Linkuri accesibilitate

România va primi o nouă tranșă de vaccin anti-COVID


La un centru de vaccinare, la Timișoara
La un centru de vaccinare, la Timișoara

În România, vor ajunge, luni, aproape 100 de mii de doze de vaccin anti-COVID. Este a șasea tranșă de vaccin Pfizer BioNTech, transmite Mediafax, cu referire la Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid (CNCAV).

Comitetul a mai anunțat că, pe măsură ce noile tranșe ajung în România, aplicația de programare se actualizează și permite continuarea procesului de programare pentru categoriile de populație aflate în etapa curentă.

„În ceea ce privește calendarul de livrare a dozelor, compania Pfizer a anunțat revenirea la programul inițial de livrări către Uniunea Europeană începând cu 25 ianuarie și va crește numărul de doze în jurul datei de 15 februarie”, a mai anunțat Comitetul de coordonare a vaccinării din România. Până duminică, 24 ianuarie, peste 840 de mii de persoane s-au programat pe platforma de vaccinare.

Potrivit Agerpres, în ultimele 24 de ore, în România au fost imunizate 27.400 de persoane, numărul total ajungând la 433 de mii, dintre care numai puțin peste 13 mii de oameni – cu ambele doze. La cei vaccinaţi în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 50 de reacţii comune şi minore, dintre care cinci reacţii de tip local şi 45 de reacţii generale.

Începând cu 27 decembrie 2020, la nivelul centrelor de vaccinare s-au înregistrat 1.174 reacţii comune şi minore, dintre care 371 de reacţii de tip local cu durere la locul injectării şi 803 reacţii generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie).

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG