Linkuri accesibilitate

Rusia: încă două organizații media și 22 de jurnaliști pe lista „agenților străini”


Protest la Moscova împotriva legii agenților străini. „Nu puteți închide gura tuturor” este scris pe pancarta celor două femei care participau la protestul din 4 septembrie 2021.

Guvernul rus a desemnat trei companii media importante și 22 de persoane drept „agenți străini”, continuând ceea ce criticii spun că este o represiune amplă împotriva mass-media independente și a organizațiilor civice.

Pe 29 septembrie, Ministerul Justiției a adăugat compania-mamă a site-ului web Mediazona și proiectul pentru drepturile omului Zona Prava pe lista organizațiilor sale de agenți străini.

Este vizată și organizația OVD-Info, care monitorizează activitățile organelor juridice. Centrul de Cultură Germană și Europeană din Nijni Novgorod și Centrul pentru Studii de Gen din Ivanovo au fost și ele desemnate drept „agent străin”.

În plus, 22 de persoane, incluzând mai mulți coordonatori locali ai organizației neguvernamentale (ONG) independente de monitorizare a alegerilor Golos, au fost adăugate pe lista „agenților străini”. Golos însuși fusese înregistrat pe această listă încă din august, înainte de alegerile pentru Duma de stat.

Ministerul Justiției de la Moscova nu a oferit nicio explicație pentru desemnările sale.

Legea „agentului străin” a fost adoptată în Rusia în 2012 și extinsă de atunci în mod repetat. Inițial s-a referit la orice ONG care primește asistență financiară externă sau este implicată în ceea ce se consideră a fi activitate politică. Odată catalogate drept „agent străin”, organizațiile respective trebuie să se identifice mereu ca atare și să se supună regulat unui audit financiar.

Modificările ulterioare ale legii au vizat și organizații mass-media sau jurnaliști individuali. Pe listă se află și redacția în limba rusă a postului nostru de radio, Radio Svoboda, alte șase redacții și pagini de internet în limba rusă, o serie de jurnaliști ai companiei nostre și canalul de televiziune Current Times, realizat în cooperare cu VOA.

Human Rights Watch a condamnat legile „agenților străini” din Rusia, numindu-le „un alt instrument represiv pe care guvernul îl poate folosi pentru a hărțui grupurile independente”.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG