Parcă dorind să se revanșeze față de situația politică deplorabilă din Republica Moldova, basarabenii cu cetățenie română au participat într-un număr mare în turul doi al alegerilor prezidențiale din România. S-a înregistrat cea mai importantă prezență la un scrutin românesc: 52 285 de persoane. Și opțiunea acestora a fost foarte clară: 96,3% l-au preferat pe Klaus Iohannis, candidatul Partidului Național Liberal, pentru un al doilea mandat de președinte al României.
Este momentul să remarcăm dinamica în creștere a alegătorilor români din Republica Moldova. Dacă după anul 2000, cam de când se organizează la noi alegeri, cât de cât semnificative, pentru instituțiile din România, numărul votanților se situa sub 4 mii – erau cei care-și asumau deschis și curajos identitatea românească, oameni interesați de viața politică din România, nu doar de beneficiile pașaportului românesc! –, de atunci încoace cifra aceasta a crescut de la scrutin la scrutin, ajungând duminică, 24 noiembrie 2019, cum spuneam, la peste 50 de mii de votanți.
Entuziasmul lor electoral a fost facilitat, să recunoaștem, și de cele 3 zile de vot pe care, în premieră, românii din afara țarii le-au avut la dispoziție, și de logistica bine pusă la punct de autoritățile române.
O parte însemnată a lor se află în Occident și poate că unii, nu știm câți, s-au regăsit în impresionantul aflux la urne al diasporei române...
Sigur că cifra-record, 52 de mii, e mult prea mică în raport cu numărul total al moldovenilor cu cetățenie română, deși la fel de adevărat este și faptul că o parte însemnată a lor se află în Occident și poate că unii, nu știm câți, s-au regăsit în impresionantul aflux la urne al diasporei române.
La fel se cuvine să remarcăm că acest nucleu activ pro-românesc și pro-european din Republica Moldova influențează mai degrabă balanța puterii din România decât starea de lucruri de acasă, adăugându-se votului general românesc în favoarea liderilor și partidelor pro-europene și reformiste – și aici, cred, prima contribuție a basarabenilor s-a făcut simțită la victoria lui Traian Băsescu pentru cel de-al doilea mandat al său de președinte.
În Republica Moldova, votanții pro-români nu reușesc să emane aceeași forță de șoc, pentru că își dizolvă impactul în spectrul majoritar confuz și inerțial al societății moldovene, cu opțiunile ei disipate. Altfel n-ai cum să explici cele aproape 2/3 din electorat care au sprijinit Partidul Socialiștilor și Partidul Democrat la ultimele alegeri, adică majoritatea parlamentară ad-hoc care a dat jos Guvernul Maia Sandu și a instaurat un guvern pro-rus.
Scorul foarte mic pe care l-a înregistrat candidata PSD în Republica Moldova, Viorica Dăncilă – doar 3,7% –, arată, dincolo de profilul personal al acesteia, faptul că basarabenii cu cetățenie română au privit cu ochi critici colaborarea ostentativă a Partidul Social Democrat de la București cu regimul lui Plahotniuc. Votul masiv pro-Iohannis poate fi interpretat, așadar, și ca un protest față de politica partizană a PSD în raport cu actorii politici din Republica Moldova.
Fosta guvernare de la București a susținut într-un mod iresponsabil și miop din punctul de vedere al interesului național, dar și al propriului interes de partid, un regim din Moldova detestat de o populație furată, manipulată, batjocorită. În timp ce Plahotniuc specula prietenia sa cu partidul lui Dragnea și Dăncilă – fără ca din această „înfrățire” cauza românească să aibă ceva de câștigat –, opoziția pro-europeană și anti-oligarhică a fost cu totul neglijată, ba chiar criticată și atacată de fosta guvernare de la București pentru lipsă de „spirit constructiv” și pentru că protestele organizate de ea subminau „stabilitatea” oligarhică de la Chișinău.
