Linkuri accesibilitate

Roskomnadzor a blocat siteul grupului pentru drepturile omului OVD-Info


Autoritatea de reglementare a comunicațiilor din Rusia a blocat site-ul OVD-Info, un site care monitoriza abuzurile autorităţilor în domeniul respectării drepturilor omului și care urmărește persecuțiile politice și protestele împotriva Kremlinului, a anunțat astăzi grupul într-un mesaj Twitter.

OVD-Info, care oferă și sprijin victimelor persecuțiilor politice, a declarat că autoritatea de reglementare a mass-media din Rusia, Roskomnadzor, le-a blocat site-ul la începutul acestei săptămâni. „În acest moment, nu am primit o notificare și nu știm motivul blocării”, a scris grupul pe Twitter.

Agenția de presă Interfax a scris că decizia privind restricționarea accesului la acest site a fost emisă de o instanță din regiunea Moscova pe 20 decembrie. Rusia a declarat grupul OVD-Info „agent străin” în septembrie, o decizie despre care criticii spun că este menită să înăbușe disidența. Cofondatorul OVD-Info, Grigori Ohotin, a criticat decizia ca făcând parte din „campania de presiune împotriva organizațiilor și mass-mediei independente”.

Așa-numita legislație privind agenții străini din Rusia a fost adoptată în 2012 și a fost modificată în mod repetat. Ea cere ca organizațiile neguvernamentale care primesc asistență străină și pe care guvernul le consideră implicate în activitate politică să fie înregistrate, să se identifice ca „agenți străini” și să se supună auditurilor autorităților ruse. Human Rights Watch a condamnat legea „agenților străini”, numind-o „un alt instrument represiv pe care guvernul îl poate folosi pentru a hărțui grupuri independente”.

Autoritățile ruse au declanșat în ultimele luni o represiune dură împotriva activiștilor din opoziție, precum și a mass-mediei independente și a grupurilor pentru apărarea drepturilor omului.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG