Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România pentru încălcarea articolului 8 al Convenției europene a drepturilor omului (dreptul la respectarea vieții private și de familie, domiciliu și corespondență) în cazul Bărbulescu contra României. Cazul vizează decizia unei companii private de a concedia un angajat după ce a monitorizat comunicările sale electronice și accesarea conținutului acestora, precum și presupusul eșec al instanțelor naționale de a proteja dreptul la respectarea vieții private și a corespondenței. În recenta hotărâre a Marii Camere, Curtea a decis că autoritățile naționale nu au protejat în mod adecvat dreptul unui angajat român la respectarea vieții private și a corespondenței sale.
Reclamantul, Bogdan Mihai Bărbulescu, un tânăr bucureștean de 38 de ani era angajat la o companie ca inginer responsabil cu vânzările. La cererea angajatorului său, a creat un cont Yahoo Messenger pentru a răspunde solicitărilor clienților.
În anul 2007, societatea a difuzat un anunț de informare în rândul angajaților, conform căruia un angajat a fost demis din motive disciplinare după ce a folosit privat internetul, telefonul și fotocopiatorul.
La 13 iulie 2007, domnul Bărbulescu, a fost convocat de către angajator pentru a da o explicație. El a fost informat că comunicările sale Yahoo Messenger au fost monitorizate și că există dovezi că el a folosit internetul în scopuri personale.
Dl Bărbulescu a răspuns în scris că nu a utilizat decât în scopuri profesionale messengerul. Însă compania i-a prezentat o transcriere de 45 de pagini din comunicările sale, constând în mesaje pe care le schimbase cu fratele său și logodnica sa, pe teme personale, unele dintre mesaje fiind de natură intimă.
La 1 august 2007 angajatorul a reziliat contractul de muncă al domnului Bărbulescu pentru încălcarea reglementărilor interne ale companiei care interzic utilizarea resurselor companiei în scopuri personale.
Dl Bărbulescu a contestat decizia angajatorului său în fața instanțelor judecătorești, plângându-se că decizia de a i se rezilia contractul a fost neconstituțională, întrucât angajatorul său i-a încălcat dreptul la corespondență în accesarea comunicărilor sale.
Plângerea sa a fost respinsă de către Tribunalul București în decembrie 2007, în special pentru motivul că angajatorul a respectat procedura de concediere prevăzută de Codul Muncii; Mai mult, judecătorii români au arătat că angajatorii aveau dreptul să stabilească reguli de utilizare a internetului, un instrument pus la dispoziția angajaților pentru uz profesional.
Bărbulescu a făcut apel, care i-a fost respins, depunând ulterior o plângere la CEDO.
„Această decizie este extrem de importantă, pentru că este prima dată când CEDO se pronunță asupra supravegherii corespondenței private a unui salariat de către angajatorul său. Regulamentele interioare ale acestei firme interzic utilizarea computerelor în scopuri personale. Domnul Bărbulescu a schimbat emailuri cu apropiații săi, și a fost sancționat de către firmă”, explică Patrick Titiun, şeful de cabinet al președintelui CEDO.
În decizia sa CEDO arată că instanțele naționale nu au reușit să stabilească dacă domnul Bărbulescu a primit în prealabil o notificare din partea angajatorului său cu privire la posibilitatea ca comunicările sale să poată fi monitorizate, și nici nu au avut în vedere faptul că nu a fost informat despre natura, amploarea monitorizării sau gradul de intruziune în viața privată și corespondență.
Patrick Titiun, seful de cabinet al președintelui Curtii Europene de la Strasbourg.
„Dl Bărbulescu s-a plâns la CEDO invocând articolele din Convenția pentru apărarea drepturilor omului care se referă la respectul pentru viața privată. Instanța europeană a considerat că supravegherea mesajelor private ale oricărui angajat este contrară articolului 8 al Convenției. Exercitarea atribuțiilor de serviciu nu poate îngrădi viața socială. Activitatea profesională nu trebuie să îngrădească viața personală, care trebuie respectată de orice angajator, care altfel violează articolul 8 al Convenției pentru Drepturile Omului. Conducerea întreprinderii ar fi trebuit, oricum, să informeze angajatul cu privire la măsurile de supraveghere și motivele pentru care acestea au fost impuse. Această decizie nu poate fi atacată, este definitivă, și a fost luată de Marea Cameră de 17 judecători.”
Să mai spunem că CEDO critică și instanțele naționale care, potrivit Curţii europene, nu au determinat, pe de o parte, motivele specifice care ar fi justificat introducerea măsurilor de monitorizare, dacă angajatorul ar fi putut să utilizeze măsuri mai puțin intruzive și dacă comunicările ar fi putut fi accesate fără știrea acestuia.
