Linkuri accesibilitate

Rusia propune o reorganizare militară majoră, schimbări la recrutare și creșterea efectivelor


Președintele rus Vladimir Putin la parada militară de Ziua Victoriei, Piața Roșie, Moscova, 9 mai 2022
Președintele rus Vladimir Putin la parada militară de Ziua Victoriei, Piața Roșie, Moscova, 9 mai 2022

Oficialii militari ruși propun o reorganizare majoră a forțelor armate ale țării, inclusiv creșterea vârstei de recrutare obligatorie, în condițiile în care rata victimelor provocate de invazia de 10 luni a Moscovei în Ucraina continuă să crească.

Propunerile,anunțate la începutul acestei săptămâni de ministrul apărării Serghei Șoigu, ar extinde dimensiunea forțelor armate ale Rusiei cu aproximativ 30%, ajungând la 1,5 milioane de soldați, și reprezintă o inversare a reformelor întreprinse în urmă cu peste un deceniu, care au urmărit modernizarea structurii forțelor sale din epoca sovietică.

Ele echivalează, de asemenea, cu o recunoaștere a problemelor sistemice cu care armata Rusiei continuă să se confrunte, probleme evidențiate de conflictul mocnit din Ucraina.

Rusia a înregistrat peste 100.000 de morți și răniți în Ucraina din februarie, potrivit estimărilor publice ale serviciilor de informații și ale oficialilor militari occidentali. Ultima dată când Moscova a dezvăluit un bilanț oficial al morților a fost în septembrie, când același ministru Șoigu anunța că în război ar fi murit 5937 de soldați.

Pentru a-și reface efectivele implicate în războiul din Ucraina, Kremlinul a anunțat în septembrie o campanie de mobilizare „parțială” care urmărea să aducă în rândul trupelor până la 300 000 de oameni - în principal rezerviști și persoane cu experiență militară - pentru a ajuta în luptă.
Ordinul de „mobilizare parțială” diferă de recrutarea obișnuită, bianuală, care aduce între 120.000 și 140.000 de bărbați, de două ori pe an, în serviciul militar. Acești recruți servesc timp de un an.
Conform legislației actuale, recrutarea vizează bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani. Acești soldați nu au voie să fie trimiși în străinătate sau în luptă activă.

Vorbind pe 21 decembrie la o conferință de sfârșit de an cu oficiali militari de top, precum și cu președintele Vladimir Putin, Șoigu a cerut creșterea intervalului de vârstă pentru recruți la 21-30 de ani și a declarat că Rusia are nevoie de o forță totală de 1,5 milioane de oameni pentru a asigura „îndeplinirea sarcinilor de garantare a securității Rusiei”. El nu a dat niciun termen până la care se va întâmpla acest lucru.
În prezent, armata Rusiei are, în total, aproximativ 1,1 milioane de soldați.

Cum au ajuns deținuții de drept comun pe câmpul de luptă?

În condițiile în care recruților li s-a interzis să servească în Ucraina, oficialii au apelat la soldați voluntari - kontraktniki - pentru a duce războiul. Înainte de invazia din 24 februarie, Rusia avea în total aproximativ 400.000 de soldați contractuali, inclusiv aproximativ 150.000 în forțele terestre.

Compania militară privată Vagner a trimis, de asemenea, aproximativ 50 000 de mercenari să lupte în Ucraina, potrivit Ministerului britanic al Apărării. Există informații credibile că majoritatea acestora sunt deținuți recrutați din închisorile rusești cu promisiunea de a fi eliberați mai devreme.

Forțele rusești extinse vor include 695.000 de soldați contractuali, a declarat Șoigu, iar dintre aceștia, 521.000 ar trebui să fie în serviciu până la sfârșitul anului 2023.

Șoigu a mai propus, de asemenea, o reorganizare majoră a structurii forțelor militare, în special în Districtul Militar de Vest, ale cărui forțe sunt poziționate față în față cu cele ale statelor membre NATO.

Alte schimbări ar fi realocarea unor unități ale forțelor aeriene sub comanda forțelor terestre și transformarea brigăzilor existente de infanterie, marină și aeropurtate în divizii propriu-zise, similare celor care existau în cadrul structurilor sovietice.

Dacă vor fi puse în aplicare, reformele propuse ar anula o serie de schimbări care au fost întreprinse de predecesorul lui Șoigu, Anatoli Serdiukov, după războiul din 2008 din Georgia, care au pus în evidență problemele clare cu care se confrunta armata rusă.

Printre alte schimbări, Serdiukov a desființat structura forțelor armate din epoca sovietică, desființând marile divizii în favoarea unor brigăzi mai mobile și în mare parte autosuficiente și încercând să crească interoperabilitatea diferitelor ramuri.

Ordinul de mobilizare anunțat de președintele Vladimir Putin în septembrie a zguduit societatea rusă, provocând un val de emigrare a bărbaților și femeilor care au fugit de perspectiva de a fi vizați și trimiși la război.

O Rusie militarizată

Activiștii pentru drepturile omului au declarat că schimbările lui Șoigu nu fac decât să „militarizeze” și mai mult societatea rusă.

„Nu aș spune că aceasta este o reformă. Chiar nu există niciun iz de reformă aici", a declarat Aleksei Tabalov, care conduce grupul de apărare a drepturilor omului „Școala recruților",într-un interviu pentru Current Time. „Adevărata reformă ar fi crearea unei armate complet profesioniste, în care nu ar mai fi loc de recrutare obligatorie."

„Există două obiective declarate: menținerea operațiunilor ofensive în Ucraina și opoziția militară față de extinderea NATO. Acestea sunt cele două obiective care sunt declarate cu voce tare iar viața societății rusești va fi modelată în continuare pentru materializarea acestora”, a spus el.„Militarizarea, creșterea vârstei limită de încorporare, creșterea efectivelor armatei și a cheltuielilor militare; totul este acum subordonat scopurilor militare”.

XS
SM
MD
LG