Linkuri accesibilitate

Rusia Unită și-a păstrat majoritatea de două-treimi în Duma de stat, după „cele mai murdare alegeri din istoria Rusiei” (Golos)


Simpatizanții Partidului Comunist au organizat un protest luni seară la Moscovaa, după ce s-a anunțat victoria Rusiei Unite, cerând între altele să nu fie generalist votul online, testat pentru prima dată la alegerile pentru Duma de stat, Moscova, Rusia, 20 septembrie 2021.
Simpatizanții Partidului Comunist au organizat un protest luni seară la Moscovaa, după ce s-a anunțat victoria Rusiei Unite, cerând între altele să nu fie generalist votul online, testat pentru prima dată la alegerile pentru Duma de stat, Moscova, Rusia, 20 septembrie 2021.

Rusia Unită, partidul de guvernământ pro-Kremlin, și-a menținut majoritatea constituțională în Duma de stat, după alegerile de săptămâna trecută, afectate de acuzații de fraude majore în timpul votului, de la abuzuri procedurale, la falsificarea buletinelor de vot.

Pentru prima data, anul acesta, s-a putu vota și online, metodă care se pare că va fi generalizată pentru alegerile prezidențiale din 2024 când președintele Vladimir Putin ar putea candida din nou, datorită amendamentelor constituționale adoptate anul trecut.

Victorie pătată de fraude
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:02:56 0:00

Grupul independent de monitorizare GOLOS a numit votul de trei zile din weekend „una dintre cele mai murdare” alegeri din istoria Rusiei, în timp ce Germania a declarat luni că acuzațiile trebuie luate „în serios și ar trebui clarificate”, iar Uniunea Europeană a denunțat climatul de „intimidare” în perioada premergătoare votului, mesaj reluat ulterior de Londra și Washington.

Votul a fost, de asemenea, afectat de lipsa unei prezențe semnificative a opoziției după ce organizațiile legate de politicianul de opoziție Alexei Navalnîi au fost clasificate drept „extremiste”, interzicând oricui din rețeaua sa să candideze.

Votul în Donbas – pașapoarte rusești și speranțe de unire cu Rusia
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:37 0:00

Pentru prima dată din 1993, observatorii Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) nu au fost prezenți din cauza limitărilor impuse de autoritățile ruse.

Cu 99,9 la sută din buletinele de vot numărate, Comisia Electorală Centrală a declarat, că Rusia Unită a câștigat aproape 50% la sută din cele 225 de locuri atribuite prin liste de partid.

Principalul rival, Partidul Comunist, a obținut puțin sub 19%, iar Partidul naționalist Liberal Democrat a primit 7,50%. Alte două partide, Rusia dreaptă și Noul Popor au obținut 7,45%, respectiv 5,33% din voturi.

Alte 225 de locuri în Duma de stat sunt atribuite în circumscripții uninominale. Candidații Rusiei Unite conduc în 198 de circumscripții.

Președintele Vladimir Putin, luni seară, le-a mulțumit rușilor pentru încredere.

Secretarul general al Rusiei Unite, Andrei Turchak, a declarat că partidul se așteaptă să câștige 120 de mandate pe listă și 195 prin vot direct, ceea ce înseamnă că Rusia Unită va avea o majoritate de 315 mandate în Duma cu 450 de locuri.

„Este cu adevărat incredibil", a spus purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmuș. "Îmi amintesc sentimentul din 2011, când au furat alegerile. La fel se întâmplă chiar acum."

Președinta Comisiei Electorale Centrale, Ella Pamfilova, a confirmat luni, 20 septembrie, că Rusia Unită și-a păstrat așa-numita majoritate constituțională în parlament.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG