Linkuri accesibilitate

România și „Rețeaua Azeră”


Turnurile de la Baku
Turnurile de la Baku

Procurorii români nu s-au sesizat după ce au apărut date despre Rețeaua Azeră de spălare a banilor, care include mai multe state din Uniunea Europeană, inclusiv România. Totul a pornit de la o anchetă a cotidianului danez Berlingske și a unei organizații neguvernamentale care se ocupă cu scoaterea la iveală a rețelelor internaționale de corupție și crimă organizată (Organized Crime and Corruption Reporting Project – OCCRP, din care face parte și RISE Project), care au reușit să pună cap la cap scurgeri de informații despre conturile bancare ale celor implicați.

Este vorba despre documentele financiare ale unui fond de 2,5 miliarde de euro. Potrivit jurnaliștilor de la RISE Project, peste un million de euro ar fi ajuns în România, unde i-ar fi încasat șeful local al companiei energetice azere SOCAR, un arhitect italian care a făcut propagandă pentru regimul politic de la Baku, un deputat azer și clubul de fotbal Oțelul Galați, de unde a fost cumpărat un jucător.

Mașina de spălat azeră, cum au numit-o jurnaliștii danezi, a folosit bani guvernamentali din Azerbaidjan, dar și Rusia, pe care i-a distribuit printr-o rețea de companii fantomă din state europene, în așa fel încât să li se piardă urma, dar și să ajungă la oameni credibili care pot să facă lobby pentru imaginea regimului de la Baku. Socotit un stat autocratic, cu o dinastie politică provenită din vremea Uniunii Sovietice, în care libertatea de expresie e permisă doar atâta vreme cât nu afectează familia aflată la putere, Azerbaidjan pare înfloritor, de departe. Capitala, Baku se laudă mai puțin cu Turnul Fecioarei (Giz Galasi), construit în secolul al XII-lea, și mai mult cu cele trei „turnuri de flăcări”, zgârie norii din Baku, deveniți emblemele capitalei azere. Noaptea, pe cele trei turnuri în formă de flacără se aprind 10.000 de leduri colorate în așa fel încât să fie văzute de departe, semne ale opulenței unui stat rentier, care trăiește doar pe seama vânzărilor de petrol și gaz, neglijându-și populația și aruncându-i după gratii pe toți cei care au curajul să se opună puternicei familii Aliev și baronilor petrolieri pe care aceasta îi acceptă.

Pentru ca aceste lucruri urâte să nu se vadă în afară, iar lumea bună să creadă că în cea mai bogată țară a Caucazului e democrație, regimul a investit aproape 3 miliarde de dolari în doi ani, după cum arată ancheta jurnalistică. Astfel, se pare că Eduard Lintner, un politician german, membru al partidului bavarez Uniunea Creștin-Socială, ar fi primit circa un milion de dolari, între 2012 și 2014, pe filiera azeră. Litner a condus o echipă de observatori germani, în octombrie 2013, la alegerile prezidențiale din Azerbaidjan și a făcut un raport favorabil, prin opoziție cu cel al OSCE. Mai apar în investigația jurnalistică politicieni din Italia și Bulgaria plus un fost producător de la CNN.

Conexiunile României la „mașina de spălat azeră”, deși modeste, nu sunt lipsite de semnificație, mai cu seamă că relațiile Bucureștiului cu Baku au fost mereu foarte bune. România nu a criticat niciodată derapajele Azerbaidjanului, mizând disproporționat pe o viitoare conexiune energetică între bazinul caucazian și cel al Mării Negre. Azerii n-au jucat însă niciodată cu România, doar s-au folosit de ea, așa cum au făcut-o și cu politicienii implicați în această mare spălătorie de bani, de care procurorii autohtoni nu vor să se atingă, pe motiv că nu există deocamdată suficiente date, după cum ne-au spus surse din zona Parchetului General.

XS
SM
MD
LG