Cotidianul.md citează părerea juristului şi activistului civic Ștefan Gligor despre căderea guvernului condus de Maia Sandu și învestirea altui cabinet condus de Ion Chicu. Nu s-ar fi făcut fără implicarea oligarhului Vladimir Plahotniuc, care odată fugit din țară păstrează legătura cu democrații, susţine Gligor. Mai mult, acesta spune că, în iunie curent, când PDM și PSRM negociau o coaliție de guvernare, Chicu a fost prim-ministrul de compromis al democraților, iar candidatura acestuia a fost analizată inclusiv la Moscova. „Coaliția PDM-PSRM nu este una neformală, ci reală, faptică, probată prin numirea unui guvern, în care o jumătate de oameni sunt afiliați direct PDM”, declară juristulul şi continua: “Chicu, ministrul de finanțe al lui Plahotniuc, care a băgat bugetul statului în proiecte dezastruoase, populiste, care l-a pustiit de miliarde de lei, pretinde astăzi că este un tehnocrat. El are un domeniu îngust pe care îl cunoaște, dar nu a avut caracterul nici măcar în calitatea de ministru al finanțelor să echilibreze acel buget și să oprească PDM de la mituirea alegătorilor din bugetul public”.
Comentatorul de la ziarulnational.md, Nicolae Negru, scrie despre graba „indecentă” cu care a fost format și învestit noul guvern că aceasta ar lăsa impresia că Dodon se temea că Maia Sandu se va răzgândi și îi va accepta condițiile de formare a unei noi alianțe, renunțând la funcția de premier în favoarea altcuiva din blocul ACUM. „După ce i-a folosit, el nu mai are nevoie de acumiști, prezența lor la guvernare i-ar limita libertatea de acțiune în interesele Rusiei”, mai crede editorialistul. În opinia sa, acumiștii se pot consola și chiar mândri cu realizarea lor „istorică”, cu isprava de a-l fi eliminat pe Plahotniuc de pe scena politică, dar faptul că i-au lăsat lui Dodon toate pârghiile puterii ar trebui să-i îngrijoreze. “Este Plahotniuc un rău mai mare decât răul pe care îl poate cauza marioneta lui Putin, decât federalizarea Republicii Moldova, de exemplu?”, se întreabă autorul.
În câteva ştiri, tv8.md dă detaliile de la reuniunea Consiliului Național Politic al PPDA ţinută în acest week-end. Platforma Demnitate și Adevăr va constitui o Asociație a primarilor și consilierilor, după ce mai mulți reprezentanți ai formațiunii au fost aleși în funcții administrative în teritoriu la alegerile locale din 20 octombrie. „Vom fi principalul avocat al descentralizării și autonomiei locale, astfel încât comunitățile să se poată dezvolta”, a declarat Andrei Năstase după întrunire. Referitor la activitatea reprezentanților PPDA în parlament, s-a decis „păstrarea coeziunii democratice, pentru elaborarea și promovarea legilor de care au nevoie cetățenii”. Iar în locul lui Stanislav Pavlovschi, care a plecat în luna septembrie din partid, consiliul l-a ales vicepreședinte al formațiunii pe deputatul Igor Munteanu, fostul ambasador al R. Moldova la Washington.
Zdg.md scrie despre o altă şedinţă de partid, cea a Consiliului Republican al PSRM, cu participarea lui Igor Dodon, dar în lipsa presei. Citând un comunicat al formaţiunii, ziarul scrie că în cadrul ședinței au fost examinate rezultatele alegerilor locale generale, precum și ale noilor alegeri parlamentare care s-au desfășurat la 20 octombrie. Este citată şi o postare pe Facebook a preşedintelui Igor Dodon: „am subliniat că Republica Moldova, în aceasta săptămînă, a intrat într-o perioadă principial nouă, după învestirea unui nou Guvern, condus de prim-ministrul Ion Chicu. […] Am asigurat membrii formațiunii că noi avem toate șansele să transformăm Republica Moldova într-un mare șantier de construcție, unde vor fi realizate proiecte majore de infrastructură ceea ce va impulsiona creșterea economică”, a scris Dodon în postare.
Tribuna.md face un clasament al guvernelor care au avut cele mai scurte madate. Pe primul loc este Guvernul Streleț - a guvernat începând din 30 iulie 2015 și a căzut după exact trei luni de la învestire (29 octombrie 2015). Locul doi în clasament îi revine Guvernului Greceanîi II. „La data de 10 iunie 2009, Guvernul Greceanîi II a primit votul de încredere acordat de Parlament, din partea a 59 de deputați comuniști (din 101 parlamentari). Totuși, mandatul acestui executiv a fost doar de 3 luni și 14 zile, dându-și demisia, urmare a învestirii unui nou Guvern”, scrie sursa. „Bronzul” în acest clasament îi revine guvernului în frunte cu Chiril Gaburici. „Pe 18 februarie 2015, guvernul format sub conducerea lui Gaburici, a primit votul de încredere al deputaților din Parlament, decizia fiind susținută de 60 de parlamentari (din 101), membri ai fracțiunilor PLDM, PDM și PCRM. La 4 iunie 2015 premierul Chiril Gaburici a prezentat raportul de activitate a guvernului pentru primele 100 de zile, iar la 12 iunie, în cadrul unui briefing de presă, și-a anunțat demisia din funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova”.
Există integrare europeană după guvernul Maiei Sandu? Cu această întrebare îşi începe o analiză publicată de ipn.md politologul Dionis Cenuşă. Căderea guvernului Maiei Sandu reprezintă printre altele,în opinia analistului şi o avertizare că reformele trebuie realizate cu “un simț realist față de riscurile politice și o capacitate potrivită de a încorpora reformele în strategii politice durabile”. Traiectoria scurtă, de circa 5 luni, a unuia dintre cele mai ambițioase guverne în istoria țării demonstrează că în Moldova persistă o neconcordanță vizibilă între apetitul de reformă și derularea lor propriu-zisă. Astfel, ACUM a început să se preocupe de politică mai târziu decât de politicile publice, iar Socialiștii au fost eficienți în a-i penaliza pe rivalii lor politici pentru lipsa de viziune strategică și instincte politice primare. În orice caz, după eliminarea subită a guvernului Sandu, UE a realizat repetat că imprevizibilitatea și volatilitatea politică se mențin puternic în comportamentul actorilor politici moldoveni, de pe toate baricadele politice, şi accentul europenilor va fi pus strict pe monitorizarea îndeplinirii reformelor de către noul premier Ion Chicu – adică o condiționalitate aspră. Orice manifestări de simpatie, observabile pe durata mandatului Maiei Sandu, vor dispărea, crede analistul.