Radu Mazăre, fost june prim în PSD și doctor în țepe financiare, a plecat să se facă frate cu băștinașii din Madagascar, acolo unde se spune că ar fi fost descoperită comoara căpitanului Kidd, piratul scoțian care a bântuit Oceanul Indian prin secolul XVII. Știrea, care s-a dovedit în cele din urmă falsă, conține totuși o sămânță de adevăr pentru că DNA pare să fi descoperit acolo comoara căpitanului Mazăre. El și-a pregătit această scurtătură din spatele geografiei de multă vreme, investind în viitor multe dintre resturile căzute de la masa unde opera fără anestezie bugetul orașului. Mirobolantele costume piraterești pe care le proba la mascaradele din portul Constanța erau semnul că se antrena serios pentru noua viață.
Cel mai recent azilant politic român este imaginea tip a omului nou scos cu forcepsul din miezul Revoluției române, chiar dacă singura revoluție pe care o slăvește în uniformă paramilitară cu beretă roșie pe cap e cea a lui Fidel Castro și a lui Che Guevara. Decrețel, aproximativ major în zilele lui decembrie 1989, absolvent al Institutului de Marină ca ilustrul său contemporan Traian Băsescu (cu care împarte acel esprit de corps portuar și un je ne sais quoi lubric), a ajuns, exploatând cu jurnalismul său de investigație fosele nesterile ale interlopilor locali, primul între baronii PSD la faza pe județ, o pată rezistentă patru mandate pe obrazul municipalității (a demisionat în 2015 și de la primărie, și din PSD), pe care Constanța nu o va putea șterge curând. Majoritățile zdrobitoare cu care a fost votat sunt o demonstrație à la carte că ingineriile sociale totalitare au reușit și că propaganda (post)comunistă a transformat sindromul Stockholm în cea mai eficientă armă politică. Sindrom care a contaminat întreaga țară.
Mazăre și-a câștigat dosarele prin meritul personal de a fi flămând tot timpul. Partidul, folosind eficient flămânzenia ca armă de selecție naturală, i-a speculat și încurajat foamea. Iar serviciile secrete, procurorii și poliția care se miră acum cum a putut trece nestingherit frontiera nu s-au mirat la fel văzând cum îi cresc zerourile în conturile lui de bugetar și cum, om strângător, colectează imobile, iachturi și fotomodele pentru zile negre. A ajuns unul dintre cei mai bogați români sub privirile încurajatoare ale opiniei publice și ale organelor de cercetare penală și abia în ultimii doi ani i s-a gripat bancomatul. A ieșit din politică pentru că atunci când strănută bancomatul, partidul face pneumotorax.
Dacă ar fi fost să se pună pariu însă încotro l-ar purta pașii în vremuri de bejenie, Brazilia ar fi avut cea mai mare cotă. Mazăre organiza adesea ședințe de terapie în grup pe plajă la Cumbuco sau la Fortaleza. Dacă ne uităm la istoria recentă a junglei amazoniene, acolo pirații de uscat par să aibă mai mare succes și mulți erau convinși că Mazăre e gata să îmbogățească cu o nouă specie fauna braziliană care e, afirmă exploratorii, în mare măsură otrăvitoare și necunoscută. Era cel mai mare specialist în sambe, tangouri și rumbe. Părea chiar să-i deschidă calea șefului de la partid care găsise în fine arca salvatoare unde să-și adăpostească animalele politice dacă diluviul justiției ar fi amenințat să spele grajdurile partidului: decât bogat și hingherit de Procuratură, mai bine sărac și cinstit de localnici.
Odată cu iarna penală în care a intrat, s-a activat în creierul său, ca în cel al ciocârlanului de Bărăgan, GPS magnetic al păsărilor migratoare. După ce a fost inculpat, judecat pentru luare de mită și pus sub control judiciar nu a mai purtat ceas, ci busolă Rollex, căutând azimutul și pregătindu-se de decolare. Singurii mirați de plecarea lui chiar în preziua săptămânalei vizite la poliție au fost înșiși polițiștii și serviciile secrete. Poate și pentru că porcăriile înghițite de Crăciun îi fac somnolenți până în postul Paștelui. Că așa a dispărut cândva și Omar Hayssam în labirintul serviciilor secrete ca să fie folosit pe post de minotaur pentru politicieni. Însă doar cine nu știe cât umanism revoluționar încape în buzunarul organelor legii se mai miră de dispariția lui Mazăre. Istoria recentă e plină de mari evadări. Cele mai populare vedete ale reality show-urilor de la Direcția Anticorupție dispar încurajate de somnolența sistemului care, s-ar zice, e încântat că-i dispar coșmarurile în ceața geografiei. Se teleportează în Siria, Thailanda sau Indonezia. Principalii fermenți din cazanele corupției fac drumuri transcontinentale chiar înainte de termenele de judecată, uitând să se întoarcă. După o vreme sunt uitați. Cum uitat e, de pildă, Sebastian Ghiță, pe vremuri intim al serviciilor secrete și fecior de casă în PSD. Urma sulfuroasă a acestuia a fost descoperită în Serbia pentru ca mai apoi să se piardă în spatele perdelelor de fum ridicare de alte scandaluri bine exploatate operațional. Și-apoi cine stă să-l mai caute pe fostul șef de cabinet al lui Sorin Blejnar, Codruț Marta - evadat și el pe insule imaginare, dacă nu și-o fi găsit odihna levitând prin Marea barieră de corali, cum spun cunoscătorii. Brevetul pare să aparțină oamenilor lui Iliescu care i-au făcut scăpați pe criminalul comunist Alexandru Drăghici sau, la începutul anilor 2000, pe Adrian Tarău, finanțator de partid și de stat (acesta chiar a primit compensații de la statul român pentru cele câteva luni cât a fost arestat înainte să fugă peste ocean). Dacă îi suni insistent, marii evadați răspund la telefon, cum a făcut Mazăre, de pildă, pentru a le spune poliștilor curioși că a cerut azil politic în Madagascar care, în mod convenabil, nu are un tratat de extradare cu România. Cum să aibă, când românii încă mai cred că insula aceasta este o invenție din cărțile cu pirați? Oricum, spune avocatul lui Mazăre, e greu de crezut că va obține statutul de azilant. Însă se va descurca el, cum a mai făcut-o și cu alte ocazii.
