Linkuri accesibilitate

Rușii pleacă din Bulgaria


Litoralul bulgăresc, Sunny Beach
Litoralul bulgăresc, Sunny Beach

O mare parte din rușii, proprietari a peste 300 de mii de apartamente și vile de vacanță, vând și părăsesc Bulgaria.

Rușii pleacă din Bulgaria
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:52 0:00
Link direct

De la începutul anului prețurile locuințelor de vacanță pe litoralul bulgăresc au scăzut în medie cu 10-20%. Principali vânzători sunt rușii care au cumpărat aici, după 2007 peste 300 000 de apartamente și vile de vacanță.

În 2020 rușii au fost cel mai numeros grup de cetățeni străini în Bulgaria – aproape 25 000. Peste 1000 au dobândit și cetățenie bulgară. O investiție de peste 300 000 de euro garantează obținerea permisului de ședere pe termen lung. Spre deosebire de alte țări europene guvernarea precedentă însă nu a acordt azil politic unor oponenți ai președintelui Putin pentru a nu pune în pericol proiectele comune în sectorul energetic.

În orașul Pomorie – la nord de Burgas, unde există un cartier denumit Mica Moscova, multe clădiri sunt cu tabele – De vânzare. Localnicii spun că de un an și jumătate proprietarii nu au venit în Bulgaria.

Identica este situația la stațiunea Șkorpilovți unde ruși au construit un complex închis cu apartamente de vacanță, restaurante și magazine.

La Nesebăr sunt înregistrate 50 000 de proprietăți ale rușilor. De la începutul pandemiei primăria nu mai încasează taxe din majoritatea proprietarilor. Au rămas aproximativ 5 000 de pensionari ruși care trăiessc permanent aici.

La Burgas și Varna însă rușii nu se grăbesc să vândă. Proprietățile în orașele mari rămân o investiție bună din cauza posibilităților de afaceri.

Pandemia este numai unul din motivele retragerii rușilor. Devalorizarea rublei care îngreunează plata creditelor joacă un rol poate și mai mare. În condițiile crizei nu se mai închiriază apartamente și vile de vacanță și proprietarii nu reușesc să-și acopere nici cheltuielile de întreținere – între 600 și 1000 de euro pe an.

Ziarul sofiot „24 ore” scrie că în ultimii ani rușii preferă Turcia chiar dacă în Bulgaria nu au probleme cu limba.

Principalii cumpărători ai apartamentelor de vacanță sunt bulgari. Tendință este simțită în primul rând la Pomorie unde există numeroase centre SPA la baza nămolului sărat al unui lac local.

Avioanele de la Moscova, Sankt Petersburg și alte câteva orașe rusești și-au reluat cursele până la Sofia, Varna și Burgas dar turiștii care vin nu sunt mulți. Și în acest an litoralul bulgăresc va conta în primul rând pe turiștii din România, Polonia, țările vest-europene și nordice.

Previous Next

XS
SM
MD
LG