Linkuri accesibilitate

Rusia lansează pe orbită un satelit iranian


Racheta Soyuz pregătită de lansare
Racheta Soyuz pregătită de lansare

O rachetă rusească a lansat cu succes un satelit iranian în spațiu la 9 august, pe fondul acuzațiilor că Moscova l-ar putea folosi pentru a-și îmbunătăți supravegherea obiectivelor militare din Ucraina.

Satelitul de teledetecție, numit Khayyam, a fost lansat de o rachetă Soyuz de pe cosmodromul Baikonur, în sudul Kazahstanului, la ora 8:52, ora Moscovei (0752, ora Pragăi), pe 9 august, potrivit unui videoclip difuzat de agenția spațială rusă, Roscosmos, pe YouTube.

Washington Post relata săptămâna trecută că oficialii americani sunt îngrijorați de cooperarea spațială incipientă dintre Rusia și Iran și se tem că satelitul nu numai că va ajuta Rusia în Ucraina, dar va oferi Iranului „capacități fără precedent” pentru a monitoriza potențiale ținte militare în Israel și în Orientul Mijlociu.

Iranul spune că satelitul este conceput pentru cercetare științifică, inclusiv pentru monitorizarea radiațiilor și a mediului în scopuri agricole și că nicio altă țară nu va avea acces la informațiile pe care le va colecta. Rusia a căutat să își aprofundeze legăturile cu Iranul de când a invadat Ucraina în februarie. Luna trecută, președintele Vladimir Putin a vizitat Iranul în prima sa călătorie internațională în afara fostei Uniuni Sovietice de la război.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG