școlile au devenit mai sigure pentru că părinții copiilor trebuie să dea declarație pe propria răspundere că au copii sănătoși, numai buni de integrat în sistemul de educație.
Într-un sistem educațional oricum contaminat cu toate bolile, de la anemia financiară, la reumatism profesoral, COVID-ul este o sursă nesperată de oxigen pentru cei care ar fi trebuit să-l reformeze. Ce alibi mai bun decât frica pentru a te ghemui în drum și a nu mai face niciun pas înainte? Tot e un câștig faptul că nu se mai pune problema (sau se pune?) unui an de educație online, indiferent de condițiile sanitare ale comunității cu pricina. Să-i educi pe copii pe calculator atunci când cel puțin jumătate dintre ei nu au calculator, sau conexiune, sau electricitate sau toate laolaltă înseamnă că crești exponențial numărul analfabeților funcționali la nivel național.
Prin urmare, părinții, calificați peste noapte ca virusologi, trebuie să dea declarație pe proprie răspundere că copilul lor nu are niciun semn de infecție, nu a fost diagnosticat cu COVID și nici nu a stat în apropierea unei persoane testată pozitiv și că nu ar aduce la școală un copil care are „simptome specifice unei afecțiuni cu potențial infecțios”. Cu alte cuvinte, la plecarea de-acasă, părinții trebuie să stea în prag cu termometrul cam ca bodyguarzii din supermarket. Va crește vertiginos violența domestică. Dar și importul de termometre digitale. Pentru că la școală copiii vor fi întâmpinați tot de epidemiologi amatori astfel că vor fi necesare și acolo termometre. Bodyguarzii vor cere, în curând, și ei majorări salariale și integrarea în structura sistemului sanitar. Nu știu dacă ne-am născut poeți, dar specialiști în epidemii cu siguranță da! De altfel, guvernul va folosi în următoarele săptămâni vreo două sute de milioane de euro pentru a cumpăra rechizite (măști, combinezoane, viziere de plastic, dezinfectant). Va cumpăra și 500 de mii de tablete care se adaugă, pare-se, celor 450 de mii existente deja și despre care ministerul spunea, de vreo două săptămâni, că le-ar fi achiziționat sau că se pregătește. Despre investiții în manuale, săli de sport sau bibliotecile școlare nu se mai vorbește. Cine mai are nevoie de ele? Ministrul sporturilor promite ca anul viitor copiii să facă mai multe ore de sport. Pentru a nu aglomera terenurile, școlarii vor face sportul online. Nu e clar cum: vor ieși în bătătură cu tabletele, se vor duce pe tarla pentru o tură de Zoom cu profesorul și restul virtual al clasei? Mister.
Cu mai puțin o lună înainte de începutul școlii totul plutește într-o ceață sulfuroasă cu miros penal de alocări preferențiale de fonduri către prieteni și clienți. Nu-i nimic: se adaugă nenumăratelor alte afaceri dubioase făcute sub protecția carantinei. La o adică, există vinovați virtuali: părinții care nu ar fi completat de „bună credință” declarația de revenire la școală. Căci, după cum spune ministra educației, și părintele trebuie să își asume, alături de școală și de autoritățile locale, această revenire la cursuri”. Desigur, e neclar cum își asumă școala și autoritățile locale răspunderea, mai ales că ele nu trebuie să dea declarații pe propria răspundere pentru nimic. De asemenea, pentru ele cine răspunde? Cine răspunde pentru sănătatea profesorului care s-ar putea contamina în sala de cursuri? Declarația pe propria răspundere a părinților acoperă și cheltuielile de sănătate ale personalului auxiliar din școli? Aceste declarații pe propria răspundere seamănă tot mai mult cu acordul pe care trebuie să și-l dea pacienții că știu ce efecte colaterale implică tratamentul și că nu e nimeni vinovat dacă o operație chirurgicală riscantă dă greș.