Transhumanța cu ștrasuri, carduri și silicoane este în sine dubioasă, semn că sistemul juridic trebuie să se schimbe, dar în niciun caz admițând (cum ar vrea prea-notoriul deputat PSD Cătălin Rădulescu prin amendamentele sale la Codul Penal), închisoarea la domiciliul condamnatului care ar putea fi în São Salvador da Bahia sau în Indonezia, pe plaja de la Lombok. S-ar putea spune că Mazăre a ales să facă închisoarea în domiciliul din Madagascar, a patra insulă ca mărime din oceanul planetar (cu o suprafață de două ori și jumătate mai mare ca a României). În cazul adoptării acestor amendamente, Elena Udrea, plecată și ea de sărbători în Thailanda, ar putea trimite în concediul următor nu mesaje vitriolate și confuze pe Facebook, autodenunțându-se ca finanțatoare a corupților din presă și politică, ci lungi scrisori de despărțenie, ca scrisoarea de cinci pagini lăsată pe noptieră de camaradul Radu. De altfel, cei doi s-a bătut nu doar pentru anchetatorii din Procuratură sau pe finanțările de la stat, ci și pe paginile tabloidelor sau pe timpii de antenă. Deocamdată, diva din Pleșcoi rămâne să demaște sistemul din interiorul budoarului național, când nu face shopping la Paris. Promite să popească pe mulți dintre cei care odinioară îi declaraseră iubire eternă pe banii soțului ei, interlopul Cocoș. În Radu Mazăre vede o victimă a „binomului” DNA-SRI care l-ar folosi pentru a justifica războiul murdar anticorupție. Un război asimetric și neconvențional, purtat nu doar prin justiție, ci și în paginile ziarelor unde, până mai ieri, Elena Udrea își purta campaniile de intoxicare. Peste tot vede doar „lichele nerecunoscătoare”, care mușcă mâna care i-a hrănit. „Dacă ce se întâmplă în România și în special în justiție este corect și conform cu legislația internațională privind drepturile omului și etc. (sic!),” spune muza lui Băsescu, „atunci Mazăre va veni fedeleș înapoi, la cererea autorităților noastre. Deci nu au de ce să își facă griji, nu-i așa?” Totul nu ar fi decât o complexă regie prin care sunt atacați politicienii cu popularitate, fiind ocoliți alții migranți politici, ca Sebastian Ghiță, prieten al serviciilor, finanțator al „statului paralel” și combinator digital al „binomului”. Spre deosebire de Elena Udrea și lupta ei cu orânduirea cea crudă și nedreaptă, Mazăre a preferat fuga, că-i mai sănătoasă. El și-a construit închisoarea din timp, pe o insulă atât de îndepărtată că evadează în legendă: niște colibe de stuf pe un țărm arid unde cu greu te poți numi liber, dar care măcar rezolvă în mod natural multe dintre problemele igienic-sanitare pe care le punea celula de la Rahova, descrise cândva de colega sa de suferință.
Așa a ajuns Mazăre să corupă biodiversitatea Madagascarului unde, ne spun enciclopediile, trăiesc în cea mai mare măsură, doar specii inexistente în altă parte pe glob. Poate de aceea și-o fi dat demisia ministra Mediului, Doina Pană: n-o fi putut suporta responsabilitatea politică a distrugerii acelui habitat primitiv prin strămutarea unei noi specii de prădător. Cei care sperau să se pregătească și Carmen Dan de la Interne ar putea aștepta degeaba, deși umblă vorba că guvernul se pregătește de remaniere cândva după Sfântul Ion, adică după ce se trezesc toți din hipnoza sărmăluțelor și a salatei de boeuf și se demagnetizează de zaibăre și pălinci.
Înconjurat de ape, Mazăre se simte în siguranță pentru că anticorupția îi vânează acolo doar pe găinarii sistemului, demnitarii corupți având imunitate. I-a mai rămas un costum de la mascaradele de-acasă, acela al lui Edmond Dantès, deținut politic închis în fortăreața Château d'If. La urma-urmei, nu are el, Mazăre, harta comorilor îngropate în paradisele fiscale? Și nu a săpat el, Mazăre, cu mâinile goale, pe sub zidurile închisorii, un tunel prin care poate evada partidul în statele paralele de dincolo de ecuator? O Românie ideală cu ieșire în Oceanul Indian sau în Atlantic, după gust.
