Linkuri accesibilitate

Rusia: Putin ține discursul anual despre starea națiunii


Președintele rus Vladimir Putin în timpul discursului despre starea națiunii, ținut în fața camerelor reunite ale Parlamentului, Moscova, 21 aprilie 2021.
Președintele rus Vladimir Putin în timpul discursului despre starea națiunii, ținut în fața camerelor reunite ale Parlamentului, Moscova, 21 aprilie 2021.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, ține discursul anual despre starea națiunii, pe fundalul adâncirii tensiunilor din relațiile cu Statele Unite și Occident în general. Între timp, Rusia a masat și zeci de mii de militari și echipament la granița cu Ucraina și în peninsula Crimeea, manevre condamnate de Kiev, dar și de Occident, drept o încercare de a intimida Ucraina.

Putin și-a deschis discursul cu un apel către ruși să se vaccineze împotriva Covid-19, exprimându-și totodată speranța că până la toamnă se va obține imunitatea în masa, prin imunizarea (fie prin vaccinare sau ca urmare a bolii) a circa 70% din populația adultă. Potrivit datelor comisiei guvernamentale care coordonează lupta cu pandemia, Rusia a înregistrat peste 100 de mii de decese legate de Covid-19. Biroul Național de Statistică susține că numărul deceselor ar fi de peste 225 de mii, din aprilie 2020 și până în februarie 2021.

***

Președintele rus a promis că Rusia se va implica mai mult în combaterea schimbărilor climatice. El a declarat că vor fi necesare schimbări majore în agricultură, fondul locativ va trebui adaptat noilor cerințe, la fel și infrastructura.

Joi, Putin urmează să participe, prin videoconferință, la un summit pe tema schimbărilor climatice, organizat de președintele american Joe Biden.

Mai mult, președintele a declarat Rusia trebuie să ajungă să emită mai puține gaze, care provoacă efectul de seră, decât Uniunea Europeană.

***

În discursul despre starea națiunii, Vladimir Putin a avertizat că Rusia va reacționa rapid și cu măsuri drastice la orice provocare din afară și a deplâns faptul că „acțiuni agresive” împotriva Rusiei par să fi devenit rutină. Cu toate acestea, Putin a susținut că Rusia vrea să colaboreze cu toate statele, atâta timp cât nu trec „linia roșie” – sau limita acceptabilă a Rusiei.

XS
SM
MD
LG