Însă cine să mai audă aceste întrebări și considerații în vacarmul prăbușirii economice și dincolo de perdelele de fum retoric ale unei campanii electorale, și ea virtuală? Candidații ne promit cu toții o viață mai bună, mai curată. Promit canalizare, gaze, asfalt pentru toți. Promit să ne scape de boli (de ciuma roșie sau de febra galbenă). Poate de aceea vedem în vitrinele mai tuturor partidelor inși vaccinați cu toate doctrinele, antrenați să reziste în toate anotimpurile și condițiile meteopolitice, adaptați la orice, mai ceva ca virusurile resuscitate de dezghețul calotei polare. Afișele electorale sunt, de multe ori, cele mai detaliate istorii clinice ale vieții publice românești: uneori cu iz de psihiatrie cum e candidatul care vrea să legalizeze marijuana și să facă din sectorul 1 port la Marea Neagră, alteori cu aer de azil geriatric, cum este afișul candidatei PSD la Capitală pe care apar schelete scăpate din dulapul lui Ion Iliescu.
Pe cât e de neclară pregătirea școlilor pentru școală, pe-atât e de cețoasă pregătirea lor pentru alegeri. Școlile sunt, în mod tradițional, sediile mai tuturor secțiilor de votare și, pentru scrutinul de la locale, ele trebuie pregătite cu câteva zile înainte: se montează cabinele și urnele de vot, se organizează sălile de curs pentru comisia de votare, se pun aparate de dezinfectat și se aduc diverse consumabile necesare unui proces electoral aseptic. În general, se pregătesc toate cele necesare pentru ca alegerile să fie „curate și educate” (cum ne promite un candidat). Școala devine un focar de creativitate virală.
Iar acesta este doar primul tur de scrutin din această toamnă pentru că, dacă nu se vor mai inventa alte motive pentru ca parlamentarii să-și prelungească costisitoarele ajutoare sociale, în noiembrie urmează alegerile parlamentare. Și cam așa va arăta semestrul întâi: se va păstra distanța fizică a elevilor de școală. Desigur, școala ar avea o continuitate mult mai substanțială dacă s-ar face online: măcar acolo se va chiuli fără aceste întreruperi și cu argumente care frizează implacabilul: „nu am curent, nu am conexiune, nu am laptop sau smartphone”. Conform unor statistici făcute în vreme de pandemie, unul din trei elevi (adică vreo 900 de mii) nu a avut dispozitiv electronic pentru a putea participa la lecții și jumătate dintre elevi nu avuseseră niciun contact cu toți profesorii în primele două luni. Dintre elevii cu telefon, trei sferturi au smartphone, deci doar aceștia își pot folosi dispozitivele pentru comunicații complexe. Continuând statistica (poate fi consultată și aici), cei mai mulți elevi care nu au acces la comunicațiile online sunt din Moldova. Același sondaj spune și că în cazul a mai bine de un sfert dintre copiii „care nu au un dispozitiv pe care să îl poată utiliza individual pentru școala online părinții nu ar plăti deloc ca să achiziționeze un astfel de echipament.”
De fapt, educația online, (ca și campanie electorală online) este un eșec pe care autoritățile se străduiesc să-l prezinte drept o reușită. Doar că trompetele sună a tuse seacă, bolnavă. De fapt, este un haos căruia am ratat să-i măsurăm abisul atunci când s-a decis ca examenele de evaluare națională și bacalaureat să nu cuprindă materia din semestrul doi. Nu vom ști niciodată ce n-am avut și ce am pierdut, cu toate acestea. Dar poate că de un semestru de școală se mai poate dispensa un copil că oricum se spune că învață prea mult și are prea multe teme. O întrebarea legitimă e: se poate lepăda cu totul de un an școlar? Ne putem permite să începem revoluția „României educate” cu o generație de repetenți? Dacă ne uităm la rata analfabetismului de toate felurile care îi afectează pe românii de diferite vârste, nu pare un pericol peste care să nu treacă sentimentul fatalității oarbe care ne-a fost mamă și tată de atâtea ori în istorie. La urma urmei, avem analfabeți care au scris uimitoare povești de succes în România ultimilor ani. Iar biografiile politicienilor sunt pline și ele de răsunătoare succese educaționale inventate sau cosmetizate. Dacă e să le scuturăm, ar rămâne o bună parte din familia politică doar cu clasa pregătitoare și aceea făcută prin corespondență.
Starea generală de spirit este descurajarea (ba chiar, adesea, delăsarea)
Și, peste tot și toate, ne pregătim acum și de o epidemie de analfabetism emoțional: Ministerul Educației pregătește planurile cadru ale noului an școlar și, în toate versiunile, materiile care presupun creativitate și emoție artistică fie dispar, fie sunt degradate la nivelul de materii opționale sau facultative. Într-o primă versiune, se elimină notele pentru religie, muzică, desen și sport. Mai mult, copiii sunt puși să aleagă între desen și muzică. Dispar și orele de consiliere personală, latină sau educație tehnologică. Că aceste materii au fost mereu cenușăresele unui sistem de educație autosuficient și centrat pe un nucleu dur format din materiile de examen a fost evident dintotdeauna. De multe ori erau predate repede și prost de profesori care-și completau astfel normele. Sunt tot mai puțini profesori titulari de muzică și desen și tot mai mulți impostori. La urma urmei, într-un sistem care a descurajat profesionalismul și excelența, nu e de mirare că starea generală de spirit este descurajarea (ba chiar, adesea, delăsarea). Cu toate acestea transformarea acestor materii în balast educațional numai bun de aruncat peste bord ne dă sentimentul unei operații fără anestezie pentru extirparea simțului estetic.
Acestea fiind spuse, să ne pregătim ca, în timpul inundațiilor de toamnă, către școlile din țară să se reverse torențial tablete, smartphoane, laptopuri și desktopuri. Rămâne de văzut cine va mai controla calitatea acestora? Cine va furniza rețelele de conectare și mentenanța lor? Cine-i va școli pe elevi și profesori să le folosească? Și, cea mai importantă întrebare electorală: cine va dirija cadourile în această perioadă în care dacă dai o găleată și un pix se numește că dai mită? Cei care, după codeli și suceli, au decis că vor crește pensiile „ cu cea mai mare sumă pe care au văzut-o românii” (cum spunea ministrul Finanțelor)? Primarii care au pitit până acum bani albi pentru zile negre sub saltelele pe care au moțăit patru ani?
Desigur, sunt necesare calculatoarele, indiferent dacă suntem sănătoși sau bolnavi. Cum e necesară și creșterea pensiilor. Dar toate aceste măsuri se iau acum, într-o perioadă crepuscular-politică în care nu prea se distinge mita electorală de necesitate socială. Pe aceasta se și bazează titlul hâtru-lemnos al noii moțiuni de cenzură a PSD („Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită”). Lunga poliloghie le reproșează lui Iohannis, Orban și subalternilor acestora ipocrizia și corupția epidemiologică, inconsistența, incongruența și politizarea măsurilor luate care s-au folosit de teroarea virală pentru a-i ține pe oameni în stare de hipnoză, cu buzunarele la vedere. Amenință (ce comic! Tocmai ei, amicii clanurilor mafiote) cu DNA, DIICOT și Curtea de Conturi. Spun că Corupția ucide! Că se jertfesc pentru anticorupție. Că vor o țară ca afară.
De fapt, PSD introduce această moțiune nu pentru că-i pasă, ci pentru că poate. La urma-urmei, singurul program politic din ultima vreme al partidului lui Ciolacu a fost să saboteze un guvern sabotat oricum de perioada istorică prin care zadarnic cearcă a se naște. Demiterea guvernului ar însemna o nouă amânare a alegerilor locale întrucât nu ar mai avea cine le organiza și nici cine le fructifica. PSD ar căpăta, pe de altă parte, răgazul să se organizeze după desele lovituri pe care și i le-au dat cu stângu-n dreptul peste picioarele de lut diverșii miei turbați care au trecut la adversari cu tot cu rețelele lor de influență. Guvernul vrea să conteste la Curtea Constituțională moțiunea (care, cel puțin teoretic, are șanse de reușită). Deși PSD încă mai dezbate când să fie votată moțiunea (cum spuneam, majoritățile parlamentare îi permit s-o facă oricând se trezește cu fața la cearceaf), s-ar părea că aceasta nu va fi votată decât în prima săptămână a lui septembrie. Este posibil ca PSD să vrea să demonstreze chiar în ajunul alegerilor cine este șeful și cine sluga. O demonstrație cu efect lateral și pervers: electoratul va afla pe propria-i piele de la stăpân cine este sluga.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
