Linkuri accesibilitate

Rusia și China au respins acuzațiile de spionaj ale companiei Microsoft


Rusia și China au respins vineri acuzațiile companiei Microsoft conform căreia hackeri cu legături la Moscova și Beijing au încercat să spioneze persoane din anturajul electoral atât al președintelui american Donald Trump, cât și al contracandidatului său la alegerile prezidențiale din 3 noiembrie, democratul Joe Biden.
Raportul companiei Microsoft, care menționa și Iranul, a venit în momentul în care agenția Reuters a dezvăluit că una dintre principalele firme de consultanță din campanie ale lui Biden fusese avertizată de gigantul software că se află în vizorul acelorași hackeri ruși care au intervenit și în alegerile din 2016 din Statele Unite, informează agenția Reuters.
Vorbind la o conferință de presă comună la Moscova cu omologul său rus Sergei Lavrov, ministrul chinez de externe Wang Yi a declarat că China nu s-a amestecat niciodată în afacerile americane. Lavrov, la rândul său, a declarat că acuzațiile că Rusia ar fi folosit hackeri pentru a se amesteca în afacerile interne ale Statelor Unite sunt „neîntemeiate”.
„Rusia nu a intervenit, nu intervine și nu intenționează să intervină în afacerile interne sau în procesele electorale ale nimănui”, a declarat astăzi și purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Principalul oficial cibernetic al Departamentului de Securitate Internă american, Christopher Krebs, a declarat că avertismentul companiei Microsoft este în concordanță cu declarațiile anterioare ale comunității de informații despre spionajul rus, chinez și iranian asupra obiectivelor lor legate de alegerile americane din aceasta toamnă.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Chinei, Zhao Lijian, a declarat vineri mai devreme că China nu are niciun interes pentru alegerile din SUA și nu a intervenit niciodată în ele. În opinia Chinei comuniste, Statele Unite ar fi fost un „imperiu de hackeri”, a spus purtătorul de cuvânt al externelor de la Beijing.

XS
SM
MD
LG