Linkuri accesibilitate

Salariile miniștrilor vor ajunge la 50.000 de lei după o nouă majorare


Proiectul urmează să fie examinat și aprobat de Parlament.  
Proiectul urmează să fie examinat și aprobat de Parlament.  

Demnitarii vor ridica salarii mai mari, după ce Guvernul a operat, pe 31 mai, modificări în legea sistemului unitar de salarizare în sectorul bugetar. Miniștrii vor primi lunar 50.000 de lei, aproape de două ori mai mult ca în prezent, aceasta fiind a doua majorare a lefurilor lor din acest an.

Potrivit proiectului Ministerului Finanțelor, salariile demnitarilor vor fi calculate, începând cu 1 iunie, în baza unei valori de referință de 3.000 de lei față de 1.900 de lei cât este în prezent. Excepție fac prim-viceprim-miniștrii, viceprim-miniștrii, miniștrii, agentul guvernamental și secretarul general al Guvernului care vor fi remunerați în baza unei valori de referință de 3.600 de lei.

Ministra Finanțelor, Veronica Sirețeanu, a spus că, după modificările operate, miniștrii urmează să fie remunerați lunar cu circa 50.000 de lei sau 2.600 de euro. În total, de salarii majorate vor beneficia 1.300 de angajați ai administrației publice centrale. Statul va cheltui pentru aceasta circa 90 de milioane de lei.

Ministra susține că aceste creșteri salariale sunt necesare pentru a menține în sistem profesioniștii, care aleg să activeze în sectorul privat, unde ar fi mai bine plătiți.

Inițiativa a fost criticată, la ședința Guvernului din 31 mai, de guvernatoarea Găgăuziei, Irina Vlah, care a întrebat dacă este normal ca un bătrân să primească o pensie de 2.500 de lei, iar un ministru să aibă un salariu de 50.000 de lei. În replică, premierul Dorin Recean a spus că, la următoarea rectificare a bugetului de stat, din iulie, se vor găsi bani pentru creșterea salariilor și pentru alte categorii de angajați din sectorul public.

Aceasta este a doua majorare a salariilor miniștrilor aprobată de Guvern în acest an. Începând cu 1 ianuarie, salariul brut lunar al unui ministru a crescut cu 8.000 de lei, de la 19.520 la 27.790 de lei.

Proiectul Ministerului Finanțelor prevede și rectificarea bugetului de stat, fiind necesară ajustarea resurselor financiare și cheltuielilor proiectelor finanțate din resurse externe, ca urmare a granturilor externe obținute de R. Moldova.

Atât veniturile, cât și cheltuielile bugetului de stat se majorează cu 1, 4 miliarde de lei. Veniturile vor fi de 66, 274 de miliarde de lei, în creștere cu 2,2% față decât cele aprobate, iar cheltuielile – 84,6 miliarde de lei, cu 1,7% față de suma prevăzută inițial. Deficitul bugetar va rămâne același, de 18,3 miliarde de lei.

Proiectul urmează să fie examinat și aprobat de Parlament.

  • 16x9 Image

    Virginia Nica

    Sunt parte a echipei Europei Libere Moldova din august 2022 și realizez materiale scrise, audio și video despre economie și, în mod special, despre agricultură. După ce am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova în 2005, am activat în mai multe redacții de presă tipărită și online.

XS
SM
MD
LG