În Rusia se află 9.747.621 de cetăţeni străini, potrivit datelor MAI pentru 1 ianuarie 2017. În statistică nu sunt incluse persoanele fără cetăţenie. Din cei străini, anul trecut au primit cetăţenie 265 de mii de oameni. Diferenţa de aproape 40 de ori se explică nu doar prin faptul că majoritatea vin la muncă, dar şi prin procedura complicată de dobândire a cetăţeniei. Corespondenta Current Time, Ecaterina Ponamareova a cercetat istoriile a trei oameni care nu pot primi de ani buni paşapoarte ruseşti şi stau în Rusia fără acte.
Fiu de miliţian sovietic
„Acum sunt nimeni. Probabil, un vagabond. Mă consider rus, pentru că m-am născut aici. Mă consider cetăţean al Federaţiei Ruse”, spune Alexandr Saraev.
Alexandr Saraev încearcă de 13 ani să demonstreze că are dreptul la un paşaport rusesc. În 2004, el s-a întors în Rusia din Taşkent. După destrămarea URSS, a fost nevoit să-şi facă paşaport uzbec. Era sigur că nu va avea probleme cu cel rusesc, având în vedere că s-a născut aici. În anii ’70, tatăl lui – ofiţer de miliţie – a fost transferat, împreună cu familia, în Uzbekistan din Sverdlovsk (azi Ecaterinburg).
„Cel mai probabil, în cadrul acestui program prin care oamenii trebuie să se mute, ei ar trebui să fie asiguraţi cu locuinţe, să primească nişte compensaţii materiale, toate acestea din buget. Şi astfel de oameni ca mine sunt mulţi”, presupune Saraev.
An de an, Alexandr este refuzat. Ba i se reproşează că s-a dezis de cetăţenie primind paşaportul uzbec, ba i se demonstrează că Rusia şi RSFR nu au nimic în comun. În timp ce umbla prin instanţe, a expirat termenul de valabilitate al paşaportului său uzbec, aşa că lucrează şi locuieşte ilegal în Rusia.
Impresionant este faptul că Alexandr a avut şansa să trăiască într-o altă ţară. Soţia lui nemţoaică a plecat în anii ’90 în Germania, şi nu în Rusia. Alexandr a fost principial: dacă e rus şi a luptat în războiul din Afganistan, înseamnă că ar trebui să se stabilească în patrie. Dar, de şapte ani, îşi vede fiii doar pe Skype.
„Soţia mea spune că nici n-aş fi putut să trăiesc acolo, cu legile lor. Mă scuzaţi, chiar ca să merg la pescuit aş fi avut nevoie de o licenţă. Nici în pădure după ciuperci n-aş fi putut să merg fără permis. Mie şi aici mi-e bine! Deşi n-am dreptul să călătoresc cu bilete, am fost la Omsk cu maşina”, spune Saraev.
Test ADN pentru cetăţenia rusă
Tatiana Kudreavţeva are 18 ani. Din acte, are doar certificatul de naştere. Mama ei este rusoaică şi are paşaport rusesc, iar tatăl locuia în Kazahstan atunci când s-a destrămat URSS şi are paşaport kazah. Când fata s-a născut, n-a fost înregistrată. Părinţii nu aveau atuni bani pentru schimbarea actelor. Aşa şi au trăit până când Tanea a rămas însărcinată, la vârsta de 16 ani.
„Autorităţile tutelare m-au avertizat că, dacă nu voi avea documente, îmi vor duce copilul la centrul de plasament. Desigur, îmi e frică, pentru că el e tot ce am”, spune Kudreavţeva.
Tanea a cerut ajutor de la funcţionari pentru perfectarea actelor. Tatăl fiului ei are paşaport rusesc. Dar, pentru început, bărbatului i se cere să facă un test ADN şi să demonstreze că pretinde la cetăţenie rusească, într-adevăr, pentru fiul său.
„Ne-au spus să ne descurcăm singuri. Să facem cum vrem. Soţul chiar intenţiona să ia un credit ca să facă testul ADN şi să treacă pe numele lui copilul, dar nu i se oferă”, se plânge Kudreavţeva.
Nu e nevoie de profesori
Dustmurod Mirzoev îşi face paşaport rusesc mai bine de şase ani. A venit în Rusia din Tadjikistan acum zece ani. Spune că i-a plăcut şi a decis să rămână. Prin programul „Concetăţeni”, autorităţile promiteau că el, născut în URSS, va beneficia de o procedură simplificată de obţinere a paşaportului rusesc şi de susţinere socială. Dar, în realitate, totul a mers altfel.
„Nu ştiu, parcă potrivit legii aş putea să fac totul, dar când am aplicat actele pentru program, am fost refuzat pe motiv că profesia mea nu e necesară în oraş. Lucrez aici la sortare, dar, de fapt, sunt profesor de limbi străine”, spune Mirzoev.
Potrivit studiilor, Mirzoev este profesor de engleză. Cunoaşte cinci limbi. Pe lângă engleză, ştie rusă, germană, tadjică şi uzbecă. Dar serviciile de migraţiune şi cele pentru angajare n-au putut găsi o întrebuinţare pentru cunoştinţele lui, aşa că Mirzoev a învăţat să lucreze la sortare. Dar nici asta nu l-a ajutat. În anii în care a luptat pentru paşaportul care i se cuvine a adunat mape groase de certificate. E deja târziu să se dea bătut şi să plece altundeva.
„Voi lupta până la victorie. Vreau ca copiii mei să primească cetăţenie, să meargă la grădiniţă şi la şcoală. Pentru asta fac toate astea”, spune Mirzoev.
Refuz de sistem
Activiştii civici spun că astfel de istorii sunt multe. Pentru un simplu om, e mult mai greu să obţină paşaport decât i se promite. Adesea funcţionarii refuză să ofere cetăţenie fără a avea motive legale. Pur şi simplu, pentru că aşa a decis un angajat al serviciului de migraţiune.
„Instituţia care se ocupă de această treabă ce necesită eforturi intelectuale şi înţelegere ştiinţifică a fost transferată în subordinea fostei miliţii. Acum avem poliţie şi angajaţii din fosta miliţie n-au făcut nici un fel de cursuri şi continuă să promoveze stereotipurile lor, că doar ei ştiu ce înseamnă cetăţenie, iar noi nu ştim să citim aceste legi”, crede preşedintele Asociaţiei refugiaţilor din Ural, Ludmila Lukaşova.
Ludmila Lukaşova ajută oamenii să conteste în instanţă deciziile funcţionarilor. Dar judecătorii arareori recunosc greşelile sistemului de stat. Ea se ocupă de dosarul lui Alexandr Saraev toţi cei 13 ani. Într-o nouă încercare de a demonstra sistemului că el e cetăţean rus, Ludmila a cerut documente de arhivă din departamentul regional al MAI, ca instanţa să vadă că îl refuză pe fiul unui ofiţer de miliţie sovietică, trimis în Uzbekistan. Deocamdată, răspunsul la scrisoarea ei nu a venit.
