Poporul Republicii Moldova, hăituit de pandemie și de sărăcie, este chemat să decidă în conflictul dintre președinta Maia Sandu și actualul parlament, produs al alegerilor organizate după legislația lui Plahotniuc și Dodon.
Poporul Republicii Moldova, hăituit de pandemie și de sărăcie, este chemat să decidă în conflictul dintre președinta Maia Sandu și actualul parlament, produs al alegerilor organizate după legislația lui Plahotniuc și Dodon.
Curtea Constituțională a invalidat ieri, 23 februarie, decretul Maiei Sandu de desemnare repetată a Nataliei Gavriliță la funcția de premier. S-a spus că era o decizie previzibilă. Curtea nu a avut o abordare globală, cum au sperat unii experți constituționaliști, care să analizeze circumstanțele în care s-a ajuns la preeminența unei „majorități parlamentare absolute” asupra dreptului discreționar al șefului statului de a desemna un premier. Curtea nu s-a pronunțat dacă poate fi considerată „majoritate formalizată” orice listă ad-hoc de semnături, mai ales când respectiva „listă”, întrebată dacă își asumă guvernarea, o dă pe demagogie, evită un răspuns clar.
De asemenea, Curtea nu a rezolvat contradicția de principiu care există între un președinte ales prin vot direct și universal și puterile sale limitate într-o republică parlamentară. Dacă prerogativele sale nu s-au schimbat, ce rost a mai avut revenirea la alegerea șefului statului de către popor?... Curtea s-a limitat să repete ceea ce se știa și până atunci: președintele este dator să desemneze un premier după consultarea fracțiunilor, un premier care să fie sprijinit de o majoritate parlamentară.
Cu alte cuvinte, președintele e redus la rolul unui funcționar care girează deciziile luate de alții, cei care formează majorități flotante, conjuncturale, chemate să servească interese de grup și privilegii de castă. Ce mai decide în mod real șeful statului?
E ciudat că magistrații de la Curtea Constituțională au avut nevoie de o săptămână de reflecții pentru a emite o hotărâre confuză, „solomonică”...
Întrucât CCM nu o obligă pe președinta Maia Sandu să o desemneze premier pe Mariana Durleșteanu, care are în spatele ei o „majoritate formalizată”, ci pare să lase o portiță deschisă unui alt candidat, evident, al aceleiași majorități absolute. Se pare, afirmă unii comentatori, că „arbitrul CCM” s-a plictisit să stea pe tușă și a hotărât să intre discret în jocul politic.
Poate nu e vina actualei componențe a CCM că lasă această impresie, cât a propriei biografii din ultimii 7-8 ani, când deciziile Curții au favorizat anumite partide, consolidând regimul Plahotniuc, ajutându-l să-și subordoneze instituțiile, justiția în primul rând, să le transforme în servitoare ale intereselor sale de putere. Și acum orice hotărâre a Înaltei Curți este privită cu scepticism și suspectată de parțialitate, în pofida eforturilor acesteia de a se plasa deasupra actorilor politici în litigiu.
După invalidarea decretului de redesemnare a Nataliei Gavriliță, președinta Maia Sandu a rostit în cadrul unui briefing de presă un adevărat rechizitoriu la adresa politicienilor corupți: „Actualul parlament a ajuns o piață politică: în care se vând deputați, se cumpără deputați, se sechestrează și se răpesc deputați”. Maia Sandu a vorbit despre „frăția penalilor” care vrea din nou să captureze statul, să ne întoarcă la rânduielile regimului oligarhic. Și a spus clar că nu va negocia cu ei.
Această atitudine tranșantă ne-a amintit de un alt discurs, la fel de categoric, al premierului Maia Sandu, rostit în ziua în care guvernul era demis de aceeași majoritate – PSRM-PD –, speriată de intransigența sa reformistă.
În situația în care președinta Maia Sandu nu va mai desemna un premier, criza politică nu poate avea decât două soluții: fie parlamentul acceptă scenariul anticipatelor, fie se vor găsi 67 de deputați care vor vota suspendarea șefului statului și apoi se va merge la referendum.
Maia Sandu a respins, de asemenea, ideea unui guvern minoritar, proeuropean, pe care îl propune Platforma DA pentru a nu permite, cum susțin exponenții acestei formațiuni, o alianță a PSRM cu Shor – dezastruoasă pentru țară. Andrei Năstase, liderul Platformei DA, aspirant la fotoliul de prim-ministru, recunoaște că un asemenea guvern, pentru a fi învestit, ar avea nevoie și de voturile PSRM. E greu de înțeles cum poate fi „rău” PSRM-ul dacă se aliază cu Shor, și „bun” dacă votează alături de Platforma DA? Se metamorfozează socialiștii, se dedică reformelor democratice, renunță la servituțile lor pro-moscovite?
E sigur că un guvern minoritar proeuropean, pentru a rămâne în funcție, va trebui să facă cedări importante PSRM-ului și facțiunilor asociate lui Plahotniuc. Un astfel de guvern nu va fi lăsat să organizeze alegeri libere și corecte pe care nu și le doresc nici socialiștii – alarmați de sondajele care-i trag în jos –, nici puzderia de „așchii” PD-iste.
Blocul ACUM a avut experiența unei guvernări comune cu PSRM, încât nu credem că cineva își mai poate face iluzii. Socialiștii, susținuți de Partidul Democrat al fugarului Plahotniuc, au rupt acordul de alianță atunci când premierul Maia Sandu a insistat pe numirea unui procuror independent, imun la scheme și înțelegeri oculte. Azi, ca și acum doi ani, miza rămâne aceeași: reforma justiției, curățarea statului de putregaiul corupției.
Președinta Maia Sandu își asumă un demers politic inedit în istoria Republicii Moldova...
Această determinare a sa de a tăia nodul gordian scandalizează lumea politică, pentru că încalcă tradiția, cutumele încetățenite de zeci de ani la noi. În Moldova uzuale sunt înțelegerile de culise, trocul beneficiilor, principiul lui „o mână spală pe alta”. Ce înseamnă „compromisuri care nu compromit”? Nu e un lux prea mare?
După pronunțarea deciziei CCM, Igor Dodon a taxat atitudinea președintei Maia Sandu drept „uzurpare a puterii în stat” (Dodon – campionul statului de drept!), iar Corneliu Furculiță, despre care se presupune că era destinatarul „kuliokului”/pungii cu bani de la Plahotniuc, declară că socialiștii insistă pe candidatura Marianei Durleșteanu. Îi țin isonul deputații lui Shor și ai lui Plahotniuc, chiar dacă ar putea încerca și alte manevre tactice.
Sigur că în orice circumstanțe confruntării deschise îi este de preferat dialogul, negocierea între părți. Conflictele politice sunt total nepotrivite pentru perioada pe care o traversează Republica Moldova. Vrem pace socială, vrem ca politicienii să iasă din „hățișul de săbii”, vrem să se gândească la popor, să pună umărul la salvarea țării. Vrem, dar cum? Are cineva o soluție convenabilă și cetățenilor, și clasei politice dominante? Una care să nu deranjeze pe nimeni?
Când instituțiile sunt debile, ineficiente, când clasa politică nu are voința să depășească criza, susținând un program de guvernare benefic acestei țări, se pare că tot poporul – singurul arbitru necontestat din Moldova – va trebui să-și asume responsabilitatea, să decidă la urnele de vot.
Ieri, în ziua în care Curtea Constituțională invalida decretul Maiei Sandu, în Republica Moldova se înregistrau 1130 de infectări cu Covid-19 și 24 de decese.
Azi, 24 februarie, carburanții s-au scumpit pentru a treia oară în ultima lună...
Nu mai există niciun control asupra prețurilor în acest domeniu (controlul, se știe, e la parlament, la majoritatea Dodon-Shor-Plahotniuc, care are alte priorități). Pandemia își face de cap, schemele înfloresc, corupția se simte protejată.
De vreme ce schimbarea poate fi sabotată „constituțional”, iar negocierile politice vor scoate mereu în față interesele unor grupări care nu vor să lase puterea din mână, suntem condamnați la sărăcie și subdezvoltare. La împotmolirea Republicii Moldova în zona „gri” a hoției și dezmățului politic.