Această atitudine partizană a PSD-ului din România nu s-a modificat în pofida evidentelor semne de colaborare a lui Plahotniuc și PD cu socialiștii pro-ruși. Mai întâi că nimeni de la București, se pare, n-a observat că Plahotniuc a contribuit decisiv la aburcarea lui Dodon, un admirator al lui Putin, în fotoliul de șef al statului. N-au remarcat nici alte „afaceri” comune între PD și PSRM, cum a fost schimbarea legii electorale sau invalidarea mandatului de primar de Chișinău al lui Andrei Năstase în 2018. Or, chiar și scăpat, chipurile, de „teroarea” lui Plahotniuc, Partidul Democrat și-a rămas fidel sieși: a doborât în ultimele zile un guvern pro-european și a instalat, alături de PSRM, un executiv pro-rus și anti-românesc la Chișinău.
Evoluțiile politice din această toamnă, rezultatele scrutinelor din cele două state par să îndepărteze malurile Prutului...
Evoluțiile politice din această toamnă, rezultatele scrutinelor din cele două state par să îndepărteze malurile Prutului, să le deplaseze în direcții opuse: spre vest România și spre est Basarabia. Victoriile din 2019 ale dreptei pro-occidentale românești la europarlamentare și prezidențiale, coroborate cu un rezultat bun la alegerile locale și parlamentare din anul viitor, ar putea scoate România din lungul tunel al tranziției post-comuniste.
Pe când în Republica Moldova, după 5 luni de reviriment democratic, coteriile politice au produs un „izotop” al regimului Plahotniuc, o „orânduire” bazată pe corupție și vasalitate față de Moscova, o guvernare care amenință să diminueze sau chiar să anihileze multe din proiectele românești în Republica Moldova.
S-a spus de mai multe ori și pe voci diferite – iar în noile condiții ideea devine și mai presantă – că Bucureștiul ar trebui să aibă o strategie complexă și coerentă pentru Republica Moldova, pentru salvarea identității românești și a parcursului său european. Susținerea oamenilor politici și a partidelor de aici trebuie să se bazeze pe valoare și integritate, nu pe simpatii private și interese obscure, cum a fost pe timpul lui Plahotniuc.
Vorbind de strategie, marea problemă a fost și rămâne războiul hibrid, ideologic, al Rusiei în Republica Moldova. E un torent propagandistic care distorsionează realitatea, demonizează Occidentul, ține într-un prizonierat mental populația basarabeană. De aceea, e important să existe din partea României un program serios de sprijin al mass-media de limbă română din Moldova. Căci dacă pierzi lupta pentru mințile oamenilor, ai pierdut totul.
Votul pentru Klaus Iohannis al basarabenilor este și un vot pentru o Republică Moldova normală, alături de o Românie normală (ca să reamintim sloganul electoral al învingătorului din 24 noiembrie). Dar până să se ajungă acolo, votul pentru Iohannis trebuie interpretat ca un strigăt de ajutor al moldovenilor adresat Bucureștiului.
Vom avea și în Republica Moldova alegeri prezidențiale în 2020, când tabăra pro-europeană și pro-românească va trebui să-și desemneze un candidat unic, un candidat puternic, capabil să-l învingă pe pro-rusul Dodon. După fuga lui Plahotniuc, cel care a semănat atâta confuzie și a știut să exploateze în folosul său toate tendințele politice și geopolitice din Republica Moldova, câmpul de bătaie oarecum s-a simplificat. Ne-am întors la vechiul aliniament: pro-vesticii versus pro-esticii.
Din această perspectivă e mai ușor să-ți construiești un discurs de campanie. Însă experiența ultimilor ani și a ultimelor săptămâni ne-a oferit o lecție pe care dacă nu o însușim ne vom întoarce mereu în același punct: cel mai mare pericol pentru democrație și pentru siguranța națională este corupția. Corupția e arma secretă a lui Putin, cu ea a reușit să penetreze societăți mult mai dezvoltate, mult mai „blindate” decât o fostă colonie sovietică.
În Moldova avem o lungă tradiție a trădării, a inconsecvențelor, alimentată de cei care au pus pofta lor de „a avea” mai presus de dorința de „a fi”, de a trăi în cinste și adevăr. „Ghinionul”, „nefericirea”, „blestemul” din care nu reușim să ieșim este în primul rând o criză morală, o criză de caracter.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
