Linkuri accesibilitate

Rusia a anticipat incursiunea din Kursk cu luni în avans, arată documente confiscate (The Guardian)


Artilerist rus în acțiune în zona Kursk, la 13 septembrie 2024, într-o imagine publicată de Ministerul rus al Apărării, via AP.
Artilerist rus în acțiune în zona Kursk, la 13 septembrie 2024, într-o imagine publicată de Ministerul rus al Apărării, via AP.

Comandamentul militar al Rusiei a anticipat incursiunea Ucrainei în regiunea sa Kursk și a făcut planuri pentru a o preveni timp de mai multe luni, potrivit unui set de documente pe care armata ucraineană a declarat că le-a confiscat de pe pozițiile rusești abandonate din regiune.

Într-o investigație exclusivă, ziarul britanic The Guardian scrie că dezvăluirea face ca dezorganizarea din rândul forțelor ruse după atacul Ucrainei de la începutul lunii august să fie cu atât mai stânjenitoare.

Documentele văzute de The Guardian dezvăluie, de asemenea, preocupările Rusiei cu privire la moralul în rândurile trupelor sale din Kursk, care s-au intensificat după sinuciderea unui soldat de pe front aflat într-o „stare prelungită de depresie din cauza serviciului său în armata rusă".

Comandanții unităților militare ruse primesc instrucțiuni să se asigure că soldații „consumă” zilnic mass-media de stat rusească pentru a-și menține „starea psihologică".

The Guardian scrie că nu a putut verifica în mod independent autenticitatea documentelor, deși acestea poartă amprenta unor comunicări autentice ale armatei ruse.

Echipa ucraineană de operațiuni speciale care le-a confiscat a declarat că a luat documente ale Ministerului rus de Interne, ale FSB și ale armatei din clădiri din regiunea Kursk și, ulterior, a oferit o selecție pentru a fi văzute și fotografiate.

Surpriză și nu prea

Incursiunea Ucrainei în Kursk i-a luat prin surprindere pe partenerii occidentali ai Kievului și chiar pe unii lideri ucraineni, deoarece planificarea fusese limitată la un număr foarte mic de persoane. Însă documentele militare rusești conțin luni de zile avertismente cu privire la o posibilă incursiune în zonă și o încercare de a ocupa Sudja, un oraș cu 5.000 de locuitori care se află acum sub ocupație ucraineană de mai bine de o lună.

Clădire și statuia lui Lenin la Sudja, după atacul ucrainean.
Clădire și statuia lui Lenin la Sudja, după atacul ucrainean.

O consemnare din 4 ianuarie vorbea despre „potențialul unei incursiuni la frontiera de stat” de către grupuri armate ucrainene și ordona intensificarea antrenamentelor pentru respingerea oricărui atac.

La jumătatea lunii martie, unităților de la frontieră li s-a ordonat să consolideze liniile defensive și „să organizeze exerciții suplimentare” în eventualitatea unui atac ucrainean transfrontalier.

La jumătatea lunii iunie, a existat un avertisment mai specific cu privire la planurile ucrainene „în direcția Iunakivka-Sudja, cu scopul de a lua Sudja sub control”, ceea ce s-a întâmplat într-adevăr în august.

A existat, de asemenea, o previziune conform căreia Ucraina va încerca să distrugă un pod peste râul Seim pentru a întrerupe liniile de aprovizionare rusești din regiune, ceea ce s-a și întâmplat ulterior.

Imagini furnizate de armata ucraineană cu atacuri asupra podurilor peste râul Seim (captură video din 21 august 2024)
Imagini furnizate de armata ucraineană cu atacuri asupra podurilor peste râul Seim (captură video din 21 august 2024)

Prea puțini oameni, prea slab pregătiți

Documentul din iunie se plângea de faptul că unitățile ruse staționate pe front „sunt complete în medie doar în proporție de 60-70% și sunt alcătuite în principal din rezerviști cu o pregătire slabă”.

Când a venit atacul ucrainean, pe 6 august, mulți soldați ruși și-au abandonat pozițiile, amintește Guardian, iar în decurs de o săptămână Ucraina a preluat controlul total asupra Sudja. „Au fugit fără măcar să-și evacueze sau să-și distrugă documentele”, a declarat un membru al echipei de operațiuni speciale care a confiscat dosarele.

În timpul retragerii haotice a inamicului, forțele ucrainene au capturat sute de soldați ruși, dintre care mulți erau recruți total nepregătiți de luptă.

Documentele oferă o perspectivă asupra tacticilor rusești din ultimul an, într-un caz vorbindu-se despre necesitatea de a crea tranșee și poziții false pentru a deruta dronele de recunoaștere ucrainene. „Ar trebui create machete de tancuri, vehicule blindate și lansatoare de artilerie, precum și manechine de soldați, iar acestea ar trebui mutate periodic”, se arată într-un ordin.

Nu este clar dacă astfel de poziții au fost create vreodată; membri ai unei unități ucrainene care a pilotat drone de recunoaștere în zonă în ultimele săptămâni au declarat pentru The Guardian că nu au văzut nici o dovadă în acest sens.

În martie, documentele rusești notează că s-au înmulțit incidentele cu grupuri de sabotaj ucrainene care se deghizau pentru a lucra în spatele liniilor rusești, purtând uniforme rusești.

Depresie prelungită din cauza serviciului în armata rusă

Îngropate în limbajul oficial sec sau contorsionat sunt semne ale unor probleme grave cu moralul pe front. „Analiza situației actuale privind sinuciderile arată că problema decesului militarilor ca urmare a incidentelor sinucigașe rămâne tensionată", se arată într-o mențiune.

Soldați ruși eliberați din prizonierat la 14 septembrie 2024, în cadrul unui schimb cu Ucraina, după ce fuseseră capturați în regiunea Kursk.
Soldați ruși eliberați din prizonierat la 14 septembrie 2024, în cadrul unui schimb cu Ucraina, după ce fuseseră capturați în regiunea Kursk.

Aceasta relatează un incident care ar fi avut loc pe 20 ianuarie anul acesta, când un soldat s-a împușcat în abdomen. „Ancheta asupra incidentului a stabilit cauza sinuciderii și a decesului ca fiind o cădere nervoasă și psihologică, cauzată de starea sa prelungită de depresie din cauza serviciului său în armata rusă”, se arată în raportul manuscris al incidentului.

Pentru a preveni alte incidente de acest gen, comandanții de unități sunt instruiți să identifice soldații care „nu sunt pregătiți din punct de vedere mental să își îndeplinească îndatoririle sau care sunt predispuși la comportamente deviante și să organizeze redistribuirea și transferul lor în unități medicale militare”.

Instrucțiuni suplimentare privind menținerea moralului se regăsesc într-un document dactilografiat, nedatat, care menționează că soldații ar trebui să primească 5-10 minute pe zi, precum și o oră o dată pe săptămână de instruire politică, „cu scopul de a menține și de a ridica starea politică, morală și psihologică a personalului”.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG