Boliți acasă. Boliți ieftin și cât vă țin puterile. Boliți cu paracetamol, aspirine și antigripale. Cu ventuze și prișnițe cu Carmol. Nu mai are vreme nimeni de prietenoasele viroze, de simpaticele gripe, de strănuturile, tusea măgărească și icnetele care făceau pe vremuri deliciul melomanilor și teatromanilor. Oricum sălile de spectacol sunt închise așa că risipiți tusea asta pluvial-tomnatică aiurea.
Oricum nu mai raportează nimeni pleureziile și, dacă vă uitați în statistici, s-ar zice că moartea și-a investit toți banii, energia și speranțele în noul coronavirus. Statisticile arată zero la infecții nosocomiale și alte boli virale în cazul bolnavilor de COVID, cei mai vulnerabili la acestea și la mizeria din sistemul medical. Președintele Iohannis spune, în felul lui enigmatic, că i se pare cel puțin ciudat, „în condițiile în care s-au luat măsuri de îmbunătățire, dar de la ce am avut la zero e cale lungă și voi cere o explicație pentru asta.” (În mod straniu, conferința de presă este editată și fragmentată online tocmai la acest subiect, pe pagina președinției)
Tușiți în batiste, nu în spitale. Stați acasă cu virusurile voastre neevoluate pentru că secțiile dedicate pleureziilor, gripelor și pneumoniilor banale (da, există și de-astea) sunt acum confiscate de frica apocaliptică de noul coronavirus. Da, noutatea sperie. Fostul prefect al Bucureștiul a fost atât de speriat de virus că l-a evitat mergând la shopping și când l-au căutat să tragă obloanele Capitalei că se virusase mult peste pragul carantinării, prefectul spunea că statisticile oficiale (citate și de președinte, că de acolo a pornit frecușul) nu sunt corecte, că gradul de infecție este mai mic cu aproape un punct față de cel cu care lucrează guvernul. Adevărul e că statisticile înseși par manipulate genetic și, la o adică, se extind și se comprimă cum cere candidatul la fotoliul de ales. Criza pandemiei pare ea însăși de gumilastic și se trage de statistici ca de un pled peticit atât cât să acopere clasa politică până după alegeri. În fapt, cu greu se poate spune raportul infectării în București pentru că nu există o situație exactă a locuitorilor acestei Capitale mereu în curs de gentrificare și repopulare (și e valabil cu toate marile orașe din țară). Bucureștiul este o gară prin care trec zilnic sute de mii de oameni, unii doar cu bilet de dus. Infrastructura instituțională, ca și cea rutieră, a fost gândită pentru o populație de trei patru ori mai mică. Unii fac naveta venind din cartierele rezidențiale aruncate în extravilan, altminteri luxoase, chiar dacă nu au drumuri și gaze, alții ajung aici din localitățile mai îndepărtate aflate, oricum, în haloul de lumină și umbră al Bucureștiului, își lasă mașinile în periferie și continuă drumul cu metroul. Așadar, urât sau iubit, Bucureștiul atrage și respinge mulțimi nenumărate pe care fostul prefect le-a aproximativ pozitiv privind peste umăr pe când se zorea să părăsească Titanicul înainte de a se scufunda în bezna carantinei. Între timp prefectul a fost înlocuit și, zice-se, i s-ar fi găsit un loc mai cald pe post de secretar de stat într-un biroul guvernamental. La urma-urmei stomacul oțelit al PNL și-a dovedit anduranța la alegerile locale unde a înghițit multe lăcuste că avea nevoie de proteine să facă mușchi la nivel local.
