Linkuri accesibilitate

Să ne bucurăm gratuit de bolile noastre


Se rup oase în sistemul de sănătate. Curg râuri de sânge și de alte fluide: lupta se duce cu toate mijloacele disponibile, inclusiv cu brancarda, tineta și plosca.

Este un conflict dincolo de perdelele de fum politice, între spitalele „lor” și spitalele „noastre”. Între tratament și prevenție, între „școala românească de medicină” care e „foarte stimată în lume” și medicii școliți în străinătate. Este un război total pentru banii sistemului, oricum mai puțini ca în alți ani. Este și un război de prestigiu între medici pe care vechimea în muncă și partid i-a laureat și premiat cu catedre la Universitate și palme academice și medici specializați în străinătate, care nu dau multe parale pe statusul universitar autohton, atenți la seismogramele domeniului, la noi tratamente, abonați la Nature, Lancet și alte reviste cotate ISI unde, uneori, semnează. Primii sunt protejați de prejudecățile bugetare, de reflexe de mentalitate și de întreaga narațiune populistă a sănătății pentru toți, ceilalți sunt bampirii care sug sângele și banii poporului, cu notele lor umflate pentru servicii sofisticate și parțial inutile. Cumva e de înțeles: de ce să plătim atât de mult pentru bolile noastre inevitabile? Mai bine puțin. Sau deloc. Să ne bucurăm gratuit de bolile noastre.

Dar ce e nou? Sistemul de sănătate nu e, de multă vreme, sănătos, așa cum nici cel de educație nu e educat. Ministerul Mediului evită dialogurile frontale despre chestiuni sensibile de mediu (poluarea, Roșia Montană). Ministerul Finanțelor pare să stabilească la păcănele și ruletă rusească diferiții indicatori economici. Iar ministrul de Interne... în fine, ministrul de Interne se întâlnește cu Alexandru Cumpănașu (cercetat penal, de altfel) pentru a discuta strategii pentru combaterea clanurilor interlope.



Premisele discuției nu sunt prea fericite, e drept. Când s-a discutat bugetul, acum o lună, încercarea ministrului Sănătății Victor Costache de a obține o majorare s-a topit în fumul discursurilor festive și a mahmurelii de după victorie când noul guvern a primit nota de plată a fostului. Deși bugetul a fost în cele din urmă micșorat cu vreo douăzeci și două de procente față de anul precedent, Ludovic Orban dădea asigurări că sunt bani suficienți pentru toate bubele sistemului - nu să le extirpe, desigur, ci doar să le oblojească. La urma-urmei, cum a mers până acum cu bani de pansamente și spirt de-acasă, poate merge și de acum înainte. Nicăieri nu germinează mai bine fatalismul mioritic ca în lenjeria spitalelor.

Lipsa de empatie este redusă la lipsa de bani


E o bătălie pe firimiturile unei mese bugetare și-așa frugale. Sunt bani puțini, dar multe guri de hrănit. Pe sărăcia aceasta se întemeiază apărarea în multe cazuri de malpraxis. Există chiar o întreagă retorică manipulatorie a sărăciei care scuză mijloacele. „Nu au fost bani de mai mult și mai bine”, auzim la tot pasul. „A trebuit să recurgem la soluții atipice, folosindu-ne de resursele pe care le aveam la dispoziție.” Sunt scuze pentru relele tratamente aplicate bolnavilor nu doar în spitale și policlinici din România „profundă”, ci și din București sau din alte orașe mai mari. Lipsa de profesionalism, de empatie, de înțelegere și de știință de carte este redusă la lipsa de bani, pur și simplu. Este cel mai bun alibi pentru oribilele tratamente aplicate ante- și post-mortem în diverse spitale cu ștaif. Este explicația peisajului febril și delirant din unele clinici, a mizeriei și descompunerii altora. A indolenței și cinismului care au devenit mărci înregistrate pentru o parte (nu neapărat majoritară, cât reprezentativă) a funcționărimii/bugetărimii române.

Scandalurile repetate în care sunt implicate nume altminteri respectabile ale medicinei românești („renumita școală de medicină românească”) demontează/demitizează zi de zi ethosul educației și cumsecădeniei românești. Desigur, performanța se poate realiza, în cel mai bun caz, cu investiții serioase mai ales în infrastructură, însă ce bine ar fi dacă medicii ar investi ceva și în empatie, că e ieftină ca o endorfină.

Empatia de toval, de altfel, a cuprins ca solzii de psoriazis părți importante din sistem, unde se duc acum lupte aprige pentru controlul programelor naționale de sănătate. Ministrul ar vrea să le liberalizeze cu totul (sau în mare măsură), pentru că s-a văzut limpede că, în caz de necesitate, sistemul de stat clachează din pricina nepăsării, lăcomiei, neprofesionalismului. Și a lipsei de concurență. Ca peste tot, faptul că nu există competiție, unitățile medicale ale sistemului de stat fiind rentiere ale banilor publici fără să dea mare lucru în schimb, lasă urme de neșters în statisticile medicale și în viețile (și morțile) pacienților. Anchetele jurnalistice și penale care au drenat când și când suprafața de cleștar a sistemului de stat au scos mereu la iveală că lista de cheltuieli nu se potrivea mai deloc cu cea a consumului, că medicamentele compensate ajungeau pe piața neagră, că sistemele piramidale tip Caritas funcționau și la nivelul furnizării și prescrierii de medicamente, că aparatura medicală cumpărată era îmbătrânită și/sau, uneori, inadecvată. Uneori, în cazuri majore, cum a fost Colectiv, s-a dovedit că victimele sunt folosite ca scut uman pentru a motiva excesele financiare și discursurile electorale cinic-resentimentare.

