Ştiri
România: CC a amânat până pe 2 decembrie decizia privind rezultatul primului tur al „prezidențialelor”
Curtea Constituțională a României a decis vineri să amâne validarea rezultatului alegerilor prezidențiale din primul tur de scrutin până pe 2 decembrie, ora 17:00, după ce se încheie renumărarea voturilor, au declarat pentru Europa Liberă surse autorizate de la CCR.
Conform rezultatelor din primul tur de scrutin, primii doi clasați sunt independentul ultranaționalist Călin Georgescu și Elena Lasconi, președinta Uniunii Salvați România. Candidata USR are 2.700 de voturi peste al treilea clasat, liderul social-democrat, Marcel Ciolacu, premier în funcție.
Judecătorii Curții Constituționale s-au reunit într-o ședință, vineri la ora 14:00, în care au avut de decis cu privire la două subiecte.
Primul punct face referire la contestația lui Cristian Terheș, pe baza căruia CCR a decis deja, joi, să ceară BEC renumărarea celor peste 9,2 milioane de voturi din primul tur al alegerilor prezidențiale. Al doilea subiect a vizat validarea sau invalidarea primului tur.
Renumărarea a început încă de joi seară în unele județe - Europa Liberă România urmărește acest proces într-un live blog.
Deocamdată nu se știe când vor termina birourile electorale județene să renumere toate buletinele de vot.
Termenul limită dat de Biroul Electoral Central este 1 decembrie, ora 22:00.
- Te-ar putea interesa și: Alegerile din România ar putea fi reluate în decembrie, dacă scrutinul din 24 noiembrie va fi anulat
Inițial, Curtea Constituțională trebuia să valideze rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale cel târziu până vineri, 29 noiembrie 2024.
Prin această validare, cei nouă judecători anunțau inclusiv numele primilor doi candidați clasați din turul al doilea, respectiv trebuiau să asigure publicarea rezultatului în presă și în Monitorul Oficial.
Însă, în urma admiterii unei contestații a candidatului de pe locul 9, Cristian Terheș, judecătorii CCR au decis să ceară Biroului Electoral Central verificarea și renumărarea tuturor voturilor valabil exprimate, precum și a tuturor voturilor nule.
Au fost înregistrate peste 9,2 milioane de voturi valabil exprimate la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie, potrivit Autorității Electorale Permanente și peste 220.000 de voturi nule.
Cel de-al doilea tur a fost programat să aibă loc pe 8 decembrie în țară și între 6-8 decembrie în străinătate, inclusiv în R. Moldova.
Știre preluată de la Europa Liberă România.
Vezi ultimele știri
Ucraina a lansat o nouă ofensivă militară în regiunea Kursk din Rusia
Armata ucraineană a lansat un nou asalt în regiunea Kursk, potrivit unor oficiali ucraineni și a mai multor informații publicate pe canale pro-ruse de Telegram.
Ofensiva fulger a fost anunțată de Andriy Kovalenko, șeful Centrului pentru Combaterea Dezinformarii al Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, care a declarat într-un tweet, pe 5 ianuarie, că forțele ruse din Kursk au fost „atacate în mai multe direcții, ceea ce a fost o surpriză pentru ei”.
De asemenea, șeful biroului președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a menționat indirect atacul surpriză spunând: „Regiunea Kursk, vești bune, Rusia primește ceea ce merită”.
Se pare că ofensiva este lansată din centrul districtului Sudja, care se află sub control ucrainean din august, în direcția Bolșoie Soldatskoye, la aproximativ 70 de kilometri de orașul Kursk, centrul administrativ al regiunii.
Nu a existat încă niciun comentariu din partea armatei ucrainene cu privire la atac, dar Ministerul rus al Apărării a declarat prin intermediul agenției de presă de stat TASS că „în jurul orei 9:00 dimineața, ora Moscovei, forțele armate ucrainene au lansat un contraatac pentru a opri înaintarea Rusiei în direcția Kursk”.
Europa Liberă nu a putut până la publicarea acestei știri să verifice în mod independent cele mai recente afirmații despre situația din Kursk din cauza dificultății de a obține date din prima linie.
Potrivit postărilor rusești despre război de pe Telegram, care urmăresc îndeaproape evoluția de pe câmpul de luptă, atacul este efectuat cu vehicule blindate, vehicule de deminare și sisteme de război electronic, despre care se spune că contracarează cu succes dronele rusești.
Canalul MIG Rossyy a susținut că armata ucraineană a avut „succese locale”.
Luptele par să fie centrate în jurul satului Berdin de lângă Bolshoye Soldatskoye, MIG Rossy spunând că „acestea nu sunt manevre lente ale unor grupuri mici de sabotaj, ci o încercare de atac la scară largă”.
Trupele ucrainene au preluat o parte din regiunea Kursk a Rusiei într-un atac surpriză, la începutul lunii august 2024. Aproximativ jumătate din teritoriul cucerit în ofensiva inițială a fost recucerit de atunci, dar Kievul deține în continuare Sudja și aproximativ 500 de kilometri pătrați de teritoriu rus.
În ultimele zile, canalele Telegram au răspândit discuții despre o nouă ofensivă pregătită de Ucraina, care se presupune că era programată să coincidă cu viitoarea învestire a lui Donald Trump ca președinte al SUA pe 20 ianuarie.
Știre preluată de pe Europa Liberă România.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Oficial de la Chișinău, despre situația din Transnistria: „este îngrijorătoare”
„Situaţia energetică în regiune [din Transnistria] s-a deteriorat rapid [după oprirea livrărilor de gaze de către Gazprom] şi este una îngrijorătoare”, apreciază Constantin Borosan, secretar de stat al Ministerului Energiei, care coordonează cu instituția după revocarea ministrului Victor Parlicov.
Constantin Borosan a scris pe rețelele sociale că autoritățile de la Chișinău monitorizează „atent evoluția” și că Moldelectrica, operatorul de sistem, are comunicare cu întreprinderile sectoriale, inclusiv cu cele din stânga Nistrului.
În lipsa agentului termic şi a apei calde, locuitorii din stânga Nistrului se încălzesc cu echipamente electrice, iar acest fapt condiționează suprasolicitarea rețelelor, creând și un deficit de circa 65 MW de energie electrică în regiune.
Consumul de curent în sectorul rezidențial a crescut de circa două ori. Unele rețele interne – în mare parte din perioada sovietică – din blocurile de locuit nu rezistă, după unele relatări ale presei transnistrene.
Deficitul de putere în sistemul electric din stânga Nistrului este de circa 30% din necesarul de consum sau 65 MW – „enorm pentru sistemul energetic”, a explicat Borosan. Potrivit lui, sarcina electrică atinge valoarea de 219 MW, în timp ce capacitatea maximă de producere la MGRES (Centrala de la Dnestrovsk) și Centrala Dubăsari însumează acum doar 154 MW.
Guvernul de la Chișinău a informat duminică că malul stâng este asigurat cu energie electrică de la MGRES, care funcționează pe bază de cărbune, și de la hidrocentrala de la Dubăsari. MGRES ar dispune de rezerve de cărbune până la finele lunii ianuarie.
Situația se complică și prin faptul că livrarea agentului termic fiind oprită, noaptea mercurul în termometre a coborât până la minus 8 grade Celsius.
Tăcerea Tiraspolului
Constantin Borosan menționează că pe platforma Ministerului Energiei malului stâng i-au fost avansate o serie de propuneri, inclusiv de a achiziționa de pe burse gaze naturale de către Tiraspoltransgaz.
O altă modalitate de cooperare propusă a fost cea ca Energocom, traiderul de stat de la Chișinău, să facă achiziții de gaze naturale, care să fie prelucrate în energie electrică la MGRES. „Până astăzi nu avem niciun răspuns la această formă de cooperare”, a menționat Borosan.
- Te-ar putea interesa și: Cum ar putea Chișinăul să salveze regiunea transnistreană de la îngheț
Tiraspoltransgaz a refuzat și propunerea făcută de Moldovagaz și Energocom de a aplica un mecanism funcțional de achiziție a gazelor naturale de pe piețele regionale.
Probleme și pe malul drept
Celula de criză de la Guvern a anunțat duminică, 5 ianuarie, că pentru perioada 4-5 ianuarie, consumul de curent e asigurat integral pentru malul drept, nefiind nevoie „de activat contractele de avarie.”
Autoritățile îndeamnă, însă, cetățenii să consume rațional curentul, mai ales în orele de vârf. Astfel, spune Celula de criză, va putea fi asigurată „stabilitatea sistemului electroenergetic și alimentarea continuă cu energie electrică.”
La situația din 4 ianuarie, malul drept este alimentat cu energie electrică din importuri românești (50,38%); SA „Termoelectrica” (29,64%); energie regenerabilă (14,11%); SA „CET-Nord” (4,76%) și Hidrocentrala din Costești (1,11%).
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Mama unei deținute politice din Belarus, condamnată pentru un interviu
O instanță regională din Brest a condamnat-o pe Tatiana Vasilieva, mama deținutei politice Iulia Laptanovich, la doi ani cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. Ea a fost acuzată de complicitate la „activitate extremistă”, scrie publicația „Nașa Niva”.
Jurnaliștii relatează că Vasilieva a fost reținută în ianuarie 2024 în timpul descinderilor serviciilor belaruse de informații [KGB] sub pretextul că ea a acordat ajutor deținuților politici. Atunci, cazul s-a limitat la un proces-verbal și la o amendă.
În august 2024, Vasilieva a fost reținută din nou pentru un interviu acordat, în 2021, postului TV „Belsat”. Ea a fost plasată în arest preventiv la Brest, notează „Nașa Niva”. Procesul a avut loc în a doua jumătate a lunii decembrie 2024, magistrații condamnând-o la doi ani cu suspendarea condiționată a executării pedepsei
Fiica Tatianei Vasilieva, activista din Prujan, mamă a trei copii minori, Iulia Laptanovich, a fost judecată în 2022 pentru calomnie, „crearea de condiții” pentru insultarea și amenințarea unui reprezentant al autorităților și a unui judecător; pentru complicitate la amenințarea cu violență împotriva unui funcționar; acțiuni ilegale de colectare a datelor personale și susținerea activității extremiste.
Iulia și soțul său, Igor, au fost condamnați în august 2021 în așa zisul „dosar al horelor” – cel mai de amploare inițiat după protestele din 2020. Igor Laptanovich a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare, iar Iulia la trei ani, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, scrie Current Time.
Pe 13 octombrie 2021, în casa Iuliei au fost făcute percheziții, după care ea a fost reținută într-un nou dosar. Potrivit Comitetului belarus de investigații, în audieri Iulia a spus că, în iulie 2021, un utilizator a contactat-o pe rețelele sociale și sa- oferit să-i acorde o recompensă financiară în schimbul unor informații despre funcționarii care i-au persecutat familia. Ea a acceptat și a primit un transfer de peste 500 de euro.
Iulia și Igor Laptanovich sunt recunoscuți ca deținuți politici. Ei au trei copii minori.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Efectele crizei energetice se amplifică pe malul stâng al Nistrului
La cinci zile de la oprirea livrărilor de gaze de către concernul rus Gazprom, situația se agravează pe malul stâng al Nistrului. Lipsa gazelor și deficitul de energie electrică adâncesc criza social-economică din regiune.
Majoritatea celor mai mari întreprinderi din Transnistria – regiunea separatistă din estul R. Moldova – și-au sistat activitatea, potrivit autorităților de facto din stânga Nistrului.
Una dintre cele mai mari întreprinderi și unul dintre cei mai mari contribuabili ai regiunii – Uzina metalurgică de la Rîbnița – și-a sistat activitatea. Mai bine de două mii de angajați au fost trimiși în concedii forțate. Tot la Rîbnița, Combinatul de panificație, care producea câte 2 tone de pâine în 24 de ore, și-a trimis angajații în concedii forțate, cu păstrarea a 2/3 din salarii.
Locuințele cetățenilor sunt debranșate sistematic de la rețeaua electrică. În unele locuințe temperatura aerului este de 10 grade, iar rețelele electrice interne din blocuri nu rezistă, atunci când oamenii încearcă să se încălzească cu reșouri. Apă caldă nu se mai dă.
Pentru duminică, 5 ianuarie, sunt planificate întreruperi de curent pentru patru ore. Autoritățile au decis, în scopul economisirii energiei, să renunțe la iluminatul public stradal.
- Te-ar putea interesa și: Ce spun politicienii de la Chișinău despre criza energetică din regiunea transnistreană
În dimineața zilei de 4 ianuarie, în regiune au fost înregistrate în jur de 160 de deconectări de avarie de la rețeaua electrică, cele mai multe fiind la Tiraspol (23), Bender (30), raioanele Slobozia (31) și Dubăsari (36).
Afectate au fost și localități aflate sub jurisdicția Chișinăului, dar care depind energetic de Tiraspol. În Varnița, un sat cu aproximativ 5.000 de locuitori, situat în vecinătatea orașului Bender, au avut loc 30 de deconectări.
În lipsa gazelor, MGRES (Centrala de la Cuciurgan) funcționează pe cărbune, consumul zilnic fiind de 1.000 de tone. Estimările autorităților de la Chișinău arată că rezervele de cărbune vor ajunge aproximativ până la finele lunii ianuarie, o perioadă mai redusă decât cea de 50 de zile, anunțată anterior de pretinsele autorități din stânga Nistrului.
Guvernul de la Chișinău a anunțat că instituțiile de resort din dreapta Nistrului sunt pregătite să ofere sprijin oamenilor care vor avea nevoie de ajutor. Recent, Tiraspolul a refuzat oferta Chișinăului de a-i acorda ajutor și „suport tehnic” în achiziția de gaze pe piața europeană pentru malul stâng al Nistrului. Tiraspolul a spus că asta ar implica achiziționarea gazelor la prețuri „mai mari și instabile.”
Presa transnistreană scrie despre apariția problemelor privind aprovizionarea cu apă. Din cauza întreruperilor de curent, de pildă la Tighina/Bender presiunea în rețelele de apă scade, astfel că apa nu ajunge la etajele superioare.
La fel, pe rețelele de socializare circulă atenționarea despre apariția unor posibile probleme ce țin de calitatea Internetului și a semnalelor TV.
Instituțiile educaționale vor trece în regim de activitate online, dar nu este limpede cum se va asigura acest proces în situația întreruperilor de curent și a problemelor cu Internetul.
Autoritățile transnistrene au anunțat că au pregătit în jur de 6.000 de metri steri de lemn de foc inclusiv pentru categoriile social vulnerabile.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Noul Congres al SUA, controlat de republicani, și-a început activitatea
La Washington, și-a început activitatea Congresul de legislatura a 119-a – organul legislativ bicameral. Alegerile pentru componența acestuia au avut loc în noiembrie 2024, simultan cu cele prezidențiale. Ambele camere ale Congresului sunt controlate de Partidul Republican.
În Senat, camera superioară, republicanii dețin 53 de locuri din o sută, adică mai puțin de 60 de voturi necesare pentru promovarea majorității legilor, scrie „Vocea Americii”.
Lider al majorității republicane a fost ales John Thune (63 de ani), din partea statului Dakota de Sud. Mitch McConnell, care a condus timp de 18 ani fracțiunea republicană din Senat, și-a părăsit postul.
Timp de câteva zile, postul de președinte al Senatului va fi exercitat de vicepreședintele SUA, democrata Kamala Harris, rivala lui Donald Trump în alegeri. Ea urmează să fie înlocuită de J.D. Vance din partea Partidului Republican.
În Camera Reprezentanților, unde republicanii dețin o majoritate fragilă – 219 locuri față de 215 ale democraților – principala intrigă a fost alegerea președintelui Camerei. După cum relatase „Vocea Americii”, republicanul Mike Johnson putea rata realegerea sa pe fondul unui acord încheiat, în decembrie, cu democrații privind menținerea și asigurarea finanțării guvernului.
Președintele ales, Donald Trump, și-a exprimat sprijinul pentru Johnson pe rețelele sociale, numindu-l „un om la locul lui, muncitor și religios”. Într-un discurs, Johnson admisese că sprijinul lui Trump îl va ajuta să fie reales, potrivit CNN.
În cele din urmă, Mike Johnson a obținut suficiente voturi pentru a continua să exercite funcția de președinte al Camerei Reprezentanților.
Tradițional, primele o sută de zile de activitate ale noului președinte, dar și ale Congresului, sunt considerate perioada pentru introducerea pe agendă a principalelor proiecte de lege promise în campania electorală.
„[Trump] intenționează să se ocupe la modul serios de taxe. Se va concentra pe frontiere și pe cadrul legal pentru reglementarea imigrației și imigranților, în special din Mexic și țările musulmane. Ulterior, va identifica compromisuri pentru a promova agenda legislativă pe domeniul economiei și sectorului alimentar”, îl citează „Vocea Americii” pe profesorul Universității George Washington, Casey Burgat.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Casa Albă spune că SUA ar mai putea oferi ajutor militar Ucrainei înainte ca Biden să părăsească biroul
Ucraina se poate aștepta la mai multe anunțuri în zilele următoare cu privire la asistență suplimentară din partea SUA în domeniul securității, a declarat un purtător de cuvânt al Casei Albe, în contextul încheierii mandatului președintelui Joe Biden.
Purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a declarat pe 3 ianuarie că Ucraina ar putea primi și alte ajutoare militare în perioada următoare. El nu a dat detalii.
Anunțurile ar urma unui pachet de 5,9 miliarde de dolari de asistență militară și bugetară suplimentară pentru Ucraina, anunțat de administrația Biden săptămâna trecută, pe fondul temerilor că noua administrație a președintelui ales Donald Trump va reduce semnificativ sau va opri livrările de arme către Ucraina pentru a determina Kievul să negocieze un acord de pace cu Rusia.
Într-o declarație din 30 decembrie, Casa Albă a precizat că ajutorul include un pachet suplimentar de retragere de 1,25 miliarde de dolari pentru armata ucraineană și un pachet de 1,22 miliarde de dolari pentru Inițiativa de asistență pentru securitatea Ucrainei.
Ulterior, Departamentul Trezoreriei a anunțat o plată separată de 3,4 miliarde de dolari pentru Ucraina sub formă de sprijin bugetar direct.
Biden a afirmat că Statele Unite vor continua să lucreze neîncetat pentru a consolida poziția Ucrainei în război, dar, în ciuda promisiunii sale, pachetul de 5,9 milioane de dolari a fost considerat a fi ultimul din timpul administrației sale, care urmează să se încheie la 20 ianuarie, odată cu inaugurarea lui Trump.
Kirby a anunțat, de asemenea, că secretarul apărării, Lloyd Austin, se va deplasa la Ramstein, Germania, pentru o întâlnire a Grupului de contact pentru apărare din Ucraina, care va avea loc pe 9 ianuarie.
Kirby declarase anterior că există posibilitatea ca o altă reuniune a grupului să aibă loc înainte ca Biden să plece din funcție.
Secretarul adjunct de presă al Pentagonului, Sabrina Singh, a confirmat ulterior, pe 3 ianuarie, că Austin va pleca în Germania pe 7 ianuarie pentru a participa la cea de-a 25-a reuniune a Grupului de contact pentru apărare al Ucrainei.
Întâlnirea va „reafirma angajamentul nostru de durată față de Ucraina”, a declarat Singh timpul unui briefing. „Împreună cu miniștrii apărării și lideri militari din întreaga lume, secretarul Austin se va concentra pe furnizarea de sprijin practic și coordonat care consolidează capacitatea Ucrainei de a se apăra astăzi și de a descuraja agresiunea în viitor”.
Ea a spus că mai multe detalii despre programul lui Austin vor fi anunțate în zilele următoare.
Întrebată despre planurile pentru viitoarele reuniuni ale grupului de contact, Singh a spus că va fi la latitudinea viitorului secretar al apărării să decidă dacă să le continue.
Ea a adăugat că echipa de tranziție a lui Trump s-a întâlnit până acum cu 79 de oficiali ai Pentagonului cu privire la tranziția către noua administrație.
Echipa lui Trump nu a confirmat că trimisul său desemnat pentru Ucraina, generalul-locotenent în retragere Keith Kellogg, se va deplasa la Kiev în următoarele zile. Reuters a citat două surse care au cunoștință de planificarea călătoriei, afirmând că Kellogg va vizita lideri de rang înalt din Kiev.
Echipa sa lucrează pentru a stabili întâlniri cu liderii din alte capitale europene, cum ar fi Roma și Paris, au spus acestea. El nu intenționează să viziteze Moscova în timpul călătoriei.
Se așteaptă ca reuniunile să se concentreze mai degrabă pe stabilirea faptelor în numele noii administrații decât pe negocieri active, au spus sursele.
Călătoria este văzută ca un semn al urgenței pe care Trump, care a declarat că va pune capăt rapid războiului din Ucraina după învestirea sa în funcție, a acordat-o încetării rapide a războiului.
Ucraina și alte țări europene au fost sceptice cu privire la această afirmație și sunt îngrijorate că un acord redactat de Trump ar putea forța Ucraina să cedeze teritorii Rusiei în schimbul păcii.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu televizat difuzat pe 2 ianuarie că „imprevizibilitatea” lui Trump ar putea contribui la încheierea războiului.
Zelenski a spus că el crede că președintele rus Vladimir Putin se teme de Trump, care ar putea fi „decisiv” în încheierea războiului.
Știre preluată de la Europa Liberă România.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
R. Moldova va avea o nouă lege a serviciilor de salubrizare
Autoritățile moldovene intenționează să adopte, în anul curent, o nouă lege a serviciului public de salubrizare. Aceasta va veni cu noi abordări în reglementarea sistemului de gestionare a deșeurilor și va ținti alinierea lui la modelul economiei circulare.
În prezent, sistemul de management al deșeurilor din R. Moldova este bazat, în mare parte, pe modelul economiei liniare, moștenit din perioada sovietică.
Legea actuală (1402) privind serviciile de gospodărire comunală, este depășită, a spus, între altele, secretarul de stat la Ministerul Mediului, Grigore Stratulat, în podcastul Europei Libere „În esență...”
Viitoarea lege va conține reglementări mai clare în ceea ce privește gestionarea sistemului de management al deșeurilor.
„Chiar dacă statul [autoritățile naționale] este implicat în crearea sistemului integrat al managementului deșeurilor, gestionarea și menținerea lui va fi atribuită autorităților publice locale”, a explicat Grigore Stratulat.
Viitoarea lege, potrivit invitatului podcastului, va conține și mecanismul de interacțiune a subiecților din sistem, va descrie cum vor fi făcute investițiile statului, care vor fi responsabilitățile operatorilor regionali, cum vor fi colectate deșeurile și care va fi finalitatea procesului.
Datele oficiale arată că peste 300 de localități rurale din R. Moldova au servicii de colectare a deșeurilor municipale [cele generate de oameni], doar că aproximativ 20 dintre ele sunt autorizate. În R. Moldova sunt mai bine de 900 de localități.
În a doua jumătate a acestui an, autoritățile speră să înceapă lucrările de proiectare a Regiunilor de gestionare a deșeurilor 5 și 8, spune în podcast Grigore Stratulat.
R. Moldova va avea opt Regiuni de gestionare a deșeurilor, potrivit unui program de până în 2027. În fiecare dintre cele opt regiuni ar urma să fie amenajat câte un poligon modern de deșeuri, față de aproape 1.140 de gunoiști existente acum. Primele trei Regiuni de gestionare a deșeurilor vor deveni funcționale, respectiv, la sfârșitul anilor 2027, 2028 și 2029.
Costul total al viitorului sistem de management al deșeurilor din R. Moldova, potrivit celor mai recente estimări, s-ar ridica la aproximativ 350 de milioane de euro.
Tiraspolul respinge asistența Chișinăului. Ce se întâmplă în stânga Nistrului?
Compania „Tiraspoltransgaz”, operatorul de gaze din stânga Nistrului, a declinat ajutorul Chișinăului care îi oferea „suport tehnic” în achiziția de gaze pe piața europeană pentru malul stâng al Nistrului.
„Tiraspoltransgaz” își motivează refuzul prin aceea că oferta Chișinăului ar implica achiziționarea gazelor la prețuri „mai mari și instabile”, potrivit răspunsului Tiraspolului citat de agenția IPN.
Tiraspolul respinge ajutorul Chișinăului în contextul în care regiunea s-a pomenit într-o criză energetică gravă, generată de refuzul concernului Gazprom de a furniza gaze în regiune prin rute alternativă. Gigantul rus condiționase livrarea gazelor cu achitarea unei datorii istorice de peste 700 milioane de dolari, nerecunoscută, însă, de Chișinău, după efectuarea unui audit internațional.
De la 1 ianuarie a.c., tranzitul de gaze ruse prin Ucraina, care asigura cu gaze câteva țări europene, dar și regiunea transnistreană, nu mai este posibil. Asta după ce Kievul a refuzat să prelungească acordul de tranzit cu Gazprom.
La 28 decembrie 2024, compania rusă a anunțat SA „Moldovagaz”, unde acționar majoritar este Gazprom, că întrerupe livrările de gaze către R. Moldova. Asta chiar dacă putea să livreze gaze prin rute alternative.
Autoritățile de la Chișinău au calificat decizia Gazpromului ca pe un șantaj, acuzând Rusia că „folosește energia ca armă politică”.
În ultimii doi ani, malul drept al Nistrului achiziționează gaze de pe piețele internaționale, iar de gazul livrat de Gazprom, numit și „gaz gratis”, beneficia exclusiv malul stâng.
Ce i-a propus Chișinăul Tiraspolului
La două zile de la oprirea gazului rusesc către Transnistria, datoriile căreia s-ar ridica la peste 10 miliarde de dolari, Societățile „Moldovagaz” și „Energocom” și-au anunțat, într-o scrisoare, disponibilitatea de a oferi malului stâng asistență, inclusiv „suport tehnic și comercial”. Cele două companii de la Chișinău propuneau ajutor „Tiraspoltransgaz” în organizarea achiziției de gaze pe platforme europene „pe baza condițiilor de piață”.
În scrisoare se arată că gazele pot fi livrate prin diverse rute alternative de transport până la hotarul R. Moldova, în baza unui acord de agenție cu SRL „Tiraspoltransgaz”.
Ce se întâmplă în stânga Nistrului
Odată cu oprirea livrărilor gazelor în Transnistria, „Moldavskaia GRES” (MGRES), controlată de o companie de stat rusă, a trecut la producerea energiei electrice de la gaze la cărbuni, însă cantitățile de carburant solid sunt limitate. În regiune a fost pus în aplicare un grafic de deconectări „în evantai”.
Liderul de facto al regiunii, Vadim Krasnoselski, a menționat că 1,5 mii de blocuri locative din regiune au rămas fără căldură și apă caldă, 75 de mii de locuințe din sectorul privat și 150 de cazangerii nu mai au gaze naturale.
Pretinsul vicepremier transnistrean pentru economie, Serghei Obolonik, a anunțat că activitatea agenților economici din regiune a fost oprită, cu excepția întreprinderilor din sectorul alimentar.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Regiunea transnistreană anunță deconectări în evantai a energiei electrice
Așa-zisele autorități din stânga Nistrului anunță deconectări planificate a energiei electrice începând cu vineri, 3 ianuarie. Măsura este luată după ce consumul de electricitate a depășit capacitățile de producție a sistemului energetic din regiune.
Potrivit așa-numitului minister al economiei din regiunea transnistreană, deconectările vor avea loc în intervalul 18:00 - 22:00 și vor fi împărțite pe segmente de o oră pentru diferite zone. Din motive tehnice, durata acestora ar putea fi extinsă cu până la 30 de minute.
Întreruperile de curent vor avea loc în mai multe localități din raioane precum Râbnița, Slobozia, Camenca și Grigoriopol, dar și în anumite sectoare și străzi din orașele Tiraspol, Tighina și Camenca.
Anunțul vine la doar trei zile după ce centrala de la Cuciurgan (MGRES) a trecut la utilizarea cărbunelui pentru producerea curentului electric, destinat doar pentru consumul intern al regiunii. Tiraspolul susține că rezervele de cărbune, estimate la aproape 70 de mii de tone, sunt suficiente pentru o perioadă de până la 50 de zile, deși nu se cunosc detalii privind calitatea acestuia.
De cealaltă parte, malul drept și-a asigurat integral consumul de energie electrică în primele zile ale acestui an, jumătate din cantitățile necesare fiind importate din România.
- Te-ar putea interesa și: Energocom: Necesarul de energie electrică pentru 4 ianuarie este acoperit 100%
Vineri liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a spus că circa 72.000 de locuințe au rămas fără gaze naturale, iar în 1.500 de blocuri nu există încălzire și apă caldă, după ce Rusia a încetat livrările. În prezent, regiunea ar dispune de rezerve de gaze naturale care i-ar ajunge pentru circa 10 zile în nord și 20 de zile în centru și sud.
Krasnoselski a mai precizat că au fost deschise 30 de „puncte de încălzire și cazare temporară” cu o capacitate totală de 1.325 de locuri.
Chișinăul a propus joi, 2 ianuarie, întreprinderii Tiraspoltransgaz asistență în procurarea gazelor naturale de pe piețele europene. Potrivit IPN, întreprinderea a refuzat oferta, susținând că aceasta ar implica achiziționarea gazelor naturale la „prețuri mai mari și instabile” și că se așteaptă ca Gazprom să reia livrările conform contractului.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Energocom: Necesarul de energie electrică pentru 4 ianuarie este acoperit 100%
Necesarul de consum al malului drept pentru ziua sâmbătă este acoperit pe deplin. Despre aceasta a anunțat pe 3 ianuarie, compania de stat Energocom, care a precizat că în prima zi de weekend se înregistrează, de regulă, un consum mai mic de electricitate cu 7-10%.
Pentru 4 ianuarie, consumul de energie electrică va fi acoperit prin importurile din România, dar și de producția centralelor de termoficare din Chișinău și Bălți, de rând cu a instalațiilor de energie regenerabilă, a căror pondere a crescut de câteva ori în ultimele zile. Potrivit Celulei de criză a Guvernului, doar în ziua de 2 ianuarie, producția de energie din surse regenerabile a crescut de 6 ori.
Energocom a precizat vineri că a făcut rezervările de capacități la hotarul cu România pentru a suplini necesarul de consum cu energie electrică al R. Moldova, parțial pe piața zilei următoare, parțial la licitații intra-zilnice.
În acest mod, spun reprezentanții companiei, va fi posibil importul de energie electrică contractată și anunțată anterior, plus cel al cantităților procurate de pe bursă, în special în orele de vârf.
- Te-ar putea interesa: Cum planifică autoritățile să țină lumina aprinsă în această iarnă
Capacitatea comercială la hotarul cu România este limitată pentru R. Moldova la 315 MW bandă (24/24) din cei 650 – 800 MW necesari în sezonul rece. De aceea, explică Energocom, se fac licitații suplimentare pentru rezervarea capacităților neutilizate la alte hotare ale Ucrainei cu UE.
„Mai multe provocări legate de rezervarea de capacități sunt așteptate după sărbătorile pe rit vechi”, spun reprezentanții companiei Energocom.
Autoritățile îndeamnă cetățenii să consume eficient și rațional energia, în special, în orele de vârf 09:00 – 11:00 și 18:00 – 23:00, pentru a asigura în continuare „stabilitatea sistemului energetic”.
Celula de criză a Guvernului transmite că nu a înregistrat avarii sau incidente în sectorul gazelor naturale și al energiei termice în primele două zile ale anului curent.
Pe malul stâng al Nistrului, consumul de energie electrică este acoperit de centrala de la Cuciurgan (MGRES) care a trecut la funcționarea pe cărbune din 1 ianuarie, din ziua în care Gazprom a sistat aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii. Stocurile disponibile de cărbune ajung pentru o perioadă de 30 – 50 de zile, susține administrația de la Tiraspol.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat vineri, 3 ianuarie, noi tarife la energia electrică și termică. Un kilowatt va costa peste patru lei, iar o gigacalorie va avea un tarif de peste 2.000 de lei la Chișinău și Bălți și peste 3.000 de lei la Comrat.
Consumatorii casnici din centrul și sudul R. Moldova vor plăti 4,10 lei/kWh față de 2,34 lei în prezent, iar cei din nordul țării – 4,68 lei/kWh față de actualul tarif 2,84 lei.
Autoritățile au anunțat că vor compensa diferența de tarif pentru primii 110 kWh consumați. De această măsură vor beneficia gospodăriile înregistrate în programul „Ajutor la contor” și care deja primesc compensații la energie.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Prețul gazelor pe piețe, cel mai ridicat din ultimele 14 luni. Scumpiri și la țiței
Prețul angro al gazelor a atins cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni, după oprirea livrărilor rusești prin conductele ucrainene. Țițeiul, de asemenea, se scumpește, pornind de la așteptările de creștere a economiei Chinei.
Prețurile de referință ale gazelor naturale au crescut joi la cel mai ridicat nivel din octombrie 2023. Gazul rusesc care era livrat tranzitând Ucraina nu mai este pompat către Europa, iar asta este un alt element care duce la scumpirea gazelor pe bătrânul continent.
De asemenea, stocurile de gaze din Europa scad în cel mai rapid ritm din 2021, pe măsură ce conflictul dintre Rusia și Ucraina escaladează ceea ce pune presiune suplimentară pe prețul gazelor.
Cel mai afectate de scumpiri și temeri legate de scumpiri sunt piețele europene. De exemplu, prețul gazului pentru livrarea în februarie în Olanda a crescut cu peste 4% joi, apoi a ajuns la o majorare de 1,9%, transmite Bloomberg.
Scumpirea gazelor vine după Rusia a oprit exporturile de conducte de gaz prin Ucraina în ziua de Anul Nou, după ce Kievul nu a mai prelungit acordul de tranzit care a expirat pe 31 decembrie 2024.
- Te-ar putea interesa și: Ucraina închide robinetul cu gaz rusesc. Țările UE dependente de Gazprom caută soluții
Uniunea Europeană a găsit deja mai multe surse de aprovizionare alternativă. Ungaria va continua să primească gaze rusești prin conducta TurkStream sub Marea Neagră.
De asemenea, prețul țițeiului pe piețele globale a crescut cu aproximativ 2% joi, pe fondul optimismului legat de economia Chinei, urmare a anunțului făcut de președintele Xi Jinping, care a promis „politici proactive”. Un alt element este și așteptarea privind creșterea cererii de combustibil, transmite Reuters.
În SUA, prețul țițeiului nu a crescut semnificativ datorită stocurilor crescute de combustibil.
Prețurile petrolului vor fi probabil limitate la 70 de dolari pe baril în 2025, arată un sondaj realizat de Reuters cu experți de pe piață. Ar urma să fie al treilea an consecutiv de ieftinire a țițeiului după ce, în 2024, țițeiul s-a ieftinit cu 3%.
Știre preluată de la Europa Liberă România.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Guvernul va acoperi diferența de tarif pentru primii 110 kWh consumați lunar
Guvernul va acoperi diferența dintre tarifele vechi și cele noi la energia electrică și termică, majorate astăzi de ANRE, pentru primii 110 kWh consumați până în luna martie. De acest ajutor vor beneficia gospodăriile care primesc compensații.
La o conferință de presă susținută vineri, 3 ianuarie, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a anunțat că majorările recente de tarif, despre care a spus că „se datorează șantajului Kremlinului”, vor fi acoperite de Guvern.
„Deci, gospodăria care deja beneficiază de compensații în acest sezon rece și care va consuma până la 110 kW pe lună nu va resimți această creștere de tarif, pentru că va fi compensată de Guvern”, a spus Buzu, care a precizat că valoarea compensațiilor va fi cunoscută în februarie.
Oficialul a explicat că această limită a fost stabilită după examinarea consumului gospodăriilor casnice în perioada ianuarie - martie 2024, care în medie a fost de 138 de kWh. Compensațiile vor fi oferite în lunile ianuarie - martie.
„Guvernul a luat decizia de a compensa 80% din consumul mediu pentru această perioadă. (...) Experiența noastră din 2022 - 2023 arată că acest lucru este posibil”, a declarat Buzu.
Ministrul a precizat că această limită de consum lunar nu se referă la gospodăriile care au ca sursă de încălzire principală energia electrică.
În privința energiei termice, ministrul a precizat că este vorba de circa 120.000 de gospodării înregistrate în programul „Ajutor la contor” care au indicat ca principala sursă de încălzire agentul termic.
Buzu a mai spus că, în luna decembrie, bugetul pentru compensații va fi de circa jumătate de miliard de lei. Din acești bani, vor fi oferite compensații pentru peste 680.000 de gospodării sau circa 1,3 milioane de persoane.
Potrivit ministrului, în fiecare lună, sistemul informațional va analiza situația fiecărei gospodării și va calcula automat eligibilitatea acestora.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat vineri, 3 ianuarie, noi tarife la energia electrică și termică. Un kilowatt va costa peste 4 lei, iar o gigacalorie - peste 2.000 de lei la Chișinău și Bălți și peste 3.000 de lei, la Comrat.
Consumatorii casnici din centrul și sudul R. Moldova vor plăti 4,10 lei/kWh față de 2,34 lei în prezent, iar cei din nordul țării – 4,68 lei/kWh față de actualul tarif de 2,84 lei.
Pentru luna decembrie, în care s-a aplicat un tarif de 16,74 lei pentru un metru cub de gaze naturale, autoritățile au acordat compensații pentru energie între 500 și 1.000 de lei, iar valoarea compensației medii a fost de circa 715 lei. Compensațiile vor veni după data de 10 ianuarie, au precizat autoritățile.
Pentru luna noiembrie, au fost acordate compensații între 300 și 800 de lei.
Pentru a beneficia de compensații, cetățenii se pot înregistra pe site-ul compensatii.gov.md, sau pot solicita ajutorul asistenților sociali, dacă nu au acces la internet sau nu se descurcă singuri.
Programul „Ajutor la contor” a fost lansat în 2022, iar de atunci aproape 900.000 de gospodării au beneficiat de compensații la energie, care au fost finanțate atât din bugetul de stat, cât și din fonduri oferite de partenerii externi.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Tarife mai mari la electricitate și agent termic. Un kilowatt va costa peste 4 lei
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat vineri noi tarife la energia electrică și termică. Un kilowatt va costa peste patru lei, iar o gigacalorie va avea un tarif de peste 2.000 de lei la Chișinău și Bălți și peste 3.000 de lei la Comrat.
Consumatorii casnici din centrul și sudul R. Moldova vor plăti 4,10 lei/kWh față de 2,34 lei în prezent, iar cei din nordul țării – 4,68 lei/kWh față de actualul tarif 2,84 lei.
Proiectul de hotărâre al ANRE din 3 ianuarie, introduce și un „preț diferențiat” în funcție de orele de consum. Astfel, între orele 07:00 – 23:00, tariful pentru consumatorii FEE Nord va fi de 4,89 lei per kWh și 4,32 lei per kWh pentru clienții Premier Energy, iar între orele 23:00 – 07:00, consumatorii din nordul țării vor putea achita un tarif de 3,91 lei pentru un kWh, iar cei din centrul și sudul țării – 3,31 lei pentru un kWh.
Secretarul de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan, a explicat vineri într-o intervenție la postul public de radio că aceste tarife diferențiate sunt destinate consumatorilor non-casnici, în special agenți economici, care dețin contoare ce permit măsurarea pe ore a consumului pentru a-i motiva să-și treacă o parte din activitate în orele de noapte.
Noile tarife vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, iar cele diferențiate în funcție de zi și noapte - din 20 ianuarie. Scumpirile vin la circa o lună de la ultima hotărâre a ANRE, din 29 noiembrie, când a fost majorat și tariful pentru gazele naturale până la 16,74 de lei pentru un metru cub.
Cum explică furnizorii de electricitate scumpirile?
Într-un comunicat din 2 ianuarie, Premier Energy a explicat motivul scumpirii energiei electrice prin faptul majorării costurilor de procurare a energiei electrice din diferite surse, în special bursa de energie OPCOM din România, de unde se importă aproape o treime din electricitatea necesară, despre care autoritățile spun că este la un preț mai mare decât cel obișnuit, pentru a acoperi necesarul de consum al malului drept al R. Moldova, în special în orele de vârf 07:00 – 11:00 și 18:00 – 23:00.
R. Moldova a început să importe energie electrică din România, care reprezintă aproape jumătate din consumul total, după ce de la 1 ianuarie, în lipsa gazului rusesc livrat gratuit regiunii transnistrene, centrala de la Cuciurgan (MGRES) a încetat exporturile de energie electrică relativ ieftină, care acopereau până la 80% din consum, spre malul drept.
Premier Energy spune că ajustarea tarifelor este „indispensabilă” pentru a garanta continuitatea și funcționarea optimă a sectorului energetic. În cererea depusă la ANRE joi, compania a cerut un tarif de 5,13 lei pentru un kilowatt față de 2,34 lei în prezent, în vreme ce FEE Nord a solicitat un tarif de 4,53 lei pentru un kWh față de 2,84 lei cât este tariful în vigoare.
Ultima dată, tarifele la energia electrică au fost ajustate în martie anul trecut.
Energie termică mai scumpă la Chișinău, Comrat și Bălți
În ședința din 3 ianuarie, ANRE a mai aprobat și scumpirea agentului termic, în baza solicitărilor depuse de Termoelectrica și CET Nord.
Astfel, pentru locuitorii din capitală, o gigacalorie va costa 2.510 lei sau cu peste 686 de lei mai mult față de tariful în prezent.
Cetățenii din Bălți vor plăti cu 307 lei mai mult sau 2.126 de lei pentru o gigacalorie. Cei de la Comrat vor plăti 3.222 de lei pentru o gigacalorie.
Guvernul promite „sprijin imediat”
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a spus joi, 2 ianuarie, că Guvernul va veni „imediat” cu măsuri clare de sprijin a oamenilor, iar de săptămâna viitoare și pentru mediul de afaceri.
„ANRE va anunța în curând ajustările pentru prețurile la electricitate, iar noi, cum a solicitat și premierul Dorin Recean, vom veni imediat cu măsuri clare de sprijin pentru oameni, iar săptămâna viitoare – pentru afaceri. Vom discuta cu autoritățile locale și despre situația din regiuni”, a precizat Daniel Vodă.
Vodă a mai precizat că în condițiile stării de urgență, instituite la 16 decembrie pentru 60 de zile, autoritățile au toate pârghiile la îndemână prin Comisia pentru Situații Excepționale și că monitorizează situația și colectează informații privind situația din toată țara, iar celula de interinstituțională de la Guvern „asigură un răspuns coordonat în sectorul energetic”.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Președinția poloneză a UE cere „consolidarea sprijinului” pentru R. Moldova în contextul crizei energetice
Președinția poloneză a Uniunii Europene a făcut apel vineri, 3 ianuarie, la „consolidarea sprijinului și coordonării” cu autoritățile de la Chișinău în contextul crizei energetice declanșate de sistarea tranzitului gazelor rusești prin Ucraina și către regiunea transnistreană a R. Moldova.
Comisia Europeană a spus joi, 2 ianuarie, că livrările de gaze naturale decurg în regim stabil pe întreg continentul european, cu excepția R. Moldova, scrie AFP.
„Situația este stabilă, toate statele membre, utilizând o combinație de stocuri regulate pentru iarnă și importuri din țări terțe, care asigură aprovizionarea stabilă a consumatorilor lor”, au spus reprezentanții președinției poloneze a Consiliului European, care va începe în mod oficial vineri.
Situația rămâne îngrijorătoare însă în R. Moldova, în special în regiunea transnistreană, unde aproape toate fabricile și-au întrerupt activitatea, iar livrările de agent termic și apă caldă au fost sistate, după ce aprovizionarea cu gaze naturale a fost sistată din 1 ianuarie.
Autoritățile de facto de la Tiraspol spun că au rezerve pentru 10 zile în nordul regiunii și 20 de zile în centrul și sudul regiunii, în vreme ce Centrala de la Cuciurgan (MGRES) a anunțat că are rezerve de cărbune suficiente pentru a furniza electricitate pe o perioadă de până la 50 de zile.
- Te-ar putea interesa și: Cum se descurcă locuitorii regiunii transnistrene fără gaz, căldură și apă caldă. Mărturiile unor localnici
Președinția poloneză „a solicitat consolidarea sprijinului și a coordonării cu autoritățile de la Chișinău” în aceste condiții, fără a oferi însă și alte detalii.
La finalul anului trecut, Uniunea Europeană a spus Republicii Moldova că „este gata” să continue sprijinul pentru sectorul ei energetic și a îndemnat autoritățile de la Chișinău să grăbească construcția liniilor electrice de interconectare cu România, într-un moment în care există riscul unei crize.
În cadrul reuniunii din 16 decembrie, miniștrii de externe ai UE au salutat „progresul constant al Moldovei pentru a-și întări securitatea energetică și independența livrărilor” și au spus că R. Moldova trebuie să accelereze în continuare „proiectele de infrastructură privind interconectarea electrică pentru a reduce vulnerabilitățile structurale”.
Autoritățile de la Chișinău spun că au reușit să asigure integral consumul de electricitate pentru primele trei zile ale anului, inclusiv și pentru vineri, 3 ianuarie, când este așteptată o creștere a necesarului de energie cu circa 10%. În jur de jumătate din energia electrică destinată consumului malului drept este importată din România.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Slovacia amenință cu reducerea sprijinului pentru refugiații ucraineni după ce Kievul a oprit tranzitul gazelor rusești
Prim-ministrul slovac Robert Fico a amenințat că va reduce sprijinul financiar pentru cei 130.000 de refugiați ucraineni aflați în țară și că va propune oprirea exporturilor de energie către Ucraina. Declarațiile vin după ce Kievul a oprit tranzitul gazelor rusești către Europa, pe 1 ianuarie.
Premierul Robert Fico a declarat că nu există riscul ca Slovacia să sufere de penurie de gaze pentru că a stabilit deja rute alternative de aprovizionare.
Însă premierul slovac susține că decizia Ucrainei de a opri tranzitul gazelor rusești către Europa ar priva Slovacia de 500 de milioane de euro, taxe de tranzit.
Fico a spus că, pe lângă „scăderea semnificativă a sprijinului pentru cetățenii ucraineni din Slovacia”, partidul său este gata să dezbată oprirea livrărilor de energie electrică pentru Ucraina.
„Singura alternativă pentru o Slovacie suverană este reînnoirea tranzitului sau solicitarea unor mecanisme de compensare care să înlocuiască pierderea finanțelor publice”, a mai declarat premierul solvac.
Agenția ONU pentru refugiați (UNHCR) a estimat luna trecută că în Slovacia se află peste 130.000 de refugiați ucraineni, din totalul de 6.813.900, la nivel global.
Luna trecută, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a acuzat pe premierul Robert Fico că l-a ajutat pe Putin să „finanțeze războiul și să slăbească Ucraina”.
„Fico implică Slovacia în încercările Rusiei de a provoca mai multă suferință ucrainenilor”, a spus președintele ucrainean.
De cealaltă parte, Polonia s-a oferit să sprijine Kievul în cazul în care Slovacia își întrerupe exporturile de energie electrică. Aprovizionarea Ucrainei este crucială, în condițiile în care țara atacată de Rusia a pierdut o mare parte din capacitățile de producție, ca urmare a atacurilor sistematice asupra infrastructurii.
Guvernul polonez a numit oprirea aprovizionării cu gaze rusești de către Ucraina „o altă victorie” împotriva Moscovei. Comisia Europeană a declarat că UE s-a pregătit pentru schimbare și că majoritatea statelor vor face față opririi livrărilor de gaze rusești.
- Te-ar putea interesa și: Gazprom oprește livrările de gaze către R. Moldova. Reacția Chișinăului: „Rusia folosește energia ca armă politică”
Operatorul rețelei de tranzit de gaze din Slovacia, Eustream, deținut majoritar de stat, a avut venituri de 158 de milioane de euro și un profit după impozitare de 25 de milioane de euro în cele șase luni până la 31 ianuarie anul trecut, ultima perioadă pe care a raportat-o pe site-ul său, scrie Reuters.
Importatorul slovac de gaze SPP, care acoperă aproximativ două treimi din cererea slovacă, a declarat miercuri că s-ar confrunta cu costuri suplimentare de aproximativ 90 de milioane de euro, în principal în taxe de tranzit, dacă ar înlocui tot gazul rusesc în acest an.
Slovacia, care se învecinează cu Ucraina în est, a exportat în Ucraina 2,4 milioane de megawați-oră de energie electrică în primele 11 luni ale anului 2024.
Știre preluată de la Europa Liberă România.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Gărzile președintelui demis al Coreei de Sud au împiedicat poliția să-l aresteze
Paza președintelui demis al Coreei de Sud și mai mulți militari au blocat vineri accesul anchetatorilor aflați la reședința acestuia pentru a-l aresta, în baza unui mandat judecătoresc. Confruntarea a durat circa șase ore și s-a soldat cu retragerea forțelor de ordine din reședința prezidențială.
Yoon este investigat în cadrul unui dosar penal în care este acuzat de insurecție în legătură cu legea marțială din 3 decembrie, care a uimit Coreea de Sud și a dus la emiterea primului mandat de arest pentru un președinte în funcție, scrie Reuters.
„S-a considerat că era practic imposibil să se execute mandatul de arestare din cauza impasului în curs de desfășurare”, a spus Biroul de Investigare a Corupției pentru Înalții Funcționari (CIO) într-un comunicat de presă.
Oficialii CIO și polițiștii au evitat sutele de susținători ai președintelui suspendat, care s-au adunat vineri, înainte de ivirea zorilor, în apropierea reședinței sale, promițând să blocheze arestarea „cu viețile noastre”. Unii au scandat că președintele „va fi protejat de popor” și au cerut arestarea șefului CIO.
Oficialii CIO conduc o anchetă comună de anchetatori care investighează acuzațiile de insurecție legate de scurta declarare a legii marțiale de către Yoon. Echipa a ajuns la porțile complexului prezidențial la scurt timp după ora 7 dimineața și au intrat pe jos.
Ajunși în incintă, CIO și Poliția au fost depășiți numeric de cordoanele de personal al Serviciului de securitate prezidențială (PSS), precum și de trupele militare detașate pentru securitatea prezidențială, a declarat reporterilor un oficial al CIO.
200 de persoane au format un lanț uman pentru a bloca anchetatorii și poliția, a adăugat oficialul, iar Ministerul sud-coreean al Apărării a spus că trupele din incinta reședinței prezidențiale sunt subordonate PSS.
CIO a renunțat la încercarea de a-l aresta pe Yoon în jurul orei 13:30 din cauza îngrijorărilor legate de siguranța personalului său și a spus că „regretă profund” lipsa de cooperare a lui Yoon, adăugând că va examina pașii următorii. În Coreea de Sud, insurecția este una dintre puținele acuzații penale față de care un președinte nu are imunitate.
Mandatul său de arestare, aprobat marți de o instanță judecătorească după ce Yoon a ignorat mai multe citații, pentru a se prezenta la interogatoriu, este valabil până la 6 ianuarie. Yoon a fost izolat de când a fost pus sub acuzare de Parlament și suspendat de la putere la 14 decembrie.
Echipa de avocați a președintelui suspendat a spus că CIO nu are autoritatea de a investiga insurecția și că a încercat să „execute cu forța un mandat de arestare și de percheziție ilegal și invalid” într-o zonă de securitate sensibilă. Aceștia au cerut Poliției să nu sprijine eforturile de arestare.
Șeful interimar al Partidului Puterea Poporului, din care provine și președintele Yoon, a salutat suspendarea și a spus că ancheta trebuie să continue fără reținerea lui Yoon. Opoziția reprezentată de Partidul Democrat, care deține majoritate parlamentară, a spus că arestarea lui Yoon „este cea mai urgentă sarcină” și că oricine se opune trebuie să fie reținut.
Curtea Constituțională l-a citat pe Yoon pentru a-și prezenta poziția în cazul său pe 14 ianuarie, în cadrul procesului în care va decide dacă îl va demite sau nu. Curtea, care s-a ales recent cu doi noi judecători numiți de noul președinte interimar al țării, a mai spus că a planificat o a doua sesiune de audieri pe 16 ianuarie, în cazul în care Yoon va refuza să se prezinte.
Yoon Suk Yeol a șocat națiunea pe 3 decembrie, când a acordat armatei puteri de urgență extinse pentru a elimina ceea ce el numea „forțe anti-statale” și pentru a înfrunta opoziția politică obstructivă.
Avocații lui Yoon a au declarat judecătorilor Curții Constituționale că din moment ce legea marțială a fost ridicată și niciun drept fundamental nu a fost încălcat, suspendarea acestuia din funcție nu se justifică, scrie The Guardian.
El a anulat decretul la doar șase ore după aceea, după ce Parlamentul a sfidat trupele și poliția și a votat împotriva decretului. Totuși, acest gest a aruncat țara într-o criză constituțională și a stârnit apeluri larg răspândite pentru demisia sa, pe motiv că a încălcat legea. Yoon și-a cerut ulterior scuze națiunii, dar și-a apărat decizia și a rezistat apelurilor de a demisiona.
Yoon este, de asemenea, sub anchetă penală pentru presupusă insurgență legată de decretul de lege marțială, iar autoritățile i-au interzis să călătorească în străinătate.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Cât costă polița medicală în 2025 și cine o poate cumpăra la preț redus
Prețul poliței de asigurare medicală în 2025 rămâne la nivelul anului trecut - 12.636 de lei. Persoanele care o vor procura în primele trei luni ale anului curent vor beneficia de reduceri de până la 90%, în funcție de categoria din care fac parte.
Potrivit legislației, polița de asigurare medicală trebuie să fie procurată în mod individual de cetățenii care nu sunt angajați și nici asigurați de Guvern, în caz contrar riscând să plătească suma întreagă plus penalități pentru fiecare zi de întârziere. Polița trebuie procurată până la 1 aprilie, informează Compania Națională de Asigurări în Medicină.
Persoanele care se asigură în mod individual vor putea să achite începând de miercuri, 1 ianuarie, prima de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM) pentru anul 2025. Valoarea primei în sumă fixă pentru 2025 a rămas la neschimbată față de anul trecut – 12.636 de lei.
O persoană asigurată trebuie să aibă un medic de familie pentru a beneficia la timp de consultații, de servicii de diagnostic și medicamente compensate.
Statutul de persoană asigurată în mod individual este acordat de CNAM din data achitării primei AOAM în sumă fixă, însă nu mai devreme de 1 ianuarie şi este valabil până pe 31 ianuarie 2026.
Angajații vor contribui, în continuare, cu 9% din salariu pentru asigurarea medicală obligatorie.
Cine beneficiază de reduceri?
Persoanele care se asigură în mod individual și care vor achita prima în primele trei luni ale anului, vor beneficia de reduceri.
În lista celor care pot procura polița la preț redus intră și agricultorii, cu condiția că o vor cumpăra până la 31 martie și că nu fac parte, concomitent, din alte categorii de plătitori. În acest caz, ei vor achita 1.264 lei.
Cei care au afaceri în domeniul comerțului cu amănuntul, cu excepția comerțului cu mărfuri supuse accizelor, vor achita pentru poliță 1.895 de lei.
Persoanele care desfășoară alte activități economice vor plăti pentru polița de asigurare medicală 2.527 de lei, iar cele din domeniul juridic - 5.054 de lei.
Persoanele care dețin întreprinderi individuale sau gospodării țărănești, lucrează pe cont propriu sau activează ca avocați, executori judecători, mediatori etc. și care sunt în același timp pensionari sau au un grad de dizabilitate, trebuie să plătească o primă de asigurare fixă pentru anul 2025.
Plata poate fi făcută prin intermediul Serviciului guvernamental de plăţi electronice MPay Cei care nu pot achita online au posibilitatea să se adreseze la oficiile poștale și la băncile comerciale.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Moldova și-a acoperit integral consumul de electricitate în primele trei zile ale anului
Consumul de electricitate al malului drept a fost acoperit integral în primele două zile ale anului, a anunțat joi, 2 ianuarie, celula de criză a Guvernului. Autoritățile spun că nu au înregistrat avarii sau alte incidente în sistemele de transport a gazelor sau a agentului termic.
Pentru ziua de vineri, 3 ianuarie, compania Energocom, unde majoritate acțiunilor sunt deținute de guvernul moldovean, a anunțat că va acoperi 100% consumul de electricitate, care este așteptat să fie mai mare cu circa 10%.
Compania spune că pe lângă producția locală de la centralele de termoficare din Chișinău și Bălți și sursele de energie regenerabile locale, restul electricității va fi achiziționat din import și de pe bursă.
Celula de Criză a Guvernului, instituită la 26 decembrie pe durata stării de urgență, a mai precizat că pentru prima zi din an, aproape jumătate din consumul de electricitate din țară a fost asigurat de importuri din România, fără a fi necesară activarea contractelor de avarie sau a fluxurilor neintenționate.
Pe plan local, aproape o treime din necesarul de consum a fost livrat de Termoelectrica, urmată de CET Nord, Hidrocentrala de la Costești și centralele electrice de cogenerare a fabricilor de zahăr. Alte 12% au provenit din sursele de energie regenerabilă din țară.
Urmare a importurilor din România, în special de pe bursa de energie OPCOM, principalii distribuitori de energie electrică din R. Moldova au cerut joi, 2 ianuarie, ANRE să ajusteze tarifele.
Dacă vor fi aprobate, pentru consumatorii din centrul și sudul țării un kilowatt va costa 5,13 lei față de 2,34 lei cât este în prezent. În cazul celor din nordul țării, tariful ar putea ajunge la 4,53 lei, față de prețul actual de 2,84 lei.
Autoritățile mai anunță că nu au fost înregistrate avarii sau alte incidente pe parcursul zilei de 1 ianuarie, în sistemul de transport al gazelor naturale sau agentului termic.
Chișinăul caută soluții pentru localitățile aflate sub controlul său
Autoritățile de la Chișinău au confirmat că regiunea transnistreană, care nu mai este aprovizionată cu gaze naturale din 1 ianuarie, este asigurată cu energie electrică după ce Centrala de la Cuciurgan a trecut la funcționarea pe bază de cărbune.
Potrivit datelor publice, Tiraspolul dispune de rezerve de circa 70 de mii de tone de cărbune, a căror calitate nu este cunoscută, dar care ar putea asigura întreg consumul regiunii pentru 30 - 50 de zile.
Cu toate acestea, aprovizionarea cu gaze naturale, agent termic și apă caldă a fost sistată inclusiv pentru 11 localități aflate sub controlul autorităților constituționale, fiind vorba de satele Varnița, Cocieri, Corjova, Coșnița, Doroțcaia, Molovata Nouă, Pârâta, Pohrebea, Vasilievca, Copanca, Hagimus și Fârlădeni.
Au fost deconectate de la agentul termic inclusiv penitenciarele nr. 8 și nr. 12, subdiviziunile teritoriale ale Poliției și Procuraturii R. Moldova din orașul Tighina.
În aceste localități, autoritățile de la Chișinău spun că sunt în căutare de soluții pentru a conecta instituțiile publice gestionate de autoritățile publice naționale la resursele energetice alternative, inclusiv prin instalarea centralelor termice pe bază de biomasă. Poliția și alte servicii de urgență sunt gata să ofere sprijin cetățenilor, iar autoritățile mențin legătura cu primarii localităților vizate de deconectări.
La 28 decembrie, Gazprom a anunțat oficial Moldovagaz că sistează livrările către R. Moldova, invocând neplata unor pretinse datorii ale malului drept, nerecunoscute de autoritățile de la Chișinău.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Focurile de artificii au ridicat nivelul poluării aerului din capitală de aproape două ori
În noaptea de Revelion, la ora 00:00, Agenția de Mediu a raportat o depășire a concentrației de particule în suspensie (PM10) de 1,8 ori la Chișinău. Această poluare a fost cauzată de exploziile de artificii acumulate în atmosferă.
Agenția de Mediu a continuat să raporteze și pentru joi, 2 ianuarie, un nivel ridicat de poluare a aerului în principalele orașe din țară. La Chișinău a fost depășită norma pentru dioxidul de azot de 1.9 ori, pentru monoxidul de azot – de 1.9 ori. La Bălți, norma pentru dioxidul de azot a fost depășită de 1.3 ori, iar aldehida formică de 1.4 ori.
Pentru prima dată în ultimele zece zile, stația care ar verifica inclusiv elementele industriale din s. Mateuți, Rezina, a înregistrat particule în suspensie (PM 2,5) de 1.4 ori.
Deși traficul este principalul poluant al orașelor, Vasile Parașciuc, șeful interimar al Laboratorului de referință de mediu al Agenției de Mediu, explică faptul că joi, 2 ianuarie, au contribuit la acumularea poluanților în aer anume faptul că există un strat de reținere al aerului.
Stratul de reținere al aerului, cum ar fi ceața, se formează atunci când pe parcursul zilei se înregistrează temperaturi pozitive și vânt slab, iar noaptea mai joase.
Se așteaptă ca vineri, 3 ianuarie, frontul atmosferic, precipitațiile și vântul moderat din Nord-Vest să disperseze stratul de reținere al aerului împreună cu poluanții acumulați.
- Citește și: Cod roșu de poluare a aerului în Chișinău | Care sunt motivele și pe cine afectează cel mai mult
Doi ani în urmă, în apropiere de Revelion, Chișinăul a înregistrat cod roșu de poluare al aerului, atunci când Termoelectrica a trecut la regimul de funcționare pe păcură.
Decizia a fost luată în 2022 când volumele de gaz livrate către R. Moldova de către Gazprom au fost reduse substanțial, provocând o criză energetică, care a forțat autoritățile să apeleze la resurse energetice alternative.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Chișinăul spune că poate ajuta Tiraspolul să procure gaze naturale de pe piața europeană
Companiile Moldovagaz și Energocom au anunțat joi întreprinderea Tiraspoltransgaz din stânga Nistrului că sunt gata să ofere asistență tehnică și comercială la procurarea gazelor naturale de pe piața europeană.
Într-un comunicat emis la 2 ianuarie, compania Energocom, controlată de guvernul moldovean, a spus că a importat la 31 decembrie, în calitate de test, peste 22 de mii de metri cubi de gaze din Bulgaria. Cantitatea a fost livrată prin „coridorul transbalcanic”, adică prin Bulgaria, România, Ucraina și R. Moldova, până la punctul de interconectare din Căușeni.
Energocom spune că astfel a demonstrat că din punct de vedere comercial și logistic este posibilă aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene. Reprezentanții companiei spun că sunt dispuși să ofere suportul tehnic și comercial întreprinderii Tiraspoltransgaz pentru a procura gaze naturale „pe orice platformă europeană de gaze în baza condițiilor de piață” și pentru a asigura „locuitorii din stânga Nistrului cu resurse energetice în criza actuală”.
Ministerul Energiei de la Chișinău precizează că Moldovagaz nu se poate înregistra în calitate de participant pe piața gazelor din țările europene, de aceea este necesară intermedierea Energocom.
Cele două companii au încheiat și un contract de agent în acest sens, a anunțat directorul Moldovagaz, Vadim Ceban.
Regiunea transnistreană a rămas fără gaze naturale din 1 ianuarie, după ce a expirat acordul de tranzitare a gazului rusesc prin Ucraina, iar Gazprom a notificat Chișinăul că nu va folosi sursele alternative, invocând o presupusă datorie a malului drept, nerecunoscută de autoritățile moldovene.
Începând cu dimineața zilei de ieri, aproape 75 de mii de case și apartamente din regiunea transnistreană au fost debranșate de la rețeaua de gaze naturale, iar centrala de la Cuciurgan (MGRES) a trecut la producerea energiei electrice în baza rezervei de cărbuni, care ar ajunge pentru cel mult 50 de zile, potrivit așa-ziselor autorități.
- Te-ar putea interesa și: În regiunea transnistreană au fost oprite gazele. Locuitorilor li se recomandă să-și acopere ferestrele cu pături pentru păstrarea căldurii
Tiraspolul a refuzat în trecut o oferă a Chișinăului de a-i livra gaze cumpărate pe piața europeană și a spus că a reușit să-și facă propriile rezerve. Ar fi vorba de circa 13 milioane de metri cubi de gaze, care ar ajunge pentru 20 de zile în sudul regiunii și 10 zile în zonele de nord, destinate în mod prioritar instituțiilor sociale. Alte 115 mii de apartamente vor primi livrări limitate de gaze naturale, suficiente doar pentru gătit.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Consumatorii casnici ar putea plăti dublu pentru energia electrică
Distribuitorii de energie electrică din Republica Moldova au solicitat, pe 2 ianuarie, Agenției Naționale pentru Reglementarea în Energetică (ANRE) majorări de tarife la energia electrică. Dacă vor fi aprobate, prețurile ar putea crește mai mult decât dublu.
Compania Premier Energy a solicitat pentru consumatori casnici din centrul și sudul R. Moldova un tarif de 5,13 lei pentru un kw/h, față de 2,34 lei cât este acum. Furnizarea Energiei Electrice (FEE) Nord a cerut ca locuitorii regiunii de nord a R. Moldova să plătească 4,53 lei pentru un kilowatt în loc de prețul actual de 2,84 lei.
Solicitările furnizorilor sunt, în prezent, la etapa consultărilor. Tarifele noi trebuie aprobate în cel mult 5 zile din data depunerii solicitărilor, potrivit unei dispoziții a Comisiei pentru Situații Excepționale.
Odată cu sistarea livrării gazelor rusești către regiunea transnistreană pe 1 ianuarie 2025, autoritățile moldovene au înlocuit energia electrică ieftină furnizată de Centrala de la Cuciurgan cu cea din România.
În lipsa energiei de la Cuciurgan, autoritățile de la Chișinău acoperă peste 50% din necesarul de consum prin energia furnizată de companiile de peste Prut. Astfel, 18,7% din energie vine de la Centrala Nuclearelectrica de la Cernavodă, 14% este achiziționată din contractele bilaterale cu producătorii din România și 19,5% de pe bursa de energie electrică din România (OPCOM). Ultima reprezentând și cea mai scumpă energie care este procurată în orele de vârf.
În aceste condiții, autoritățile au făcut mai multe apeluri către populație și agenții economici, pentru a asigura reducerea consumului de energie electrică.
Autoritățile au mai planificat să acopere aproape 30% din necesarul de energie electrică de la Termoelectrica, aproape 5% de CET Nord, iar restul de 10,5% prin energia din surse regenerabile.
De asemenea, 2,8% din consum este acoperit de compania Energoatom din Ucraina, însă doar pentru orele de noapte, când țara vecină are surplus de electricitate pe care îl poate exporta.
Anterior, cu solicitări de majorare a tarifelor au venit și companiile care furnizează agent termic. Astfel, Termoelectrica a cerut o majorare de 740 de lei a prețului pentru o gigacalorie, iar CET Nord - o majorare de 793 de lei.
La finalul lunii noiembrie, ANRE a acceptat cererea Moldovagaz de majorare a tarifelor, care din 1 decembrie constituie 16,74 de lei pentru un metru cub de gaze naturale.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Călin Georgescu a contestat la CEDO decizia Curții Constituționale de anulare a alegerilor
Fostul candidat la președinția României Călin Georgescu a atacat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) hotărârea din 6 decembrie prin care Curtea Constituțională a României (CCR) a anulat alegerile prezidențiale.
Informația a fost confirmată pentru Hotnews de avocata lui Călin Georgescu, Maria Vasii, care a spus că acțiunea „este un demers firesc și absolut necesar pentru apărarea drepturilor fundamentale ale domnului Călin Georgescu, candidat independent, precum și ale tuturor cetățenilor români care merită un proces electoral corect și transparent”.
Călin Georgescu cere prin contestația sa ca Guvernul României să reia alegerile din turul II – în care ar fi trebuit să concureze cu Elena Lasconi.
„Vom continua să folosim toate instrumentele juridice și constituționale de care dispunem, atât în țară cât și la nivel internațional, pentru a proteja drepturile domnului Călin Georgescu și voturile românilor”, a declarat avocata Maria Vasii pentru Hotnews.
CCR a anulat alegerile prezidențiale pe 6 decembrie după ce a constatat că procesul electoral privind alegere a Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui.
- Te-ar putea interesa și: România: Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale. Procesul electoral va fi reluat „în integralitate”
De asemenea, au fost înregistrate multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale, a precizat CCR în motivarea deciziei. Aceste nereguli - se mai arăta în document - au distorsionat caracterul liber și corect al votului exprimat de cetățeni și egalitatea de șanse a competitorilor electorali.
Judecătorii CCR au ajuns la concluzia că „au fost utilizate netransparent și încălcată legislația electorală a tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale în desfășurarea campaniei electorale și au fost folosite surse nedeclarate de finanțare a campaniei electorale, inclusiv online.
Anterior, mai multe documente declasificate au arătat că Georgescu ar fi beneficiat de sprijinul unor actori statali și nestatali pentru a câștiga primul tur al alegerilor – fără a menționa în mod direct Rusia.
Georgescu, care a declarat că nu a cheltuit niciun leu în campania sa, ar fi beneficiar de fapt de cel puțin un milion de euro prin donații pe TikTok, platformă în care popularitatea sa a explodat în preajma turul I, de pe 24 noiembrie, al alegerilor prezidențiale, pe care l-a câștigat cu aproximativ 20% din voturi.
După anularea alegerilor, Georgescu a contestat în instanțele din România decizia CCR, însă nu a avut câștig de cauză.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
12 persoane au fost ucise de un bărbat înarmat în Muntenegru
Un bărbat înarmat a deschis miercuri seară, 1 ianuarie, focul într-un bar de lângă orașul Cetinje din vestul Muntenegrului. El a ucis 12 persoane, inclusiv doi copii, înainte de a fugi de la fața locului, dar a murit în cele din urmă, în timp ce era pe cale să fie prins de polițiști.
Poliția spune că atacatorul înarmat, un bărbat identificat drept Aco Martinovic, în vârstă de 45 de ani, a decedat din cauza unor răni pe care le-a suferit în timp ce încerca să se sinucidă, incidentul având loc joi, 2 ianuarie, în apropierea casei sale din Cetinje, potrivit Reuters.
AFP spune că bilanțul celor uciși a ajuns la 12 persoane, potrivit procurorilor.
Ministrul de interne Danilo Saranovic a declarat într-o conferință de presă că atacatorul l-a ucis pe proprietarul barului, pe copiii acestuia și pe membrii propriei sale familii.
„În acest moment, ne concentrăm asupra arestării sale”, a declarat Saranovic.
Patru persoane au fost ucise în bar și alte șase au fost împușcate mortal în alte locuri. Atacul a început după o încăierare în bar, au declarat oficialii.
Trei bărbați și o femeie care au fost transportați la un spital din Cetinje erau în stare critică, a declarat directorul spitalului, Aleksandar Radovic.
Premierul Milojko Spajic a mers la spitalul unde erau tratați răniții și a anunțat trei zile de doliu. El a declarat că o „tragedie teribilă” a avut loc în satul Bajice de lângă Cetinje și că medicii luptă pentru viața celor răniți.
Spajic a adăugat că echipe de poliție, unități speciale și toate forțele disponibile se aflau în Cetinje în căutarea făptașului.
Președintele Jakov Milatovic s-a declarat „șocat și uimit” de tragedie. „În loc de bucuria sărbătorilor... am fost cuprinși de tristețe din cauza pierderii de vieți nevinovate”, a declarat Milatovic pe X.
O declarație a Poliției îndemna cetățenii din Cetinje, capitala istorică a Muntenegrului situată la aproximativ 30 de kilometri nord-vest de capitala Podgorica, să rămână în casă. Poliția spunea că suspectul este „înarmat și periculos”, înainte de a fi localizat.
„Incidentul nu este rezultatul unei confruntări între grupuri de crimă organizată”, a adăugat declarația.
Guvernul din Muntenegru a declarat că perioada de doliu de trei zile va începe pe 2 ianuarie. Concertele de Anul Nou din Podgorica, Budva și Kotor au fost anulate.
Atacul a fost al doilea în ultimii trei ani la Cetinje. Un atacator a ucis zece persoane, inclusiv doi copii, în august 2022, înainte de a fi împușcat și ucis de un trecător în oraș.
Știre preluată de la Europa Liberă România.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Peste 50% din energia consumată pe 1 ianuarie 2025 este cumpărată din România
Odată cu sistarea livrării gazelor rusești către regiunea transnistreană pe 1 ianuarie 2025, autoritățile moldovene au înlocuit energia electrică furnizată de Centrala de la Cuciurgan cu cea din România. Peste 50% din energia furnizată pe 1 ianuarie vine de peste Prut și 2,8% din Ucraina.
Potrivit Guvernului R. Moldova, în ultimele două zile ale anului 2024, consumul de energie electrică de pe malul drept al Nistrului a fost acoperit integral, fără a fi activate contracte de avarie. Pentru 31 decembrie 2024, de la Centrala Electrică Moldovenească (MGRES), cunoscută ca Centrala de la Cuciurgan, a fost achiziționată 31% din energia electrică consumată. Termoelectrica a furnizat peste 25% și a fost importată peste 31% din România și Ucraina.
Potrivit „Energocom”, consumul este acoperit pe deplin și la 1 ianuarie 2025, cu un aport „semnificativ” din bursa de energie electrică din România. Cu alte cuvinte, autoritățile au planificat să acopere aproape 30% din energie electrică de la Termoelectrica, aproape 5% de CET Nord. Regenerabilele acoperă 10,5% din consum.
18,7% din energie vine de la Centrala Nuclearelectrica de la Cernavodă, 14% este achiziționată din contractele bilaterale cu producătorii din România și 19,5% de pe bursa de energie electrică din România (OPCOM). Ultima reprezentând și cea mai scumpă energie care este procurată în orele de vârf 17-21. De asemenea, 2,8% din consum este acoperit de compania Energoatom din Ucraina.
Ce se întâmplă în regiunea transnistreană
Regiunea transnistreană, după ce pe 1 ianuarie a fost oprită încălzirea termică și apa caldă ca rezultat al sistării gazelor rusești, urmează să-și asigure consumul propriu de energie electrică prin funcționarea Centralei de la Cuciurgan pe bază de cărbuni. Potrivit așa-ziselor autorități ale regiunii transnistrene, ar exista cărbuni pentru aproximativ 50 de zile. O parte din energie va fi acoperită și de Centrala hidroelectrică de la Dubăsari. Consumul zilnic al malului stâng al Nistrului variază între 120 și 180 MW.
Potrivit Ministerului Energiei, pe malul drept al Nistrului, în sectorul gazelor naturale și al energiei termice, situația este „stabilă, fără incidente majore”.
Deși Guvernul a anunțat că consumul de pe 1 ianuarie 2025 este acoperit din alte surse decât Centrala de la Cuciurgan, pe site-ul Moldelectrica poate fi observat că MGRES-ul ar furniza 116 MW (ora 16:25).
Solicitat de Europa Liberă, Ministerul Energiei urmează să revină cu informații suplimentare, în contextul în care, conform așa-ziselor autorități ale regiunii transnistrene, ar fi interzis „exportul” energiei electrice către malul drept al Nistrului.
Planurile pentru luna ianuarie
Potrivit Energocom, necesarul de energie pentru joi, 2 ianuarie, este acoperit. Întrucât capacitatea pe care R. Moldova o poate primi din România, la hotar, este limitată la 315 MW bandă din cele 650-800 MW necesari, o parte din energia electrică contractată este rezervată la licitațiile intra-zilnice din capacitățile neutilizate la celelalte hotare ale României cu statele vecine.
Suplimentar, va fi achiziționată energie electrică din Ucraina, de la Energoatom, pentru orele de noapte, atunci când există surplus de energie și o poate exporta.
Autoritățile preconizează, pentru întreaga lună ianuarie, să achiziționeze peste 127 mii MWh de la centralele termice din Chișinău și Bălți (ceea ce constituie circa 28% din consum), potrivit unui comunicat Energocom. 46 mii MWh ar urma să constituie energie regenerabilă, însumat reprezentând aproximativ 10%. Restul, 62% din consum vor reprezenta importuri din România. De pe bursa românească OPCOM urmează să fie achiziționați peste 178 mii de MWh (echivalentul a 39% din necesar), iar în baza contractelor bilaterale - alți 105 mii MWh (23%).
Odată cu încetarea livrărilor de gaze rusești către regiunea transnistreană, deficitul, pentru malul drept al Nistrului, la nivel de sistem electroenergetic ajunge la circa 600 MW.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
În regiunea transnistreană au fost oprite gazele. Locuitorilor li se recomandă să-și acopere ferestrele cu pături pentru păstrarea căldurii
Compania „Tiraspoltransgaz” a anunțat miercuri, 1 ianuarie, că a început sistarea livrărilor de gaze către consumatori. De la ora 12:00, au fost debranșate casele la sol și blocurile de locuit care au încălzire autonomă.
Administrația separatistă de la Tiraspol a spus în cursul zilei că aproape 75 mii de case/apartamente din regiunea transnistreană au fost debranșate de la rețeaua de gaze, iar 115 mii vor primi deocamdată o cantitate limitată de gaze. Locuitorii vor putea folosi gazele naturale doar pentru gătit, până la epuizarea lor din conducte.
Regiunea cu o populație estimată la 450 de mii de oameni, care depinde în totalitate de livrările de la concernul rus de stat Gazprom, nu mai primește gaze naturale rusești de la 1 ianuarie, când a fost oprit tranzitul prin Ucraina. Guvernul de la Chișinău spune că furnizorul rus a respins propunerea sa de a trimite gaze regiunii transnistrene pe o rută ocolitoare.
Administrația de la Tiraspol care a respins și ea o ofertă a Chișinăului de a-i livra gaze cumpărate pe piața europeană spune că a reușit să facă stocuri. Ar fi depozitat 13 milioane de metri cubi de gaze care sunt destinate spitalelor, magazinelor și clădirilor multietajate (doar pentru pregătirea bucatelor). Această cantitate stocată în două sisteme de conducte diferite ar ajunge pentru 20 de zile în sudul regiunii și pentru 10 zile în nordul ei.
Autoritățile separatiste transnistrene spun ca centrala electrică de la Cuciurgan (MGRES), care funcționează pe bază de gaze, a trecut în noaptea de 1 ianuarie la producția de curent cu ajutorul cărbunelui și generează pe moment 105 MW. Pe măsură ce va creștere consumul de energie electrică pentru încălzirea spațiilor, MGRES va putea produce cel mult 157 MW și Hidrocentrala de la Dubăsari - 24MW, se spune într-un comunicat difuzat de oficiul liderului transnistrean, Vadim Krasnoselski.
Așa-zisele autorități transnistrene ar urma să emită un ordin pentru uzina „Electromaș” să fabrice cazane de încălzire pe bază de combustibil solid.
Mai devreme, presa controlată de administrația transnistreană recomandă locuitorilor regiunii să închidă robinetele la țeava de gaze și „să nu restabilească singuri alimentarea în niciun caz”.
De la ora 07:00 a fost sistată livrarea apei calde locuitorilor din regiune, „instituțiilor bugetare” și altor organizații, cu excepția spitalelor.
Administrația separatistă mai recomandă locuitorilor să nu scurgă apa din sistemul de încălzire, să închidă toate robinetele din casă pentru a evita inundațiile, dacă livrarea apei calde va fi reluată. De asemenea, pentru a-și încălzi camerele în care locuiesc - să folosească încălzitoare electrice autorizate și să le amplaseze sub ferestre sau lângă pereții exteriori ca schimbul de căldură să fie mai eficient. Li se amintește că este interzisă utilizarea sobelor pe gaz sau celor electrice și li se cere să sigileze ferestrele, ușile balconului sau să le acopere cu pături sau perdele opace.
De asemenea, presa controlată de autoritățile transnistrene a publicat informații despre locurile din care oamenii pot să-și cumpere lemne sau cărbuni.
De exemplu, la Bender/Tighina oamenii pot să-și cumpere până la 4 metri steri de lemne sau cel mult 500 kg de cărbune pentru un om.
Li se permite locuitorilor să colecteze din fondul forestier lemn pentru uz personal, însă doar cu informarea prealabilă a silvicultorilor. Oamenii pot colecta trunchiurile de copaci, crengi căzute la pământ și alte lemne uscate.
Energie electrică, „pentru 50 de zile”
Administrația de la Tiraspol spune că MGRES ar putea livra energie electrică aproximativ 50 de zile, pe bază de cărbuni. Estimările unor oficiali de la Ministerul Energiei de la Chișinău diferă și arată că ar fi vorba, mai degrabă, de circa 20 de zile.
Potrivit portalului moldovean Zona de Securitate, mai multe sate de pe malul drept al Nistrului, aflate sub jurisdicția Chișinăului, dar care sunt conectate la sistemul de alimentare din regiunea transnistreană, au rămas și ele fără gaze. Printre acestea se numără: Varnița, Cocieri, Corjova, Coșnița, Doroțcaia, Molovata Nouă, Pârâta, Pohrebea și Vasilievca, Copanca, Hagimus și Fârlădeni.
Cele mai vulnerabile dintre ele sunt satele Varnița și Copanca, pentru că acestea, deși se află pe malul drept al Nistrului, își primesc și energia electrică din regiunea transnistreană, ceea ce înseamnă că ar putea rămâne fără curent peste maxim 50 de zile.
Pe de altă parte, autoritățile de la Chișinău spun că au înlocuit achizițiile de curent electric de la MGRES pentru nevoile malului drept cu achiziții de pe piața românească și europeană, care sunt însă mai scumpe și mai greu de adus la consumatori din cauza lipsei unor conexiuni sigure. Malul drept își lua în trecut de la MGRES până la 80% din necesarul de energie electrică.
Ministerul Energiei din Ucraina a anunțat în dimineața zilei de 1 ianuarie 2025 că tranzitul gazelor naturale rusești pe teritoriul Ucrainei a fost oprit. „Acesta este un eveniment istoric”, a declarat ministrul Energiei al Ucrainei, Herman Galușcenko. Potrivit acestuia, Rusia va suferi pierderi financiare.
Compania rusă Gazprom a confirmat că exporturile de gaze prin Ucraina către Europa s-au oprit miercuri de la ora locală 08:00.
Odată cu invazia Rusiei în Ucraina, Uniunea Europeană a încercat să reducă dependența de gazele rusești. Importurile de gaze din Rusia, prin conducte, către Uniunea Europeană a scăzut de la peste 40% din 2021 până la aproximativ 8% în 2023, potrivit Consiliului European.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te