Linkuri accesibilitate

Rusia avertizează: tratatul pentru controlul armelor atomice ar putea expira în 2026 fără să fie înlocuit


Test cu o rachetă intercontinentală Yars, la poligonul de la Plesețk, nord-vestul Rusiei, 22 octombrie 2022. Imagine pusă la dispoziție de ministerul rus al Apărării.
Test cu o rachetă intercontinentală Yars, la poligonul de la Plesețk, nord-vestul Rusiei, 22 octombrie 2022. Imagine pusă la dispoziție de ministerul rus al Apărării.

Moscova a avertizat luni că ultimul tratat bilateral pentru controlul armelor nucleare dintre Rusia și Statele Unite ar putea expira în 2026 fără ca el să fie înlocuit, din cauza a ceea ce autoritățile ruse numesc eforturile americane de a impune o „înfrângere strategică” a Moscovei în Ucraina, relatează Reuters

Atât Rusia cât și Statele Unite continuă să aibă vaste arsenale de arme nucleare, limitate acum de Noul Tratat START din 2011, prelungit în 2021 până în 2026.

Ce va urma după 2026 e neclar, deși Washingtonul a indicat că dorește să ajungă la o înțelegere cu Rusia.

Riabkov: vom rezista și vom folosi toate mijloacele pe care le avem

Întrebat dacă Moscova anticipează că nu va mai exista un control al armamentului atomic după 2026, ministrul adjunct de Externe al Rusiei, Serghei Riabkov, a spus pentru agenția rusă de știri de stat RIA: „E un scenariu foarte posibil”.

Riabkov, principalul diplomat rus însărcinat cu chestiunile legate de controlul armamentelor, spune că în anii din urmă Statele Unite au ignorat interesele Rusiei și au demantelat cea mai mare parte din arhitectura controlului armamentelor.

„Noul tratat START ar putea fi o victimă a acestui fapt. Suntem pregătiți pentru un astfel de scenariu”, a spus Riabkov pentru agenția RIA.

Aceste remarci, spune Reuters, sunt un avertisment pentru Statele Unite că ajutorul său militar necontenit pentru Ucraina ar putea dăuna ultimelor tratate bilaterale de control al armamentelor cu Rusia de după Râzboiul Rece.

După ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, Statele Unite au pus la dispoziția Kievului ajutoare militare în valoare de mai mult de 27 de miliarde de dolari, între care peste 1.600 de sisteme anti-aeriene Stinger, 8.500 de sisteme anti-tanc Javelin și peste un milion de obuze de artilerie de 155 de milimetri.

„Întreaga situație în sfera securității, inclusiv controlul armamentelor, a fost ținută ostatică de linia Statelor Unite de a impune o înfrângere strategică Rusiei”, a mai spus Riabkov, adăugând: „Vom rezista acestui lucru în cel mai ferm mod posibil și vom folosi toate metodele și mijloacele pe care le avem la dispoziție”.

Controalele nucleare

Discuțiile ruso-americane privind reluarea inspecțiilor prevăzute de Noul Tratat START au fost suspendate în ultimul moment în noiembrie 2022, iar cele două părți nu s-au înțeles asupra orarului unor noi negocieri.

Statele Unite și Rusia, care pe vremea Războiului Rece, erau constrânse de mai multe înțelegeri cu privire la controlul armamentelor, dețin cam 90 % din toate focoasele nucleare din lume.

Nuclear Posture Review, documentul oficial care stabilește politica nucleară a Statelor Unite, spunea în 2022 că Rusia și China își extind și modernizează forțele nucleare, și că Washingtonul va avea o abordare bazată pe controlul armamentelor pentru a evita o cursă a înarmărilor costisitoare.

Noul Tratat START limita la 1.500 numărul de focoase atașate rachetelor balistice intercontinentale, rachetelor balistice submarine sau celor cu care sunt dotate bombardierele strategice. În 2018, rusia și Statele Unite respectau această limitare centrală.

„Expirarea Tratatului fără o înțelegere ulterioară va permite Rusiei să-și extindă forțele nucleare strategice limitate acum, și să adauge noi sisteme regionale și cu rază intercontinentală care nu sunt limitate acum de Tratat” potrivit Nuclear Posture Review, citat de agenția Reuters.

Traducere și adaptare de Lucian Ștefănescu.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG