Linkuri accesibilitate

Cum poate juca Iohannis criza guvernamentală


Klaus Iohannis la summitul UE de la Bruxelles
Klaus Iohannis la summitul UE de la Bruxelles

Criza politică din România continuă până la instalarea unui nou guvern, mai ales că ipotezele de lucru ale actorilor implicați sunt diferite și nu e de la sine înțeles că PSD își va păstra fotoliul de premier. Principalul jucător în această nouă ecuație este președintele Klaus Iohannis, care va nominaliza noul prim-ministru, după negocierile cu liderii partidelor parlamentare, negocieri care încep luni. Șeful statului nu pare să se grăbească, de aceea a și anunțat că a vorbit cu premierul demis, Sorin Grindeanu pentru a se asigura că acesta va avea grijă de administrarea țării în perioada interimatului

Există cel puțin trei opțiuni de-acum încolo: (1) PSD reușește să-și negocieze majoritatea și vine cu un premier care să fie acceptabil pentru Klaus Iohannis, deci fără pete în biografie, cu o statură profesională definită și care să prezinte încredere că nu va relaxa legile anticorupție;(2) PNL, principalul partid de opoziţie reușește să aibă o majoritate, chiar dacă foarte fragmentată și președintele acceptă acest risc pentru a putea să-și pună, în sfârșit, în aplicare programul cu care a câștigat alegerile sau (3) a treia situație, destul de puțin probabilă, dar dorită de liberali, ar fi căderea succesivă la vot a doi premieri nominalizați, ceea ce potrivit Constituției ar duce la alegeri anticipate. La șase luni după ce au fost aleși, e greu de crezut că parlamentarii români și-ar dori să-și pună în joc mandatele, iar Klaus Iohannis a declarat deja că deși nu exclude acest scenariu, nu agreează opțiunea anticipatelor, care ar duce la prelungirea crizei.

Social-democrații au reușit să-și dea jos propriul premier prin moțiune de cenzură, dar rezultatul votului sugerează că PSD și-a pierdut majoritatea absolută pe care o avea în urmă cu șase luni după ce câștigase alegerile generale. Această situație l-a determinat pe proaspătul alesul lider al liberalilor, Ludovic Orban să creadă că ar putea să-și negocieze propria lui majoritate. Șeful PNL spune că va purta discuții „exploratorii” cu toate forțele politice, mai puțin cu PSD, „care și-a bătut joc de țară”. E greu de crezut, însă, că liberalii vor reuși să formeze până luni o majoritate cu care să meargă la consultările de la Palatul Prezidențial, fiindcă deși PSD a avut nevoie de voturile grupului minorităților naționale pentru a-l da jos pe premierul Sorin Grindeanu, totuși această formațiune a obținut cel mai mare scor din istoria ultimilor săi 25 de ani, la alegerile din decembrie 2016, și împreună cu ALDE au avut la început 54%.

E adevărat că au pierdut mai mulți oameni pe parcurs și în acest fel nu mai controlează Legislativul, dar ar fi foarte greu pentru PNL, chiar dacă nu imposibil, să facă o majoritate. Uniunea Salvați România s-a arătat s-a arătat și ea doritoare să intre la guvernare, cu o singură condiție: să primească portofoliul justiției. Cele două formațiuni ar avea nevoie nu doar de Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, de grupul minorităților, de exclușii de la PSD sau de Partidul Mișcarea Populară a lui Băsescu, ci și de ALDE, partidul lui Călin Popescu Tăriceanu, care deocamdată nu pare dispus nici măcar la discuții cu foștii săi colegi din PNL.

Președintele Klaus Iohannis a făcut astăzi portretul succint al viitorului premier: „o persoană integră, fără probleme penale”, care să îl convingă că „are capacitatea să conducă guvernul” și care are “o majoritate parlamentară în spate”. Fostul președinte Traian Băsescu s-a întrebat ironic, după ce liderul PSD, Liviu Dragnea s-a lăudat că are o listă cu patru premieri dacă “între cei patru este măcar unul de la PNL” fiindcă altfel “riscul unui mare dezacord cu președintele Iohannis e iminent”. În spatele acestei ironii există și ceva adevăr, fiindcă președintele Iohannis a lăsat să se înțeleagă că nu mai e dispus să accepte un prim-ministru care să fie păpușa liderului PSD, Liviu Dragnea.

Președintele poate forța propria sa majoritate, cum a făcut de mai multe ori în cele două mandate ale sale Traian Băsescu, suportând ulterior pedeapsa majorității parlamentare care l-a suspendat de două ori, sau mai degrabă, poate, negocia un premier din zona de influență a PSD, dar care nu se supune orbește liderului de partid, cum a făcut inițiat Sorin Grindeanu.

XS
SM
MD
LG