E tristă viața în care așteptăm ca statul să ne însănătoșească.


Sistemul de sănătate din România seamănă mult cu cel circulator din corpul omenesc: o circulație mare varsă în aorta marilor spitale majoritatea resurselor, în vreme ce în circulația mică banii ajung colateral dar irigă zonele de practică și (când se poate) de cercetare importante din domeniul privat. O luptă financiară, dar și o ciocnire a mentalităților. De-a lungul multor decenii ni s-a scrijelit cu secera și ciocanul pe lobii frontali ideea că a recurge la sistemul privat de sănătate este un semn de îmburghezire și, din pricina prețurilor, o opțiune inaccesibilă. Și că, dimpotrivă, doar un sistem de sănătate girat de stat este un sistem responsabil, popular, uman, democratic. Că statul - tătuc și infirmieră, deopotrivă - are prișnițe pentru toate bolile noastre. E tristă viața în care așteptăm ca statul să ne însănătoșească. Poate de aceea speranța noastră de viață este pe ultimul loc în Europa.

Anul trecut, s-a adoptat o ordonanță care, în principiu, relua, cu mici variațiuni, practica de acum câțiva ani numită „coplată.” Spre deosebire de sistemul aplicat cu ani în urmă, actualul mecanism pare mai echilibrat și, cu certitudine, un pas spre normalitate: asigurările de sănătate de stat decontează o parte din costul analizelor, procedurilor, medicamentelor prescrise și operațiilor. Numai că, de cele mai multe ori, este vorba despre o picătură într-o mlaștină de birocrație și lăcomie. Uneori diferența de costuri între operații făcute la stat și la privat este enormă (în raport de unu la zece) iar compensațiile sistemului de sănătate sunt ridicol de mici. E posibil ca la privat costul operației să fie umflat. Este însă la fel de posibil ca la stat prețul să fie menținut pe hârtie la cel mai mic nivel pentru a avea cea mai bună ofertă de pe piață și a simula gratuitatea sistemului de sănătate. Dacă ne uităm pe repartizarea banilor de la sănătate vom vedea că subfinanțarea (evidentă și indiscutabilă pentru acest domeniu) se manifestă cu precădere nu la capitolul cheltuielilor salariale, ci la cel al investițiilor, decontărilor, cheltuielilor cu pacienții. De aceea se construiesc spitale din donații și nu din bani publici. Mai bine te prefaci că ești sănătos. Coplata nu este o soluție câtă vreme termenul de comparație și compensație este sistemul de stat unde trebuie să aștepți cu lunile să faci un consult banal sau o analiză de care depinde viața ta. Există cazuri în care viața pacienților a fost mai scurtă decât perioada de timp până la biopsie.

Bolnavii, scutul uman al sistemului


Or ce vrea ministrul? Să nu mai existe liste de așteptare. Să lase la latitudinea pacientului unde să fie tratat. Să fie un sistem bazat pe pacient (contribuabil) și nu pe spital/medic. Propunerea ministrului de a pune la aceeași linie de start instituțiile statului cu cele private a fost întâmpinată cu un val de furie și de săgeți otrăvite care ținteau în biografia profesională a ministrului. Premisa de la care se pornește este că domeniul privat al medicinei este un domeniu al lăcomiei și imposturii. Ministrul, care a avut o carieră de medic la una dintre rețelele de sănătate private, este considerat un cal troian al liberalismului sălbatic pus pe distrugerea sistemului de stat care, nu-i așa, salvează viețile tuturor și nu doar ale unei elite cu conturi în Bermude. Dar cei care-i scurmă prin biografie găsind diverse bucăți de sticlă multicolore uită să spună și că pacienții nu vor plăti, de fapt, în cazul programelor curative derulate prin Casa Națională de Asigurări, indiferent de categoria în care se încadrează unitatea spitalicească. De altfel, discuția este inutilă, de vreme ce nu se schimbă nimic din parametrii în care funcționează sistemul încă din 2014. De pildă, spune ministrul, în cazul programelor de radioterapie în care pacienții nu plătesc nici la stat, nici la privat. Singurele inovații sunt că după adoptare ordonanța, cardiacii pot fi tratați fără coplată și la stat, și la privat iar serviciile medicale din cadrul programelor naționale de sănătate vor fi derulate „în mod unitar atât prin furnizori publici, cât și prin furnizori privați, în mod similar cu reglementarea privind furnizorii privaţi de medicamente şi dispozitive medicale”. Pacientul va putea alege el în mâinile cui își pune soarta. România este vicecampioană europeană la mortalitate (cu 1530 de decese la suta de mii de locuitori) și cele mai ucigătoare boli sunt cele cardiovasculare (cardio- și cerebro-vasculare), așadar boli care au ca factori de risc stresul, fumatul, etilismul, sedentarismul și obezitatea complementară. Cu toate că România mai deține și alte performanțe morbide, cheltuielile de sănătate sunt de trei ori mai mici ca media europeană. Și, pe măsură ce crește deficitul bugetar, crește și numărul deceselor care puteau fi prevenite printr-un tratament eficient și prin prevenție.


Lupta pentru a crea un sistem de sănătate fiabil, eficient, accesibil este mai importantă decât măruntele cafturi politice, chiar dacă în spatele ei se află nenumărate calcule și interese politice. Iar după adoptarea ordonanței am putea vedea ce diferență este, cu adevărat, între stat și privat, cât de scumpă este sărăcia noastră de s-au prins toate bolile de noi.

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG