Linkuri accesibilitate

Rusia continuă să-și întărească trupele de-a lungul frontului din estul Ucrainei


Militari ucraineni pe un vehicul blindat, estul Ucrainei, 20aprilie 2022.
Militari ucraineni pe un vehicul blindat, estul Ucrainei, 20aprilie 2022.

Rusia continuă să-și întărească trupele de-a lungul frontului de peste 480 de kilometri din estul Ucrainei, iar imagini din satelit arată că se aduc noi trupe la granița cu Ucraina. Armata rusă se concentrează acum pe estul Ucrainei, în tentativa de a controla întreaga regiune Donbas, aflată din 2014 numai parțial sub ocupația separatiștilor pro-ruse.

Ministerul britanic al apărării a avertizat însă în analiza sa cotidiană că forțele ruse ar putea continua să atace și alte orașe din Ucraina (cum a fost cazul Liov-ului cu două zile în urmă), pentru a întrerupe liniile de aprovizionare ale armatei ucrainene de pe fontul de est, sau pentru a distruge fabrici, depozite de armament și infrastructura în general.

Pentru a doua zi consecutiv de la lansarea mult-așteptatei ofensive ruse în est, Ministerul Apărării de la Moscova raportează atacurile lansate în cursul nopții și țintele lovite: în noapte de marți spre miercuri ar fi din nou vorba de peste 1.000 de obiective militare ucrainene lovite. Într-o postare pe Telegram se precizează că ar fi fost distruse peste 100 de poziții ale artileriei ucrainene și șase „vehicule aeriene fără pilot”, se pare drone militare.

Informațiile de la Moscova nu pot fi verificate din surse independente.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG