Linkuri accesibilitate

Scandalul Jeff Bezos în Statele Unite


Jeff Bezos, fondatorul companiei Amazon.
Jeff Bezos, fondatorul companiei Amazon.

„National Inquirer” a fost bănuit că ar fi acționat din nou pentru a-l apăra pe Trump, știut fiind că Bezos este proprietarul ziarului „Washington Post”.

Un nou scandal preocupă mediile de informare in Statele Unite, implicandu-l pe Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, si o publicatie tabloid. O relatare de la corespondentul Europei Libere la Washington.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:57 0:00
Link direct

Cel mai bogat om din lume este Jeff Bazos, care a facut avere cu firma Amazon. Tabloidul este National Enquirer, proprietatea firmei „American Media”, publicatie condusa de David Pecker.

Pe scurt iata cele intimplate. National Enquirer a dat la iveala de curind ca Bezos avea o aventura extraconjugala cu o fosta realizatoare de televiziune, Lauren Sanchez. Dezvaluirile au fost insotite de mesaje pe Internet si fotografii infatisindu-i pe cei doi si au dus la divortul lui Bezos, care era casatorit de 25 de ani.

Imediat dupa aceste desfasurari, Bezos i-a cerut sefului serviciului sau de securitate sa afle cum au ajuns mesajele respective in posesia tabloidului si sa nu se uite la bani, in aceasta investigatie.

O istorie ceva mai veche insa il plaseaza pe Pecker intr-un alt scandal, in legatura cu campania vechiului sau prieten Donald Trump. Din declaratiile avocatului acestuia din urma a rezultat ca intre altele, „American Media” a fost intermediarul care a platit uneia dintre amantele lui Trump, 130,000 de dolari pentru ca sa tacă, in legatura cu relatia respectiva. Pentru ca aceasta musamalizare s-a petrecut pe fondul campaniei electorale, un tribunal din New York a stabilit ca American Media a facut o contributie ilegala de campanie, ceea ce este un delict penal.

A urmat o intelegere in care „American Media” a oferit procurorilor informatii suplimentare, in schimbul achitarii si in acel context, compania a acceptat sa fie supravegheata timp de trei ani si daca comite vreun delict, cazul poate fi reactivat.

Cind a aparut articolul despre Bezos, National Inquirer a fost banuit ca ar fi actionat din nou pentru a-l apara pe Trump, stiut fiind ca Bezos este proprietarul ziarului Washington Post, pe care presedintele il considera ostil. In acel context, avocati ai firmei „American Media” l-au santajat pe Bezos, scriindu-i că nu vor publica alte mesaje si fotografii compromitatoare, daca el declară că ancheta impotriva sa nu a fost motivata politic.

Bezos a facut insa public acest santaj. In plus, el a aratat intr-un blog ca ar putea exista si o conexiune saudita, relatind ca David Pecker ar fi fost recompensat de Trump, dupa ce a devenit presedinte, cu o cina la care a participat o influenta oficialitate saudita, stiut fiind ca Pecker avea interese de afaceri in acea tara.

Or Washington Post continua sa preseze administratia in legatura cu banuiala ca printul mostenitor si lider de facto al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman ar fi fost implicat in uciderea ziaristului saudit Jamal Khashoggi.

XS
SM
MD
LG