Linkuri accesibilitate

Rusia a predat Ucrainei mai multe cadavre ale unor luptători ucraineni care apărau combinatul Azovstal


Combinatul siderurgic Azovstal, Mariupol, 15 mai 2022.
Combinatul siderurgic Azovstal, Mariupol, 15 mai 2022.

Forțele ruse care controlează orașul-port Mariupol de la Marea Azov au predat Kiev-ului corpurile neînsuflețite ale unor luptători ucraineni, uciși în asediul de la combinatul siderurgic Azovstal. Familiile luptătorilor au spus că este parte dintr-un schimb între Ucraina și Rusia, în care fiecare parte primește cadavrele a 160 de luptători.

50 dintre corpurile neînsuflețite returnate părții ucrainene aparțineau unor luptători din regimentul Azov, au mai scris pe Telegram familiile celor decedați.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declarase anterior că peste 2.500 de luptători de la Azovstal (polițiștii de frontieră, membri ai poliției municipale și ai apărării teritoriale) sunt acum în prizonierat rusesc.

Kievul cere ca toți să fie eliberați într-un schimb de prizonieri, dar mai mulți demnitari și parlamentari ruși insistă ca unii dintre luptători, în special cei din batalionul Azov, să fie judecați.

Batalionul Azov a fost înființat în 2014, când mulți dintre membri săi aveau legături cu grupuri de extremă-dreapta. Între timp, batalionul a fost integrat în armata ucraineană și depolitizat.

XS
SM
MD
LG