Fotoliul lăsat liber la prefectură s-ar putea însă să fie prea îngust pentru noul prefect, Traian Berbeceanu, un tip care știe să lupte cu borfașii la locul de muncă. Și Bucureștiul, cum se știe, este încăpușat din Centrul istoric până pe centură. Berbeceanu a stat câteva luni pe un colț de fotoliu la Ministerul de Interne. Aerul de birou nu pare să-i priască iar cele câteva luni ministeriale au trecut fără istoric, deși este tocmai perioada în care, după războaiele între clanurile care și-au adjudecat Bucureștiul și după ce poliția s-a întâlnit la ore intime cu capii mafiei, în Piața Victoriei ar fi trebuit instalată o ghilotină. Predarea cheilor de la biroul prefectului va fi mai simplă în cazul lui Berbeceanu, la urma urmei shoppingul întărește tupeul, nu și bărbăția astfel că fostul nu s-a mai dus nici măcar să-și ude ficusul iar peștișorul auriu plutește cu burta în sus în acvariu pentru că secretarele sunt în grevă japoneză de cafea. Nu vă așteptați, așadar, la predări de ștafetă cu muzică de fanfară. Poate cu solouri de cătușe. Să sperăm că realitatea lui Berbeceanu bate lăcrimoasele melodii rap inspirate de arestarea sa lui Berbeceanu-fiul. Cheia de la prefectură l-a așteptat pe la poartă. Prin în dulapurile prefecturii au început deja să se zbată diverse schelete.
Altfel stau lucrurile la Primăria Generală unde fosta primăriță pe care bucureștenii au trimis-o acasă nu mai vrea să se lase dusă. Spune că e tare ca fierul, iute ca oțelul. S-a pozat chiar în biroul primăriei spunând că e încă la muncă, deși pe biroul ei nu era nimic, doar o icoană făcătoare de minuni. Poate că nici nu-i mai trebuie altceva sau poate că zumzetul acela pe care-l auzeau cei care se plimbau prin Cișmigiu nu erau radiațiile de fond al Universului, ci tocătoarele de hârtie ale primăriei care mestecau de zor dosare contabile și acte adiționale la contractele care au drenat bugetul primăriei.
Câștigătorul alegerilor, Nicușor Dan, încă e ținut de portar în stradă pentru că PSD ar fi introdus zeci de contestații în instanță. Mai mult, legea are niște breșe care-i permit Gabrielei Firea să poată respira aerul acela toxic emanat de interesele ei de partid. Așadar, măreția dreptului, ca să-l cităm pe Augustin Zegrean, face ca deși aproape că a trecut o lună de la alegeri, cel care le-a câștigat să se mulțumească doar cu diploma, nu și cu premiul.
Nu știți cine e Augustin Zegrean? Este politrucul pe care Băsescu l-a pus cândva, în momentele lui faste, în fruntea Curții Constituționale ca să ne arate, o dată în plus, ce bogată de sensuri este româna săracă și ciuntă în care sunt redactate legile și Constituția. Omul a fost consilier juridic la începuturi pentru a deveni, mai apoi, politruc și unul dintre autorii actualei Constituții, la începutul anilor 1990. După multe mandate succesive de parlamentar, a ajuns în 2007 judecător la CCR și din 2010 șeful instituției. Nu înainte de a propune în parlament un proiect de lege care susținea ca restituirile de imobile către biserica greco-catolice să se facă în funcție de numărul celor de această credință rămași în localitate. Curat constituțional. Numirea la CCR a fost un premiu de consolare, ziceau unii. Apoi, pentru că toate lucrurile bune au un termen de valabilitate redus, i s-a terminat mandatul și a ieșit la pensie (are vârsta), a intrat într-un con de umbră de unde nu l-au mai scos decât unele publicații care-l prezentau drept expert în probleme constituționale. Candidatura sa la Consiliul Legislativ a fost respinsă pare-se în urma unui joc politic în care partidele de opoziție s-au driblat reciproc, dar expertul constituțional nu vrea să piardă fără luptă. El spune că votul nu a fost cinstit și contestă rezultatul.
În locul lui a fost preferat Florin Iordache, singurul PSD-ist care a reușit să umple piețe de oameni entuziaști și dornici de schimbare. În sezonul iarnă-primăvară 2017 ordonanța lui Iordache a umplut Piața Victoriei de indignare. Se spune că sinecura pe care a primit-o acum este, conform legii, viageră, și că ar fi premiul care acompaniază trecerea lui în rezervă. Iordache este unul dintre cei mai cunoscuți români, ceea ce spune multe nu despre Enescu sau Brâncuși (care nu au strâns niciodată atâția oameni în sălile de concert sau în muzee), ci despre cortinele de fum toxic prin care trebuie să trecem pentru a ajunge într-o atmosferă mai prietenoasă.
Unii pun rezultatul votului pentru Consiliul Legislativ pe seama neînțelegerilor din opoziție, alții pe neclaritatea legii. Cert este că Florin Iordache va zâmbi alegătorilor de toate culorile de pe pagina online a unei instituții care, până acum, nu părea foarte importantă. Dar nici CCR până la Zegrean nu părea. Omul sfințește (sau cum s-o spune în cazul ăsta) locul semn că și locul se va schimba după sfințenia omului.
În felul acesta, Florin Iordache lasă un loc liber pe listele electorale și nu sunt puțini care se îmbulzesc. Nume grele din PSD vor sta pe bară o vreme. Unii probabil că vor primi și ei un Institut al Levantului sau vreun Consiliu Legislativ să taie frunza la câinii de la partid, alții însă se văd amenințați cu extincția.
Ana Birchall, singurul membru PSD care a cucerit multe inimi ale inamicilor politici prin postările enigmatice de pe FB, își anunță cu durere în suflet retragerea de pe scena unde a fost, o vreme, primadona justiției. O face nu înainte de a explica de ce alegerea lui Iordache ar trebui să scorojească viitorul de aur despre care ne tot vorbesc candidații la alegeri: Consiliul legislativ, ne spune doamna Birchall, poate bloca orice lege înainte de a fi publicată. Adică legea trece prin comisii, este apoi votată și adoptată dar : „din functia de presedinte al Consiliului Legislativ, Iordache poate pune in dificultate si chiar bloca activitatea oricărui guvern!”
Orice guvern are obligația să consulte consiliul în legătură cu normele și hotărârile pe care le adoptă. Măreția dreptului face, așadar, ca o instituție până acum fantomatică, aproape inexistentă, să devină vitală pentru supraviețuirea democrației. Și un personaj ca Florin Iordache să aibă biciul și morcovul pentru a dresa instituțiile statului să facă aport „pentru că nesolicitarea avizului consultativ al Consiliului Legislativ duce la neconstituționalitatea legii sau ordonanței - simplă sau de urgență.” Florin Iordache devine astfel primul om în statul paralel. Și, ca să vedeți cum explodează la comandă covorul de bombe cu ceas instalate acum o generație, legea 73 din 1993 face din Consiliul Legislativ prima instanță legislativă a țării, înaintea tuturor. Deși descrie minuțios capacitățile de luptă ale Consiliului, lege omite, la articolul 7, să definească „majoritatea” parlamentară (din cei prezenți? din totalul parlamentarilor?) necesară alegerii președintelui acestui consiliu. Dacă e vorba despre majoritatea celor prezenți atunci felicitări! instituțiile democratice ale statului tocmai l-au ales, cu votul a 30% dintre aleși, pe cel mai important om în stat. Printre altele, șeful este cel care „semnează actele consiliului, care se pot emite numai cu acordul său.” Marcel Ciolacu, șeful de partid al lui Iordache, e relaxat și fericit că a reușit să planteze încă un trandafir în grădina instituțiilor, să se zgârie pe picioare cine o trece pe acolo. Despre cei care contestă la CCR (da, la imparțiala CCR!) numirea lui Iordache spune, cumva amuzat: „Nu mai bine nu-l votau, decât să îl conteste? E dreptul lor constituţional şi mă bucur că fac acest lucru.” Dacă despre drepturi constituționale poate fi vorba la Curtea Constituțională condusă de Valer Dorneanu.
