Este un „act de provocare amenințător și nemaiauzit”, care a șocat ieri, joi 28 aprilie, comunitatea internațională, remarcă The Guardian. Rusia și-a reluat seara bombardarea Kievului, chiar dacă secretarul general al ONU António Guterres se afla în vizită acolo. Potrivit autorităților ucrainene, cel puțin 10 persoane au fost rănite în urma atacurilor. Este prima dată de la mijlocul lunii aprilie când rachete rusești lovesc capitala Ucrainei.
„Este oare acesta un salut din partea Moscovei? ”, a ironizat ieri seară consilierul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mihail Podoliak. „Asta spune multe despre adevărata atitudine a Rusiei față de instituțiile internaționale, despre eforturile liderilor ruși de a umili ONU și tot ceea ce reprezintă organizația”, a comentat șeful statului ucrainean într-un videoclip.
Vladimir Putin a dat în mod repetat de înțeles că ar fi gata să folosească arme nucleare dacă Occidentul intervine în favoarea Ucrainei, iar The Daily Telegraph, la Londra, se întreabă în mod serios care e riscul unui asemenea conflict. Allister Heath scrie astfel, în The Telegraph, că riscul unui al Treilea Război Mondial e mai mare decât ni se pare. Tot în The Telegraph, Con Coughlin, expertul ziarului în chestiuni militare și strategice, argumentează că, în acest context, Polonia a adoptat o poziție exemplară în fața Rusiei.
„The rot”: putreziciunea corupției
Cât se întinde putreziciunea în armata rusă? este principala întrebare pusă în dosarul special al numărului de astăzi al săptămânalului britanic The Economist („cea mai influentă publicație din lume”). How deep does the rot in the Russian army go? se întreabă astfel The Economist, care estimează că fiascoul militar rusesc din Ucraina reflectă în același timp o strategie greșita, dar și o rea pregătire a forțelor armate, cu o ierarhie extrem de coruptă și incompetentă. The Economist dă următorul exemplu revelator:
«În vara lui 2018 a fost organizat cel mai mare exercițiu militar al NATO de după războiul rece, sub comanda amiralului SUA James Foggo, pe atunci comandantul forțelor navale americane din Europa și Africa. Trident Juncture urma să adune 50 000 de oameni, 250 de avioane și 65 de nave de război în Arctica europeană în luna octombrie. Oricât de costisitor din punct de vedere logistic ar suna, manevrele păreau liliputiene în comparație cu ceea ce Rusia plănuia în Siberia în septembrie. Exercițiile Vostok ar fi fost cele mai mari de la giganticele manevre Zapad ale Uniunii Sovietice în 1981, așa cum se lăuda Serghei Șoigu, ministrul rus al apărării: aveau să implice 300 000 de militari, 1.000 de avioane și 80 de nave de război.
Totul părea uriaș. „S-a dovedit foarte greu pentru noi să aducem 50 000 de oameni pe teren”, și-a amintit recent amiralul Foggo. „Cum aveau să facă rușii ceea ce anunțau?” Răspunsul, și-a dat el seama în cele din urmă, a fost că n-au făcut-o. O companie de trupe (cel mult 150 de oameni) participantă la Vostok era socotită drept batalion sau chiar regiment (mai aproape de 1.000 de oameni). Nave de război individuale au fost înscrise ca escadrile întregi. Această șmecherie era deja un semn de avertizare că nu totul era așa cum părea în forțele armate rusești, iar asta chiar cu mult înainte ca armata rusă să se blocheze în suburbiile Kievului.»
(The Economist mai pusese de altfel întrebarea: «De ce mor atât de mulți generali ruși în Ucraina?», cifra fiind echivalentă cu cea din cele mai grele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial.)
În paralel, Corriere della Sera, cotidianul din Milano, trece în revistă armele cu care Putin și alți înalți responsabili ruși amenință Occidentul.
„Dacă Rusia este amenințată, atunci va răspunde cu mijloace pe care adversarii săi încă nu le au”, a avertizat Putin. La începutul conflictului, Kremlinul a făcut repetat aluzie la „folosirea armelor nucleare”. Acum, președintele rus amenință iarăși susținătorii Kievului: „Dacă cineva din exterior intenționează să se amestece în Ucraina, devenind o amenințare pentru Rusia, răspunsul nostru va fi rapid”, a avertizat Putin într-un discurs în parlament, evocând „amenințări geopolitice” la adresa Rusiei. „Avem instrumente pe care nimeni nu le are și le vom folosi dacă va fi necesar. Vreau să afle toată lumea asta”. Trimiterea de arme în Ucraina și în alte țări, a confirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, constituie „o amenințare la adresa securității Europei”. Dar care sunt armele de care dispune armata rusă?”
Corriere della Sera le trece metodic în revistă: de la rachetele intercontinentale cu o rază de acțiune de 18 000 km, la cele supersonice de tip Kinjal, deja folosite în Ucraina. Se ajunge astfel la armele chimice și biologice și la cele nucleare tactice, despre care Corriere scrie: «Sunt dispozitive mai mici decât cele clasice, cu o rază de acțiune limitată la aproximativ un kilometru și jumătate, pentru a fi folosite în luptă dacă armata nu reușește să învingă cu armele convenționale. Rușii dețin aproximativ 2.000 dintre acestea în depozitele lor, gata de utilizare, și pot folosi două sisteme pentru a le lansa: rachetele Kalibr, lungi de 6,2 metri și trase de pe uscat sau din mare, cu o rază de acțiune de 1.500 / 2.500 de kilometri, și sistemul Iskander-M, care trage de la sol și are o autonomie de 400-500 de kilometri. Există numeroase tipuri de arme nucleare tactice, care variază foarte mult ca mărime și putere: încărcătura celui mai mic proiectil poate ajunge la o kilotonă, sau echivalentul a o mie de tone de TNT, iar cel mai puternic chiar și la 100 de kilotone. Efectele variază în funcție de mărimea și locația detonației: bomba care a ucis 146.000 de oameni la Hiroshima, Little Boy, avea o încărcătură de doar 15 kilotone.»
Pe partea mai anecdotică, atât El Mundo în Spania, cât și, în Italia, La Repubblica preiau informațiile deja publicate de USNI News, site-ul Institutului Naval al SUA, potrivit cărora marina rusă a adus echipe de delfini dresați în largul Crimeei, pentru a apăra portul Sevastopol.
«Imagine!»… Lennon și de-rusificarea Ucrainei
„Nici Pușkin și nici Leningrad”: în Spania, El Pais abordează chestiunea „de-rusificării” rapide și intense, în întreaga Ucraină, unde „autoritățile interzic acum muzica rusă la radio, dărâmă monumente ale moștenirii culturale comune și renumesc străzi care purtau nume precum Tolstoi sau Ceaikovski”.
Trebuie spus însă că tendința era veche și că că deja în 2014, după ocuparea Crimeei de către Rusia, mai multe localități ucrainene luaseră deja inițiativa de a reboteza străzile numite “Str. Lenin” în Str. (John)… Lennon!
Franța: Macron revine pe Pământ
Același El Pais spaniol trece însă la un alt mare subiect de actualitate și analizează felul în care stânga franceză («poporul de stânga», le peuple de gauche) își întețește acum eforturile pentru a ocupa teren în vederea viitoarelor alegeri legislative.
Victoria lui Macron a fost “o șansă pentru Uniunea Europeană. Și rămâne un subiect de îngrijorare pentru Franța, mai divizată ca niciodată”. Începând de duminică, 24 aprilie, analizele presei străine au întors pe toate părțile realegerea lui Emmanuel Macron. „Ar trebui să fii cumplit de cinic pentru a nu fi uşurat”, recunoaște Nadia Pantel în Süddeutsche Zeitung. “Eșecul lui în fața extremei drepte ar fi fost o catastrofă pentru Franța , dar și pentru Europa”, scrie corespondenta la Paris a cotidianului bavarez.
Banalizarea amenințării nucleare
În sfârșit, Libération, la Paris, revine asupra felului în care Putin a reușit să banalizeze amenințarea cu apocalipsa nucleară. Scrie Libération: „S-ar putea ca Putin să mizeze pe faptul că ne-am obișnuit cu retorica apocaliptică. O catastrofă nucleară este, până la urmă, doar una dintre modalitățile sfârșitului lumii care ne sunt promise ca viitor. Prăbușirea credințelor în progres și efectele foarte reale ale schimbărilor climatice au făcut credibilă ipoteza sfârșitului iminent al lumii, uneori până la punctul de a o banaliza. Explozia inegalităților explică și de ce sentimentul că dansăm pe marginea prăpastiei este acum lucrul cel mai împărtășit din lume. Zombilor apocalipsei le răspund profeții „Metaversului” care anunță dispariția acestei lumi ca un fapt stabilit și care deleagă tehnologiei sarcina de a ne salva de relele pe care ea însăși le-a provocat.”
