Traian Ungureanu semnează pe blogurile Adevărul un text intitulat enigmatic: Liberi. În fapt, o lectură îngrozitor de amară a stării României de azi și nu numai. „De aproape 30 de ani, scrie Ungureanu, convieţuim cu iluzia renaşterii umane şi politice. Însă, în tot acest timp, singurul lucru care ne-a reuşit a fost devalorizarea şi eliminarea formelor de viaţă cu noimă şi viitor”. În consecință, „avem motive să credem că ne aflăm în faţa unei vocaţii pe care o punem la treabă până la istovire”. România, stat liber, are în loc de auto-guvernare „o comedie de grotă capitonată cu rahat”. „Nu mai există un partid stimabil, un partid şchiop, dar dispus la efort, la târâitul stângaci înainte”.
„Avem Parlament, dar nu e clar de ce. E şi mai puţin clar de ce ar trebui să fie altfel. Preşedintele, prim-ministrul, curtenii, magistraţii, paznicii, analiştii, procurorii şi şoferii îşi seamănă şi se merită reciproc. Toţi se ştiu perfect inutili şi perfect îndreptăţiţi”. În România, politica externă și internă ar face tot atât: „minus oricât”. Iar „ultima oară când cineva a fost animat de un ideal politic, în 2014, ne-am ales cu un preşedinte răpus de suficienţă, ca o statuie uitată în tren. Inevitabil, peste două luni, vom repeta greşeala”.
Textul lui Traian Ungureanu continuă în același ton, spre a ajunge în final la ideea că „guvernările străine au fost singura situaţie care a pus capăt îndelungatei noastre rătăciri fără deplasare. Dar asta, numai dacă Stăpînirea a fost occidentală, luminată şi directă, cu toate hăţurile în mână. (…) (Astăzi) Suntem, iar, în cea mai proastă poziţie istorică. Adică, îndeajuns de liberi pentru a ne face rău până la sfârşit”.
Într-un articol apărut pe site-ul marginalietc.ro, Ioan Stanomir definește altfel libertatea: în opoziție cu statul revoluționar, cel care „pregăteşte, colectiv, fericirea individuală”. În cadrul acestui stat, libertatea funcționează „ca barieră ridicată împotriva ambiţiei de a revoluţiona societatea”, este adică un element periculos, drept care „urmează a fi înlocuită cu egalitatea şi altruismul. Libertatea, asemeni proprietăţii, este denunţată ca sursă a inegalităţii”. Și tot Ioan Stanomir, într-un interviu acordat celor de la ziare.com, aduce în discuție hibele serioase ale Constituției României.
„Constituția României încurajează, în practică, traseismul...
Faptul că președintele nu poate dizolva Parlamentul este anormal. „Constituția României, spune profesorul de drept constituțional, încurajează, în practică, traseismul, fiindcă dacă eu nu pot schimba majoritatea și nu pot să provoc dizolvarea Parlamentului, cum schimb lucrurile? Atrăgând trădători din partidele care se află în majoritatea parlamentară și constituind grupări artificiale, de tipul UNPR sau ALDE, care nu au niciun corespondent în viața electorală, reală, ci au doar un corespondent în parazitarea statului”. Stanomir crede că trebuie evitată o simplă „cârpeală” a textului Constituției, este nevoie de o rescriere a ei.
Cristian Preda scrie și el pentru ziare.com imaginându-și ce măsuri ar lua Viorica Dăncilă dacă, prin absurd, ar câștiga alegerile prezidențiale din noiembrie: întâi ar numi un premier „servil”, probabil pe Eugen Teodorovici, de la finanțe. Apoi se va ocupa de grațierea lui Liviu Dragnea. Ar închide Direcția Națională Anticorupție numind la Justiție un pesedist ca Eugen Nicolicea. Și, corolarul, ar retrage-o din acordul privind Parchetul European pe Laura Codruța Kovesi, ceea ce ar însemna și anularea candidaturii ei la această funcție.