Unii susțin că motivele pentru care Ana Birchall a decis să nu mai apară pe listele electorale se leagă de incompatibilitatea de inteligență emoțională, profesională și intelectuală cu o seamă de colegi din partid. Ana Birchall ne asigură că decizia a luat-o de mai multă vreme, că nu a avut nicio discuție cu nimeni despre viitorul ei (dar ne anunță că nu se va retrage detot și că va combate în continuare) și că „cine spune sau insinuează altceva minte!” Poate că nici nu a fost nevoie să mai vorbească cu cineva, semn că nimeni de la partid nu deplânge pierderea unui om altminteri valoros, măcar ca imagine. Șeful partidului, altminteri vocal, nu a suflat o vorbă despre retragerea fostei ministre a justiției despre care, acum vreo lună jumătate, adică după lamentabilul eșec al moțiunii de cenzură, insinua că și-ar fi negociat viitorul profesional și politic cu PNL și că aceștia i-ar fi promis un post de ambasador transoceanic. Or, dacă într-un partid ca PSD, șeful te pune pe coji de nucă și te suspectează de trădare, e mai bine să-ți faci bagajele și să pleci peste noapte, să nu te pomenești că-ți plantează cine știe ce prin birouri. Cum spuneam, se pricep la bombe cu ceas.
Dacă Ana Birchall pleacă discretă, ca o doamnă care știe că pentru ținutele de gală trebuie să mai aștepți puțin (trebuie să aștepți gala), de pe listele de preferințe electorale ale PSD au dispărut alte câteva nume grele. Unele, înainte de alegerile locale (Robert Negoiță), altele în preambulul celor parlamentare. Acolo, în spatele ușilor închise ale budoarului politic, Ciolacu a tras pe linie moartă mai multe glorii trecute și ofilite ale partidului: Eugen Nicolicea, Șerban Nicolae, Viorica Dăncilă sau Marian Oprișan au rămas fără coledziu. Ei amenință că vor umple listele unui fantomatic partid ecologist. Poate pentru că aceștia se ocupă cu deșeurile.
Locul lor pe listele electorale (găsiți AICI propunerile electorale ale PSD) a fost luat de doctorii recent sanctificați prin osanale publice și stradale. Beneficiind de publicitatea generoasă și probabil lipsită de discernământ a presei, cei mai vizibili cavaleri ai apocalipsei, doctorii Cercel, Rafila sau Achimaș-Cadariu, sunt gata (după modelul medicului Leon Dănăilă astăzi senator PNL și mut ca o lebădă „pe banii dumneavoastră”) să schimbe rețetarul cu carnetul de membru PSD. Este un joc pe care PSD l-a mai jucat: a încurajat insurgența antiguvernamentală pe de-o parte (manifestațiile anti-mascherilor), dar i-a tras alături pe cei care o provoacă. Cum s-ar spune, au capitalizat baza de masă a nemulțumirii. Să ne amintim de felul în care i-a tras în partid pe chiar liderii sindicali care protestau mai vehement împotriva politicii guvernului PSD.
Miza este mai mare: pandemia nu se va opri la alegeri. Nici dacă acestea ar fi în martie viitor. Haosul organizatoric al sistemului medical, la care delăsarea, neprofesionalismul sau pur și simplu oboseală unora adaugă tente sinistre, va juca în serviciul PSD care acum, ca de obicei, face diverse scenarii: unele victorioase, altele de supraviețuire. Ar vrea victoria la parlamentare, dar știe că e otrăvită. A învățat să aștepte ca să supraviețuiască. A mai făcut-o. Să treacă pandemia, scadențele împrumuturilor acelora cu multe zerouri, să se aștearnă uitarea. E nevoie doar să-și planteze oamenii unde trebuie ca să transforme o înfrângere zgomotoasă într-o victorie discretă. Așa au făcut în 1996 sau în 2004, de pildă. Oamenii PSD s-au retras strategic în instituții de unde nu puteau fi dați afară. Mandatul lor expirau la următoarele alegeri. Tocmai de aceea, la ora aceasta, scenariile victorioase sunt pentru Marcel Ciolacu cele de supraviețuire.
*Opiniile autorului nu le reflectă neapărat pe cele ale Europei Libere.
